ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5245/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 388 din 21 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatorii S.T., S.E. și N.I., în contradictoriu cu primarul comunei Fulga, și a fost anulată dispoziția nr. 53/2001 emisă de pârât, care a fost obligat să le restituie reclamanților, în natură, imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp, situat în comuna Fulga și moara construită pe acesta. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au dovedit că sunt succesorii defuncților S.I. și S.E., care au avut în proprietate imobilul a cărui restituire a fost solicitată în temeiul Legii nr. 10/2001 și care a fost trecut în proprietatea statului fără titlu nefiind menționat în listele – anexă ale Legii nr. 119/1948.

Apelul declarat de pârât împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 20 din 18 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâtul, susținând în esență că instanța nu și-a exercitat rolul activ în sensul că nu a exercitat relații cu privire la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, că, întrucât imobilul revendicat este menționat în acest inventar, nu poate fi restituit în natură conform prevederilor Legii nr. 213/1998, că se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru a se constata că imobilului i-au fost aduse transformări, și că, în atare situație, având în vedere și faptul că imobilul este un așezământ social – cultural, reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii în echivalent.

Recursul este nefondat. Recurentul a depus la dosar, în recurs, copie de pe inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Fulga, în care este menționat și imobilul ce formează obiectul litigiului, ca fiind dobândit „fără titlu de la proprietar persoană fizică” și având destinația de cămin cultural. Chiar dacă în anul 1999, când a fost întocmit acest inventar, imobilul ar fi avut destinația de cămin cultural, în prezent nu mai are o afectațiune care să justifice calificarea acestuia de bun ce face parte din domeniul public. Astfel, din adresa nr. 1523 din 1 februarie 2002, Camerei de Comerț și Industrie a României și a municipiului București, depusă la dosar, în copie, tot în faza de recurs rezultă că fostul cămin cultural este în prezent disco – bar.

În atare situație, în mod temeinic și legal au stabilit instanțele că se impune restituirea imobilului în natură, iar nu în echivalent cum s-a hotărât prin decizia contestată în baza Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa rolului activ al instanțelor de apel, devine inutilă analizarea ei în raport de considerentele expuse, în cauză fiind completate probele cu înscrisurile depuse la dosar în faza de recurs. În consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primarul comunei Fulga județul Prahova împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2003.