ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002, la Curtea

de Apel Oradea, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană

de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună anularea hotărârii nr. 507 din 17 aprilie 2002, emisă de pârâtă și să

fie obligată să îi recunoască drepturile și calitatea de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin

actele depuse a demonstrat că părinții săi au fost supuși represiunii etnice,

fiind obligați să se refugieze în altă localitate, decât aceea a domiciliului,

unde s-a născut și reclamantul, deci este și el beneficiar al acestor drepturi.

Curtea de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ, prin sentința nr. 415/CA/2002/P din 2 septembrie 2002, a admis

acțiunea, a anulat hotărârea nr. 507 din 17 aprilie 2002, emisă de pârâtă și a

fost obligată să îi recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat,

pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a

legii, copiii care nu erau născuți la data refugiului, nefiind beneficiari ai

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 al Legii nr.

189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu data de 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice.

Din dosar rezultă că părinții reclamantului, începând

cu 6 septembrie 1940, au fost obligați să-și părăsească domiciliul și să rămână

în Ploiești, județul Prahova, ca refugiați, până în septembrie 1945, perioadă

în care la 17 noiembrie 1940, s-a născut reclamantul. Această schimbare a

domiciliului din Orașul Nou Vii, județul Satu Mare, s-a făcut pe criterii

etnice, fiind prigoniți pentru că erau români.

Legea nu a înțeles să acorde părinților, statutul de

refugiați, iar copiilor născuți în această perioadă să le stabilească un alt

tratament.

Este evident că și copiii au avut de suportat

aceleași consecințe grele de viață, motive pentru care instanța de fond, legal

și temeinic, a admis acțiunea, stabilind că și copiii născuți în perioada în

care părinții au fost strămutați, sunt beneficiari ai drepturilor ce se acordă

conform O.G. nr. 105/1999. aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Față de aceste considerente, Curtea constată că

recursul declarat este nefondat, iar pe cale de consecință, urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 415/CA/2002 - P din 2

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.