Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7177/2004

HOTĂRÂRE
28.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7177/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 octombrie 2003, reclamanta I.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 4406 din 18 iulie 2003 și recunoașterea calității sale de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în mod greșit a reținut pârâta, că fiind născută în refugiul părinților, nu beneficiază de prevederile actului normativ mai sus citat. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 533 din 24 noiembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâta, susținând în esență că, instanța nu a ținut seama de precizările Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, potrivit cărora, nu beneficiază de prevederile acestui act normativ, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 10 ianuarie 1942, în localitatea unde părinții ei se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 533/CA/2003 - Pi din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1775/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 octombrie 2002, reclamanta S.J. a solicitat anularea hotărârii nr. 929/2002 a Casei Județeane de Pensii Satu Mare și
ÎCCJ 2004-09-21
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7036/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.E. a chemat în judecată, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii nr. 4534 din 6 octombrie 2003,
ÎCCJ 2003-10-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 noiembrie 2002, reclamantul M.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărâ
ÎCCJ 2003-03-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2002, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta P.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare,
ÎCCJ 2003-03-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1107/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.439/CA/2002 – P din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal părțile în cauză, respectiv, recurenta pârâtă Casa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă