ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2111/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții

P.D., R.V., S.L.și S.A.C.împotriva deciziei nr. 120  din  2 septembrie 2002  a

Curții de Apel  Craiova – Secția Civilă.

La apelul

nominal   s-au prezentat recurentul-reclamant P.D., intimații-pârâți S.C.”E.”SA

Craiova, prin consilier juridic R.F.și ICMET Craiova prin consilier juridic

V.L., lipsind recurentele-reclamante R.V., S.L.și S.A.C..

Procedura

completă.

Curtea, luând

act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul în dezbaterea

recursului.

P.D. a

susținut recursul și a solicitat admiterea lui.

Consilierii

juridici R.F.și V.L., având pe rând cuvântul, au solicitat respingerea

recursului, arâtând că brevetul în litigiu nu a fost folosit în procesul

tehnologic iar expertiza contabilă dispusă în cauză nu a putut dovedi

utilizarea acestuia de către pârâte. Au solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr.16484/1992 pe rolul Judecătoriei Craiova și soluționată

prin declinare de Tribunalul Dolj, reclamanții R.G., S.S.și P.D. au solicitat

obligarea pârâtelor ICMET Craiova și S.C.”E.”Craiova la plata drepturilor

patrimoniale cuvenite în calitate de inventatori pentru aplicarea brevetului

nr.93217/1987, “Instalație pentru dislocarea materialului aderent la peretele

unui siloz buncăr” și a brevetului nr.93217/1987 “Dispozitiv de descărcare

rapidă a aerului comprimat”.

Prin sentința

civilă nr. 107 din 9 mai 1997, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins

acțiunea. S-a reținut în motivarea acestei sentințe că în lipsa dovedirii

negocierilor între părți și față de concluziile expertizelor efectuate care au

stabilit că nu au fost aplicate cele două brevete, nu se justifică pretențiile

deduse judecății.

După un prim

ciclu procesual, soluționat nelegal de secția comercială, apelurile

reclamanților au fost respinse prin decizia civilă nr. 60 din 26 aprilie 2000 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Curtea Supremă

de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 1860 din 30 martie 2001 a admis

recursul împotriva acestei decizii, dispunând trimiterea cauzei la aceeași

curte de apel pentru lămurirea unor chestiuni de fapt ce fuseseră nelămurite.

S-a reținut astfel că există contradicții între rapoartele de expertiză

întocmite atât în prezenta cauză cât și într-un dosar penal (experți R.R.și

firma P.P.E.) care au concluzionat în sensul neaplicării brevetelor în procesul

de producție al pârâtelor și, pe de altă parte, concluziile expertului contabil

C.I. care a estimat, dimpotrivă, că ambele pârâte au aplicat cele două brevete.

S-a dispus întocmirea unei noi expertize.

Primind cauza

spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a pronunțat deciz ia

nr. 120 din 2 septembrie 2002 prin care a respins apelurile formulate de P.D.

și succesoarele în drepturi ale celorlalți doi reclamanți (decedați pe

parcursul procesului) împotriva sentinței civile nr. 107 din 9 mai 1997 a

Tribunalului Dolj.

A reținut

instanța de apel că față de refuzul apelantului de a achita onorariul de

expertiză, nu s-a putut efectua o nouă lucrare, astfel încât, soluționând cauza

pe baza probelor deja administrate, s-a concluzionat în sensul neaplicării de

către pârâte a celor două brevete. S-a bazat această concluzie pe rapoartele

expertizelor de specialitate R. și S.C.  P.P.E., expertiza contabilă C. fiind considerată

lipsită de relevanță față de obiectul pricinii.

Împotriva

acestei decizii în termen legal au declarat recurs P.D., R.V., S.L.și S.A.C..

Recursul nu a

fost încadrat în drept, contrar prescripțiilor art. 303 alin. 3 C.proc.civ..

În esență, se

susține că datorită dificultăților financiare nu s-a achitat onorariul pentru o

nouă expertiză, dar instanța își putea însuși concluziile expertului C.I..

Prin

întâmpinare, pârâtele-intimate au solicitat respingerea recursului ca nefondat,

învederând că motivele acestuia nu pot fi încadrate în nici unul din punctele

art.304 C.proc.civ..

Recursul este

nefondeat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art.

37 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenție, republicată în Monitorul

Oficial nr. 752 din 15 octombrie 2002, pentru invențiile create și realizate în

condițiile art. 5, inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite

pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau cu titularul brevetului.

Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau

sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic

al invenției.

Apărarea

drepturilor privind invențiile se poate realiza prin mai multe mijloace,

prevăzute de capitolul VI al legii, printre care și acela al plângerii penale

pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacere.

Reclamanții

din cauza de față au uzat și de această din urmă posibilitate, formulând

plângere penală împotriva pârâtelor care ar fi folosit fără drept obiectul brevetelor

de invenție create de ei în 1985. În procesul penal astfel declanșat,

soluționat prin neînceperea urmăririi penale (dosar nr. 562/1996 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Dolj) s-a efectuat o expertiză care a concluzionat în

sensul neidentificării în procesul de producție al pârâtelor a unor echipamente

care să încorporeze soluțiile rezultate din cele două brevete.

Conform art.

1169 din C.civ., cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o

dovedească.

Recurenții nu

au reușit, în ciuda numeroaselor termene acordate, să producă probe concludente

ale afirmațiilor din acțiune, în sensul aplicării celor două brevete de către

pârâte.

Pentru un

litigiu de complexitatea celui în cauză, în mod corect s-a dispus efectuarea

unor expertize de specialitate, în condițiile art. 201 C.proc.civ.. Curtea

Supremă de Justiție, în cuprinsul deciziei nr. 1860/2001, făcând aplicarea art.

212 alin. 1 C.proc.civ.., a casat cu trimitere hotărârea, estimând că se impune

întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

Pentru

lucrările efectuate, experții au dreptul conform art. 213 alin. 2 C.proc.civ..,

la plata onorariului, care se stabilește în sarcina reclamantului, în

condițiile art. 1169 C.civ., urmând a fi aplicate apoi dispozițiile art. 274

C.proc.civ.. privind cheltuielile de judecată.

Recurenții au

susținut că neplata onorariului pentru expertiza dispusă s-a datorat unor

dificultăți financiare.

Instanța de

apel a dat dovadă de clemență sub acest aspect, acordând mai multe termene

pentru achitarea onorariului. În lipsa vreunei cereri întocmite în condițiile

art.74 și urm. din C.proc.civ., privind asistența judiciară, corect Curtea de

Apel Craiova a soluționat cauza pe baza probelor deja administrate.

Cum soluția a

fost temeinic motivată în fapt și în drept, iar considerațiile de fapt nu pot

forma obiect al cenzurii instanței de recurs în cadrul procesual al

reglementării acestei căi extraordinare de atac, recursul se privește ca

nefondat, astfel că va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de P.D., R.V.,

S.L.și S.A.C. împotriva deciziei nr. 120 din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel

Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  23 mai   2003.