ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1850/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 22 decembrie 2000

reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș solicitat, în baza

art. 111 C. proc. civ., art. 480 C. civ. și Legii nr. 7/1996, în contradictoriu

cu Statul Român prin Primăria Bazna, să se constate că în mod greșit și nelegal

s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtului Statul Român asupra

imobilelor de sub A + 1 din CF nr. 599 comuna Bazna, proprietatea Parohiei

Evanghelice C.A. Bazna prin invocarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea

reformei agrare. S-a solicitat și anularea încheierii nr. 1118 din 20

septembrie 1968.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru aplicarea reformei agrare, în

baza adresei nr. 1009 din 19 septembrie 1968 a fostului Consiliu Popular al

comunei Bazna și a Deciziunii nr. 314 din 22 august 1947, s-a intabulat dreptul

de proprietate în favoarea Statului Român asupra imobilelor de sub A + 1 din CF

nr. 599 Bazna, proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Bazna. Se consideră că în

mod greșit și nelegal au fost aplicate prevederile art. 3 din Legea nr.

187/1945 deoarece actul normativ se referea la pământurile și proprietățile

agrare, ori imobilele în cauză nu aveau caracter agrar, ci erau construcții

(vile) pentru agrement și tratament constituind stațiunea balneară Bazna.

Prin cererea din 2 februarie 2001

reclamantul a renunțat la soluționarea capătului din acțiune privind anularea

Încheierii nr. 1118 din 20 septembrie 1968.

Investită inițial cu soluționarea

cauzei, Judecătoria Mediaș, prin sentința civilă nr. 925 din 26 februarie 2001,

a respins acțiunea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 895 din 19

iunie 2001 Tribunalul Sibiu a admis apelul reclamantului Consistoriul

Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, a desființat sentința Judecătoriei Mediaș

și a reținut cauza pentru rejudecare în fond cu motivarea că au fost încălcate

prevederile art. 2 lit. e) C. proc. civ. – referitoare la procesele și cererile

în materie de expropriere care sunt de competența tribunalului, ca primă instanță.

În fond, după desființarea hotărârii

judecătoriei, Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 632 din 22 octombrie

2001, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consistoriul Districtual

Evanghelic C.A. Mediaș și a luat act de renunțarea la soluționarea capătului de

cerere privind anularea încheierii de intabulare nr. 1118/20 septembrie 1968

din CF 599 Bazna.

Apelul promovat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 43/A din

1 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Pentru a decide astfel s-a reținut

că imobilele în litigiu înscrise în CF 599 Bazna au constituit proprietatea

tabulară a Parohiei Evanghelice C.A. Bazna până în anul 1968 când, în baza

deciziei nr. 314 emisă de fostul Comitet Local de Expropriere și

Împroprietărire Bazna și a Legii nr. 187/1945, au trecut în proprietatea

Statului Român. La data trecerii bunurilor litigioase în proprietatea Statului,

acestea nu aveau destinația de lăcaș de cult, ci constituiau Stațiunea balneară

Bazna, compusă din mai multe vile de tratament și agrement.

Retrocedarea unor bunuri imobile,

altele decât lăcașurile de cult, care au aparținut cultelor religioase, este

reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 și de Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G.

nr. 1139 din 15 noiembrie 2000 și nu poate fi soluționată pe calea dreptului

comun.

Împotriva deciziei dată în apel prin

care s-a păstrat sentința tribunalului în termen legal a declarat recurs reclamantul

Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș care a susținut în esență că

cele două acte normative – O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1139/2000 -,

precizează că numărul maxim de imobile care pot fi retrocedate fiecărui centru

eparhial sau centru de cult nu poate fi mai mare de zece și cum aceste p

revederi au un caracter limitativ, pentru restul imobilelor, operează dreptul

comun. Prin renunțarea la judecata capătului de cerere de anulare a încheierii

de intabulare, acțiunea reclamantului nu este în retrocedare, ci una în

constatarea dreptului.

Recursul nu este fondat.

Reclamantul Consistoriul Districtual

Evanghelic C.A. Mediaș a investit instanțele judecătorești cu soluționarea unei

acțiuni având două capete de cerere. Primul, a vizat solicitarea de a se

constata că în mod greșit și nelegal s-a intabulat dreptul de proprietate al

statului asupra mai multor imobile din C.F. nr. 599 comuna Bazna, fostă

proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Bazna, invocându-se aplicarea eronată a

Legii nr. 187/1945. Al doilea, la judecata căruia s-a renunțat ulterior, viza

anularea încheierii nr. 1118 din 20 septembrie 1968.

Și în condițiile renunțării la

judecata celui de al doilea capăt de cerere, acțiunea reclamantului este una

reală imobiliară și petitorie pentru că ea trebuie analizată și calificată în

raport de scopul material urmărit de reclamant (aproprierea bunurilor

expropriate) și nu după sensul literar al termenilor folosiți (“să se constate

greșita și nelegala intabulare”). Aceasta deoarece, într-o interpretare

contrară, având în vedere caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, o

atare cerere este inadmisibilă, cât timp reclamantul are deschisă calea

acțiunii în realizarea dreptului.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94 din 29 iunie 2000 (publicată în M. Of., partea I nr. 308 din 4 iulie

2000), astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 501 din 11 iulie 2002,

imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate

în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună

cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foștilor proprietari,

în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Conform art. 3 alin. (1) din

ordonanță, în toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute în

art. 1 se pot depune la comisia specială de retrocedare, iar potrivit art. 4

alin. (6) din acest act normativ, deciziile Comisiei Speciale de retrocedare

vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în

a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de

zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios

administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului

administrativ nr. 29/1990.

Întrucât prezenta acțiune a fost

introdusă direct în justiție la data de 22 decembrie 2000, după intrarea în

vigoare a citatei Ordonanțe de Urgență (4 iulie 2000), se constată că

reclamantul nu a respectat dispozițiile legale speciale referitoare atât la

procedura administrativ-jurisdicțională prealabilă, cât și la exercițiul căilor

de atac care exclud competența instanțelor civile.

Față de cele ce preced, recursul

reclamantului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș împotriva

deciziei nr. 43/A din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.