ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 11209 din 13 mai 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 11 iulie 1943 - 15 octombrie 1944. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori, audiați și în instanță, din care a rezultat că acesta s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Sânicolaul Român, în Ianoșda, din motive etnice.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 309/CA/2005 - PI, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 11209 din 13 mai 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 11 iulie 1943 - 15 octombrie 1944. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantului nu s-a datorat persecuției etnice. Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Sânicolaul Român, în Ianoșda, din motive etnice, în perioada 11 iulie 1943 - 15 octombrie 1944, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 309/CA/2005 - PI din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.