ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5245/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 388 din 21 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția

civilă, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatorii S.T., S.E.

și N.I., în contradictoriu cu primarul comunei Fulga, și a fost anulată

dispoziția nr. 53/2001 emisă de pârât, care a fost obligat să le restituie

reclamanților, în natură, imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp,

situat în comuna Fulga și moara construită pe acesta.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au dovedit că sunt

succesorii defuncților S.I. și S.E., care au avut în proprietate imobilul a

cărui restituire a fost solicitată în temeiul Legii nr. 10/2001 și care a fost

trecut în proprietatea  statului fără titlu nefiind menționat în listele –

anexă ale Legii nr. 119/1948.

Apelul

declarat de pârât împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 20 din 18 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă.

Împotriva

susmenționatei decizii a declarat recurs pârâtul, susținând în esență că

instanța nu și-a exercitat rolul activ în sensul că nu a exercitat relații cu

privire la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, că, întrucât

imobilul revendicat este menționat în acest inventar, nu poate fi restituit în

natură conform prevederilor Legii nr. 213/1998, că se impunea efectuarea unei

expertize tehnice pentru a se constata că imobilului i-au fost aduse

transformări, și că, în atare situație, având în vedere și faptul că imobilul

este un așezământ social – cultural, reclamanții sunt îndreptățiți doar la

măsuri reparatorii în echivalent.

Recursul

este nefondat.

Recurentul

a depus la dosar, în recurs, copie de pe inventarul bunurilor ce aparțin domeniului

public al comunei Fulga, în care este menționat și imobilul ce formează

obiectul litigiului, ca fiind dobândit „fără titlu de la proprietar persoană

fizică” și având destinația de cămin cultural.

Chiar

dacă în anul 1999, când a fost întocmit acest inventar, imobilul ar fi avut

destinația de cămin cultural, în prezent nu mai are o afectațiune care să

justifice calificarea acestuia de bun ce face parte din domeniul public.

Astfel,

din adresa nr. 1523 din 1 februarie 2002, Camerei de Comerț și Industrie a

României și a municipiului București, depusă la dosar, în copie, tot în faza de

recurs rezultă că fostul cămin cultural este în prezent disco – bar.

În

atare situație, în mod temeinic și legal au stabilit instanțele că se impune

restituirea imobilului în natură, iar nu în echivalent cum s-a hotărât prin

decizia contestată în baza Legii nr. 10/2001.

În

ceea ce privește critica referitoare la lipsa rolului activ al instanțelor de

apel, devine inutilă analizarea ei în raport de considerentele expuse, în cauză

fiind completate probele cu înscrisurile depuse la dosar în faza de recurs.

În

consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1)

din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Primarul comunei Fulga județul Prahova împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie

2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  9 decembrie 2003.