ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2050/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2050/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 47 din 21
decembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Iași a admis, în parte, contestațiile
formulate de B.G., M.Ș., S.E., C.D. și G.M.E., împotriva deciziilor de imputare
nr. 15, 10, 11, 13 și 16 emise la 29 ianuarie 1996 de SC A. SA Iași, a anulat decizia
de imputare nr. 15 din 29 ianuarie 1996, prin care contestatorul B.G. a fost
obligat la plata sumei de 55.344.490 lei și a obligat intimata să restituie
sumele reținute în baza acestei decizii.
Recursurile jurisdicționale
declarate împotriva acestei sentințe de B.G. și de SC A. SA Iași au fost admise
prin decizia nr. 168 din 19 mai 2002, pronunțată de secția jurisdicțională a
Curții de Conturi. Instanța de recurs jurisdicțional a casat sentința nr. 47
din 21 decembrie 2001 și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, cu
motivarea că este necesar să fie administrate noi probe pentru a se stabili
dacă prejudiciul este cert și dacă la producerea acestuia au avut o culpă
contestatorii.
Împotriva deciziei nr. 168 din 19
mai 2002 a declarat recurs contestatorul B.G., solicitând casarea hotărârii ca
nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut că, în mod
greșit, s-a dispus rejudecarea cauzei, deși au fost administrate probe
suficiente din care a rezultat existența prejudiciului pentru suma imputată,
precum și faptul că și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu în
funcția de lucrător comercial la magazia de bitum, carton și sodă din cadrul
unității. În subsidiar, recurentul a solicitat ca în cazul în care se impune
casarea hotărârii, să fie trimisă cauza la Tribunalul Iași și să fie suspendată
executarea deciziei de imputare.
Recursul este nefondat și urmează să
fie respins pentru următoarele considerente:
Instanța de recurs jurisdicțional a
apreciat judicios că este necesară suplimentarea probelor administrate, pentru
a se stabili în mod cert dacă a existat un prejudiciu și dacă acesta este
consecința modului necorespunzător în care recurentul și-a îndeplinit
atribuțiile de serviciu. De asemenea, instanța de recurs jurisdicțional a considerat
corect ca fiind utilă cauzei, efectuarea unei expertize de specialitate.
Recurentul a solicitat fără temei ca
Tribunalul Iași să rejudece pricina în fond după casare, dar excepția de
necompetență materială astfel invocată urmează a fi respinsă, față de
dispozițiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, care prevede expres
competența instanțelor Curții de Conturi.
Cererile recurentului, de suspendare
a executării deciziei de imputare și de restituire a sumelor reținute în baza
deciziei la valoarea actualizată, nu pot fi examinate în cadrul căii de atac
exercitate și urmează a fi soluționate de prima instanță cu ocazia rejudecării
cauzei.
În consecință, nefiind motive de
casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.G.
împotriva deciziei nr. 168 din 19 aprilie 2002 a Curții de Conturi, secția
jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 mai 2003.