ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.729/C din 9 octombrie 2000 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de S.C. L.L. S.R.L. , iar ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA a fost obligată la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de dobândă legală, plus cheltuieli de judecată în sumă de 5.563.000 lei, fiindu-i respinsă cererea reclamantei privind acordarea beneficiului nerealizat, precum și cererea pârâtei de chemare în garanție a S.C. A. S.A. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.389 din 18 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Instanța de apel a reținut că în mod corect i-a fost respinsă cererea pârâtei de chemare în garanție a S.C. A. S.A., deoarece sumele pretinse de reclamantă cu titlu de dobândă și acordate de instanță, au fost calculate și acordate pentru sumele depuse de reclamantă cu titlu de garanție pentru licitație (9.200.000 lei) și preț al bunurilor adjudecate (81.070.240 lei), de aceste sume beneficiind numai pârâta, care deși a fost de acord cu rezoluțiunea vânzării – cumpărării (fiind în imposibilitatea de a-i preda reclamantei bunurile vândute) și cu repunerea părților în situația anterioară, nu a restituit sumele încasate de la aceasta, ea fiind singura deținătoare a respectivelor sume și nicidecum chemata în garanție, a cărei răspundere ar fi putut fi antrenată în cazul în care reclamantei i-ar fi fost acordate despăgubirile solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat, cerere respinsă de instanța de fond.

Nemulțumită de această decizie pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de chemare în garanție pe care ea a formulat-o împotriva S.C. A. S.A. În dezvoltarea motivelor de recurs, încadrate de recurentă în cele stipulate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se apreciază că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 60 C. proc. civ. deoarece ea este partea căzută în pretenții din culpa chematei în garanție, societate care datora sume bugetului și care deținea bunurile supuse executării silite, cumpărate de reclamantă prin licitație publică organizată de pârâtă și care ulterior a refuzat predarea bunurilor întrucât anterior licitației își achitase datoriile.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Obiectul cauzei de față l-a constituit cererea reclamantei S.C. L.L. S.R.L. în restituirea prețului și taxei de înscriere la licitația organizată de pârâtă, finalizată la 26 august 1999, precum și la plata dobânzilor aferente acestei sume, reclamanta timbrând numai acest ultim capăt de cerere, asupra cărora s-au și pronunțat instanțele. Motivul cererii în restituire a fost nepredarea bunurilor de către pârâtă, bunuri deținute de S.C. A. S.A. care datora pârâtei sume la buget, sume pentru recuperarea cărora s-a și organizat licitația. S.C. A. S.A. a refuzat predarea bunurilor, contestând de altfel executarea silită pornită de pârâtă, pe motiv că achitase debitul anterior licitației.

Pe parcursul procesului, atât reclamanta cât și pârâta au fost de acord cu rezoluțiunea vânzării – cumpărării și cu restituirea sumelor încasate de pârâtă, dar întrucât reclamanta a timbrat numai cererea privind dobânzile solicitate, instanța de fond s-a pronunțat numai asupra acestei cereri, obligând pârâta la 10.000.000 lei cu titlu de dobânzi pentru sumele încasate cu titlu de preț și taxă înscriere licitație și nerestituite reclamantei până la soluționarea cauzei. Cererea pârâtei de chemare în garanție a societății deținătoare a bunurilor a fost respinsă reținându-se de către instanță că dobânzile acordate reclamantei sunt datorate numai de către pârâtă care deși a fost de acord cu rezoluțiunea vânzării și restituirea prețului, nu s-a conformat și nu a restituit sumele datorate, ea fiind cea care a deținut aceste sume și fiind partea căzută în pretenții.

Curtea apreciază că soluțiile criticate de recurentă sunt legale și temeinice, întrucât obligația plății dobânzilor pentru sumele deținute de pârâtă și nerestituite îi incumbă acesteia și nu chematei în garanție, pârâta fiind de acord cu restituirea prețului și rezoluțiunea vânzării încă de la prima zi de înfățișare, dar ulterior neconformându-se celor susținute în instanță. Întrucât nerestituirea prețului de către pârâtă este faptul generator al dobânzilor solicitate și nu nepredarea bunurilor, curtea apreciază că singura răspunzătoare pentru plata acestor dobânzi este pârâta și nu chemata în garanție, instanțele respingând temeinic și legal cererea de chemare în garanție. În consecință, recursul formulat urmează a fi respins, decizia instanței de apel fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr.389 din 18 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2004.