ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa
Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța,
să se dispună anularea hotărârii nr. 330 din 15 aprilie 2002, emisă de pârâtă
și să fie obligată să îi recunoască drepturile și calitatea de beneficiar al
prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin
actele depuse a demonstrat că părinții săi au fost supuși represiunii etnice,
fiind obligați să se refugieze în altă localitate, decât aceea a domiciliului,
unde s-a născut și reclamantul, deci este și el beneficiar al acestor drepturi.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios
administrativ, prin sentința nr. 437/CA/2002/P din 9 septembrie 2002, a admis
acțiunea, a anulat hotărârea nr. 330 din 15 aprilie 2002, emisă de pârâtă și a
fost obligată să îi recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat,
pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a
legii, copiii care nu erau născuți la data refugiului, nefiind beneficiari ai
drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 al Legii nr.
189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean
român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu data de 6
septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive
etnice.
Din dosar rezultă că părinții reclamantului, începând
cu 1 noiembrie 1940, au fost obligați să-și părăsească domiciliul și să rămână
în comuna Magheru, județul Mehedinți, ca refugiați, până la 6 martie 1945,
perioadă în care la 10 aprilie 1941, s-a născut reclamantul. Această schimbare
a domiciliului din comuna Bârsana, județul Maramureș, s-a făcut pe criterii
etnice, fiind prigoniți pentru că erau români.
Legea nu a înțeles să acorde părinților, statutul de
refugiați, iar copiilor născuți în această perioadă să le stabilească un alt
tratament.
Este evident că și copiii au avut de suportat
aceleași consecințe grele de viață, motive pentru care instanța de fond, legal
și temeinic a admis acțiunea, stabilind că și copiii născuți în perioada în
care părinții au fost strămutați, sunt beneficiari ai drepturilor ce se acordă,
conform O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
De altfel, însăși recurenta-pârâtă, în temeiul O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și O.G. nr. 242/2000, aprobată
prin Legea nr. 367/2001 și H.G. nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor de
aplicare a O.G. nr. 105/1999, a emis decizia nr. 59979/2002, prin care s-a
recunoscut reclamantului, beneficiul drepturilor prevăzute de actele normative
menționate.
Față de aceste considerente, Curtea constată că
recursul declarat este nefondat, iar pe cale de consecință, urmează a fi
respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de
Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 437/CA/2002 - P din 9
septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.