ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 18 iulie 2001, M.V.M. a solicitat SC A.P. SA Brașov, în calitate de moștenitoare a autorului B.F., restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Budilă, (casă, curte, grădină și construcții gospodărești), situat în intravilanul comunei Budila, județul Brașov, preluat abuziv de stat, în anul 1949. Prin decizia nr. 8627 din 7 decembrie 2001, solicitarea a fost respinsă cu motivarea că imobilul, fiind expropriat în anul 1921, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva acestei decizii, a fost respinsă de Tribunalul Brașov, secția civilă, care, prin sentința nr. 180/S din 5 mai 2003 a reținut în esență că la 19 septembrie 1921, întregul imobil, a fost trecut în proprietatea statului cu titlu de expropriere, în baza Legii agrare din Transilvania.

Ca atare, se mai reține, că imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, act normativ ce reglementează măsurile reparatorii ce se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Cu aceeași motivare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 183/Ap din 18 decembrie 2003, a respins apelul contestatoarei. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 1 C. proc. civ., contestatoarea M.V.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține în esență că în mod greșit s-a reținut că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, în condițiile în care, din probele administrate rezultă că preluarea abuzivă a avut loc în anul 1949, în cartea funciară fiind notat, în baza art. 66 din Regulamentul de aplicare a Legii agrare din Transilvania, doar dreptul proprietarului de a cere exproprierea clădirilor și a terenului aferent acestora, nesupus exproprierii. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Este de necontestat că M.V.M., contestatoarea în cauză, este moștenitoarea autorului B.F., în calitate de nepoată de soră, încadrându-se astfel în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Din actele cauzei rezultă că acesta din urmă a deținut, pe raza comunei Budila, județul Brașov, mai multe proprietăți, situate atât în intravilanul cât și în extravilanul localității, o parte din ele fiind expropriate în baza Legii din 30 iulie 1921, „pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Orșova și Maramureș”. La 19 septembrie 1921, s-a notat în C.F. Budila și dreptul de expropriere al statului asupra imobilelor (casă și curte, grădină cu anexe gospodărești), înscriere în conformitate cu art. 66 din Legea agrară din Transilvania. Interpretarea efectelor acestei înscrieri, raportat la prevederile Legii din 30 iulie 1921 „pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș” este de esența litigiului, în sensul de a stabili data efectivă a preluării abuzive și dacă, funcție de această dată, imobilul în litigiu este supuse regimului juridic instituit prin dispozițiile Legii nr.10/2001.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a) pct. 7 din actul normativ mai sus citat, invoca de persoana juridică deținătoare ca temei juridic al trecerii imobilului, în legătură cu care s-a formulat notificarea, în proprietatea Statului Român, erau exceptate de la naționalizare, casele de locuit, cu parcurile lor, intravilanele rurale, clădirile, viile...etc. Corelativ, art. 16 din aceeași lege dispunea că „exproprierea se calculează numai asupra pământului cultivabil...după ce s-au scăzut viile, grădinile îngrădite...și suprafețele ocupate de curți și clădiri”. Potrivit art. 23 din lege: „când un proprietar va fi expropriat de întreaga moșie, aflătoare în hotarul unei comune, la cererea lui, vor putea fi expropriate și clădirile aparținătoare acelei moșii, precum și întreg inventarul agricol”.

Dispoziția acestui din urmă text a fost reluată și în art. 66 al Regulamentului din 31 octombrie 1921, emis în aplicarea legii, din care rezultă neîndoielnic că exproprierea pentru cauză de utilitate publică dispusă prin acest act normativ privea doar „terenurile neclădite și cultivabile”, clădirile și suprafețele aferente acestora, aparținând moșiilor ce au făcut obiectul legii, putând fi expropriate doar la cererea proprietarului. În baza acestui text, prin încheierea nr. 254 din 19 septembrie 1921, s-a notat „dreptul de expropriere” al Statului Român, condiționat însă, din perspectiva dispozițiilor mai sus invocate, de opțiunea proprietarului. Or, cum prin nici unul din actele cauzei nu se face dovada manifestării acestei opțiuni, concluzia care se impune este aceea că înscrierea a avut un caracter provizoriu și nu poate avea un efect constitutiv de drepturi reale în favoarea statului.

De altfel și în regimul actual al publicității imobiliare, guvernat prin dispozițiile Legii nr. 7 din 13 martie 1996, este permisă înscrierea provizorie în cartea funciară, în cazul dobândirii unor drepturi afectate de o condiție suspensivă sau când hotărârea judecătorească pe care se întemeiază, nu este definitivă sau irevocabilă. Mai mult, din întreg probatoriul administrat rezultă că autorii contestatoarei au rămas în posesia imobilului până în anul 1949, când au fost strămutați, stabilindu-se domiciliu obligatoriu. Până la această dată, când preluarea abuzivă a operat efectiv, foștii proprietari au deținut imobilul, figurând atât în „tabloul de impunere” cât și în registrul agricol al comunei Budila pe anii 1948-1949 (a se vedea în acest sens și certificatul nr. 2068 din 16 decembrie 2003 emis de D.J.B.A.N.).

În considerarea acestor argumente, rămâne fără suport și argumentația instanțelor referitoare la lipsa de relevanță a înscrierii efectuată la 10 august 1931, în C.F. Budila, a dreptului de proprietate al lui B.F., asupra cotei de ½ parte din imobilul în litigiu, făcută în temeiul actului de partaj succesoral din 3 iulie 1912. Dimpotrivă, din perspectiva celor mai sus expuse, această înscriere este o dovadă în plus, ce atestă că autorul contestatoarei se regăsea și la această dată în evidențele de carte funciară, ca proprietar tabular al imobilului. Așa fiind, recursul se va admite, cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, care urmează a examina fondul dreptului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de M.V.M. împotriva deciziei nr. 183/Ap din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov. Casează decizia atacată cât și sentința nr. 180 din 5 mai 2003 a Tribunalului Brașov și trimite cauza spre rejudecare, instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.