ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 18

iulie 2001, M.V.M. a solicitat SC A.P. SA Brașov, în calitate de moștenitoare a

autorului B.F., restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Budilă,

(casă, curte, grădină și construcții gospodărești), situat în intravilanul

comunei Budila, județul Brașov, preluat abuziv de stat, în anul 1949.

Prin decizia nr. 8627 din 7

decembrie 2001, solicitarea a fost respinsă cu motivarea că imobilul, fiind

expropriat în anul 1921, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Contestația formulată de persoana

îndreptățită împotriva acestei decizii, a fost respinsă de Tribunalul Brașov,

secția civilă, care, prin sentința nr. 180/S din 5 mai 2003 a reținut în esență

că la 19 septembrie 1921, întregul imobil, a fost trecut în proprietatea

statului cu titlu de expropriere, în baza Legii agrare din Transilvania.

Ca atare, se mai reține, că

imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, nu îi sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001, act normativ ce reglementează măsurile

reparatorii ce se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 183/Ap din 18 decembrie 2003, a respins

apelul contestatoarei.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301

1

C. proc. civ.,

contestatoarea M.V.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susține în esență că în mod greșit s-a reținut că imobilul nu intră

sub incidența Legii nr. 10/2001, în condițiile în care, din probele

administrate rezultă că preluarea abuzivă a avut loc în anul 1949, în cartea

funciară fiind notat, în baza art. 66 din Regulamentul de aplicare a Legii

agrare din Transilvania, doar dreptul proprietarului de a cere exproprierea

clădirilor și a terenului aferent acestora, nesupus exproprierii.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de necontestat că M.V.M.,

contestatoarea în cauză, este moștenitoarea autorului B.F., în calitate de

nepoată de soră, încadrându-se astfel în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a)

coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Din actele cauzei rezultă că acesta

din urmă a deținut, pe raza comunei Budila, județul Brașov, mai multe

proprietăți, situate atât în intravilanul cât și în extravilanul localității, o

parte din ele fiind expropriate în baza Legii din 30 iulie 1921, „pentru

reforma agrară din Transilvania, Banat, Orșova și Maramureș”.

La 19 septembrie 1921, s-a notat în

C.F. Budila și dreptul de expropriere al statului asupra imobilelor (casă și

curte, grădină cu anexe gospodărești), înscriere în conformitate cu art. 66 din

Legea agrară din Transilvania.

Interpretarea efectelor acestei

înscrieri, raportat la prevederile Legii din 30 iulie 1921 „pentru reforma

agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș” este de esența

litigiului, în sensul de a stabili data efectivă a preluării abuzive și dacă,

funcție de această dată, imobilul în litigiu este supuse regimului juridic

instituit prin dispozițiile Legii nr.10/2001.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

6 alin. (1) lit. a) pct. 7 din actul normativ mai sus citat, invoca de persoana

juridică deținătoare ca temei juridic al trecerii imobilului, în legătură cu

care s-a formulat notificarea, în proprietatea Statului Român, erau exceptate

de la naționalizare, casele de locuit, cu parcurile lor, intravilanele rurale,

clădirile, viile...etc.

Corelativ, art. 16 din aceeași lege

dispunea că „exproprierea se calculează numai asupra pământului

cultivabil...după ce s-au scăzut viile, grădinile îngrădite...și suprafețele

ocupate de curți și clădiri”.

Potrivit art. 23 din lege: „când un

proprietar va fi expropriat de întreaga moșie, aflătoare în hotarul unei

comune, la cererea lui, vor putea fi expropriate și clădirile aparținătoare

acelei moșii, precum și întreg inventarul agricol”.

Dispoziția acestui din urmă text a

fost reluată și în art. 66 al Regulamentului din 31 octombrie 1921, emis în

aplicarea legii, din care rezultă neîndoielnic că exproprierea pentru cauză de

utilitate publică dispusă prin acest act normativ privea doar „terenurile

neclădite și cultivabile”, clădirile și suprafețele aferente acestora,

aparținând moșiilor ce au făcut obiectul legii, putând fi expropriate doar la

cererea proprietarului.

În baza acestui text, prin

încheierea nr. 254 din 19 septembrie 1921, s-a notat „dreptul de expropriere”

al Statului Român, condiționat însă, din perspectiva dispozițiilor mai sus

invocate, de opțiunea proprietarului.

Or, cum prin nici unul din actele

cauzei nu se face dovada manifestării acestei opțiuni, concluzia care se impune

este aceea că înscrierea a avut un caracter provizoriu și nu poate avea un

efect constitutiv de drepturi reale în favoarea statului.

De altfel și în regimul actual al

publicității imobiliare, guvernat prin dispozițiile Legii nr. 7 din 13 martie

1996, este permisă înscrierea provizorie în cartea funciară, în cazul

dobândirii unor drepturi afectate de o condiție suspensivă sau când hotărârea

judecătorească pe care se întemeiază, nu este definitivă sau irevocabilă.

Mai mult, din întreg probatoriul

administrat rezultă că autorii contestatoarei au rămas în posesia imobilului

până în anul 1949, când au fost strămutați, stabilindu-se domiciliu

obligatoriu.

Până la această dată, când preluarea

abuzivă a operat efectiv, foștii proprietari au deținut imobilul, figurând atât

în „tabloul de impunere” cât și în registrul agricol al comunei Budila pe anii

1948-1949 (a se vedea în acest sens și certificatul nr. 2068 din 16 decembrie

2003 emis de D.J.B.A.N.).

În considerarea acestor argumente,

rămâne fără suport și argumentația instanțelor referitoare la lipsa de

relevanță a înscrierii efectuată la 10 august 1931, în C.F. Budila, a dreptului

de proprietate al lui B.F., asupra cotei de ½ parte din imobilul în

litigiu, făcută în temeiul actului de partaj succesoral din 3 iulie 1912.

Dimpotrivă, din perspectiva celor

mai sus expuse, această înscriere este o dovadă în plus, ce atestă că autorul

contestatoarei se regăsea și la această dată în evidențele de carte funciară,

ca proprietar tabular al imobilului.

Așa fiind, recursul se va admite, cu

consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre rejudecare

primei instanțe, care urmează a examina fondul dreptului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de M.V.M.

împotriva deciziei nr. 183/Ap din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Casează decizia atacată cât și

sentința nr. 180 din 5 mai 2003 a Tribunalului Brașov și trimite cauza spre

rejudecare, instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.