ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2559/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 31 iulie 2001, prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanții B.S.G. și D.A. au chemat în judecată Ministerul

Justiției, solicitând anularea Regulamentului privind organizarea și

desfășurarea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii

emis la 16 iulie 2001.

Au susținut reclamanții că prin art. 2 ce adaugă la lege,

respectiv la art. 46 din Legea nr. 92/1992, prin fixarea ca și condiție de

primire la concurs a mediei 8,50 la examenul de licență, se încalcă dreptul la

alegerea profesiei, la muncă.

La data de 3 august 2001 și 7

august 2001, au mai formulat, în cauză, cerere de intervenție în interes

propriu și C.F., P.G., PE, TM, N.A., P.D., B.D. și U.I. Intervenienții au

solicitat și suspendarea aplicării regulamentului, cu prorogarea termenului

înscrierii la concurs.

La data de 15 august 2001,

Asociația Magistraților din România a depus o cerere de intervenție accesorie,

în care s-a motivat calitatea procesuală, că reclamanții au formulat incomplet

acțiunea, în sensul că trebuia a se solicita anularea ordinului prin care a

fost aprobat regulamentul și că reclamanții nu au îndeplinit procedura

prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea contenciosului administrativ.

Instanța de fond, prin încheierea

din 15 august 2001, a admis, în principiu, cererile de intervenție în interes

propriu, cât și intervenția accesorie.

Prin aceiași încheiere au fost

respinse excepțiile invocate de către Ministerul Justiției, cât și cererea de

suspendare a efectelor regulamentului.

Împotriva încheierii din 15

august 2001 au declarat recurs reclamanții și intervenienții U.I. și P.E.

Prin decizia nr. 3675/2001,

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul celor doi intervenienți, a anulat

ca netimbrat recursul declarat de reclamanta D.A. și a constatat nul recursul

declarat de B.S.G.

În continuarea judecății la fond,

U.C., P.E., T.M., B.D. și N.A. au depus o cerere de completare și modificare a

acțiunii, cerând și daune morale, precum și solicitarea că urmează să se

constate inexistența Ordinului nr. 1478 din 13 iulie 2001, acesta nefiind

publicat în Monitorul Oficial, obligație prevăzută de art. 10 din Legea nr.

24/2000. În acest sens, cu referire la inexistența Ordinului nr. 1478/2001,

s-au făcut completări și de ceilalți intervenienți, în interes propriu și

reclamanți.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 178 din 21 februarie 2002 a

respins cererea completată și precizată a reclamanților și intervenienților, a

respins cererile de intervenție în interes propriu, ca neîntemeiate și ca

inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie. Au fost respinse excepțiile

invocate de pârât, ca nefondate.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond sesizată a reținut că reclamanții și intervenienții,

în interes propriu, nu au solicitat anularea ordinului, ci a regulamentului de

desfășurare a concursului și că în contencios nu se poate constata nulitatea,

deoarece conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, instanța este competentă numai

să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, că nu este efectuată

procedura prealabilă referitoare la Ordinul nr. 1478/2001, astfel că acțiunea

ar fi neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr.1 78/2002,

au declarat recurs reclamanții U.C., P.E. și B.D., criticând soluția, în sensul

că instanța nu a observat că ei au cerut anularea Regulamentului de organizare

și funcționare a concursului, iar în ceea ce privește ordinul, dacă acesta era

publicat și producea efecte juridice, evident se înțelege că se solicita și

anularea acestuia, dar cum nu există, nu se putea solicita anularea lui.

Recursul declarat se constată a

fi fondat, pentru considerentele ce se vor expune.

În conformitate cu prevederile

art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie în

aflarea adevărului și a pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, iar la

pct. 4 al aceluiași art. 129, judecătorul este în drept să ceară părților

explicații și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept,

chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.

Simpla constatare a instanței de

fond, că acțiunea nu este întemeiată, deoarece reclamanții și intervenienții au

solicitat anularea regulamentului, dar nu și a ordinului care aprobă acest

regulament, demonstrează că judecata s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor

art. 129 pct. 4 și 5 C. proc. civ.

În acest sens, instanța avea

obligația să stabilească dacă acest regulament a fost aprobat prin Ordin al

Ministerului Justiției, dacă acest ordin face parte din categoria actelor

administrative ce trebuie publicate în Monitorul Oficial, pentru a produce

efecte juridice sau aceste efecte ale ordinului se produc prin comunicarea și

aducerea la cunoștința celor interesați, la instanțele din țară. Trebuia ca

instanța să pună în discuția părților aceste chestiuni de lămurit, după cum și

dacă părțile, cerând anularea art. 2 din regulament, înțeleg implicit să

solicite și anularea Ordinului nr. 1478/C din 13 iulie 2001.

Neprocedând în acest sens,

instanța a pronunțat o sentință nelegală, Curtea urmând să admită recursul, să

caseze sentința nr. 178 din 21 februarie 2002 și să trimită cauza la aceiași

instanță, pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța

va analiza și celelalte motive din recurs, ca apărări ale

reclamanților-recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de U.C.,

P.E. și B.D., împotriva sentinței civile nr. 178 din 21 februarie 2002 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza la aceiași instanță, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2003.