ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr.729/C din 9 octombrie 2000 a Tribunalului Vâlcea, secția

comercială a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de S.C. L.L.

S.R.L. , iar ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA a fost

obligată la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de dobândă legală, plus

cheltuieli de judecată în sumă de 5.563.000 lei, fiindu-i respinsă cererea

reclamantei privind acordarea beneficiului nerealizat, precum și cererea

pârâtei de chemare în garanție a   S.C. A. S.A.

Apelul

declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin

decizia nr.389 din 18 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ.

Instanța

de apel a reținut că în mod corect i-a fost respinsă cererea pârâtei de chemare

în garanție a  S.C. A. S.A., deoarece sumele pretinse de reclamantă cu titlu de

dobândă și acordate de instanță, au fost calculate și acordate pentru sumele

depuse de reclamantă cu titlu de garanție pentru licitație (9.200.000 lei) și

preț al bunurilor adjudecate (81.070.240 lei), de aceste sume beneficiind numai

pârâta, care deși a fost de acord cu rezoluțiunea vânzării – cumpărării (fiind

în imposibilitatea de a-i preda reclamantei bunurile vândute) și cu repunerea

părților în situația anterioară, nu a restituit sumele încasate de la aceasta,

ea fiind singura deținătoare a respectivelor sume și nicidecum chemata în

garanție, a cărei răspundere ar fi putut fi antrenată în cazul în care

reclamantei i-ar fi fost acordate despăgubirile solicitate cu titlu de

beneficiu nerealizat, cerere respinsă de instanța de fond.

Nemulțumită

de această decizie pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul

admiterii cererii de chemare în garanție pe care ea a formulat-o împotriva S.C.

A. S.A.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, încadrate de recurentă în cele stipulate în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se apreciază că au fost greșit interpretate și

aplicate dispozițiile art. 60 C. proc. civ. deoarece ea este partea căzută în

pretenții din culpa chematei în garanție, societate care datora sume bugetului

și care deținea bunurile supuse executării silite, cumpărate de reclamantă

prin licitație publică organizată de pârâtă și care ulterior a refuzat

predarea bunurilor întrucât anterior licitației își achitase datoriile.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Obiectul

cauzei de față l-a constituit cererea reclamantei S.C. L.L. S.R.L.  în

restituirea prețului și taxei de înscriere la licitația organizată de pârâtă,

finalizată la 26 august 1999, precum și la plata dobânzilor aferente acestei

sume, reclamanta timbrând numai acest ultim capăt de cerere, asupra cărora s-au

și pronunțat instanțele.

Motivul

cererii în restituire a fost nepredarea bunurilor de către pârâtă, bunuri

deținute de S.C.  A. S.A. care datora pârâtei sume la buget, sume pentru

recuperarea cărora s-a și organizat licitația.

S.C. A.

S.A. a refuzat predarea bunurilor, contestând de altfel executarea silită

pornită de pârâtă, pe motiv că achitase debitul anterior  licitației.

Pe

parcursul procesului, atât reclamanta cât și pârâta au fost de acord cu

rezoluțiunea vânzării – cumpărării și cu restituirea sumelor încasate de

pârâtă, dar întrucât reclamanta a timbrat numai cererea privind dobânzile

solicitate, instanța de fond s-a pronunțat numai asupra acestei cereri,

obligând pârâta la 10.000.000 lei cu titlu de dobânzi pentru sumele încasate cu

titlu de preț și taxă înscriere licitație și nerestituite reclamantei până la

soluționarea cauzei.

Cererea

pârâtei de chemare în garanție a societății deținătoare a bunurilor a fost

respinsă reținându-se de către instanță că dobânzile acordate reclamantei sunt

datorate numai de către pârâtă care deși a fost de acord cu rezoluțiunea

vânzării și restituirea prețului, nu s-a conformat și nu a restituit sumele

datorate, ea fiind cea care a deținut aceste sume și fiind partea căzută în

pretenții.

Curtea

apreciază că soluțiile criticate de recurentă sunt legale și temeinice,

întrucât obligația plății dobânzilor pentru sumele deținute de pârâtă și

nerestituite îi incumbă acesteia și  nu chematei în garanție, pârâta fiind de

acord cu restituirea prețului și rezoluțiunea vânzării încă de la prima zi de

înfățișare, dar ulterior neconformându-se celor susținute în instanță.

Întrucât nerestituirea prețului

de către pârâtă este faptul generator al dobânzilor solicitate și nu nepredarea

bunurilor, curtea apreciază că  singura răspunzătoare pentru plata acestor

dobânzi este pârâta și nu chemata în garanție, instanțele respingând temeinic

și legal cererea de chemare în garanție.

În

consecință, recursul formulat urmează a fi respins, decizia instanței de apel

fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI

RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr.389 din 18 iunie 2001 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  22 ianuarie 2004.