ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2003

HOTĂRÂRE
18.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1079/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2002, la

Curtea de Apel Oradea, reclamanta P.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa

Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța.

să se dispună anularea hotărârii nr. 1567 din 7 iunie 2002, emisă de pârâtă și

să fie obligată să îi recunoască drepturile și calitatea de beneficiară a

prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin

actele depuse, a demonstrat că părinții săi au fost supuși represiunii etnice,

fiind obligați să se refugieze în altă localitate, decât aceea a domiciliului,

unde s-a născut și reclamanta, deci este și ea beneficiară a acestor drepturi.

Curtea de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ, prin sentința nr. 435/CA/2002/P din 9 septembrie 2002, a admis

acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1567 din 7 iunie 2002, emisă de pârâtă și a

fost obligată să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat,

pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a

legii, copiii care nu erau născuți la data refugiului, nefiind beneficiari ai drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 al Legii nr.

189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate cu data de 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Din dosar rezultă că părinții reclamantei, începând

cu 6 septembrie 1940, au fost obligați să-și părăsească domiciliul și să rămână

în Arad, ca refugiați, până în toamna anului 1945, perioadă în care la 17

noiembrie 1940 s-a născut reclamanta. Această schimbare a domiciliului din

Ghilvaci s-a făcut pe criterii etnice, fiind prigoniți pentru că erau români.

Legea nu a înțeles să acorde părinților, statutul de

refugiați, iar copiilor născuți în această perioadă să le stabilească un alt

tratament.

Este evident că și copiii au avut de suportat

aceleași consecințe grele de viață, motive pentru care instanța de fond, legal

și temeinic, a admis acțiunea, stabilind că și copiii născuți în perioada în

care părinții au fost strămutați, sunt beneficiari ai drepturilor ce se acordă

conform O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

De altfel, însăși recurenta-pârâtă, în temeiul O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și O.G. nr. 242/2000, aprobată

prin Legea nr. 367/2001 și H.G. nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, a emis decizia nr. 59979/2002, prin care i s-a

recunoscut reclamantei, beneficiul drepturilor prevăzute de actele normative

menționate.

Față de aceste considerente, Curtea constată că

recursul declarat este nefondat, iar pe cale de consecință, urmează a fi

respins.

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii

Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 435/CA/2002 - P din 9 septembrie 2002

a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-18
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002 la Curtea de Apel Oradea, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, so
ÎCCJ 2003-03-18
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1080/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2002, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta G.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare,
ÎCCJ 2003-03-18
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002, la Curtea de Apel Oradea, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare,
ÎCCJ 2003-03-18
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2002, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, soli
ÎCCJ 2003-03-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea
Sursă