ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 436/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie 2001, P.S.V. a solicitat Tribunalului București, anularea Ordinului nr. 3955 din 6 iunie 2001 prin care, Ministerul Educației Naționale (în prezent Ministerul Educației Cercetării și Tineretului) a dispus încetarea activității sale de consilier categoria A, clasa 1, gradația 1, conform art. 130 alin. (1) din C. muncii și trecerea la catedră pe postul didactic rezervat, începând cu data de 29 mai 2001, reintegrarea în funcția deținută și plata drepturilor salariale cuvenite. Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 340/F din 18 octombrie 2001, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în baza art. 3 pct. (1) C. proc.

civ. la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ. Prin sentința nr. 400 din 11 aprilie 2002, această instanță, a respins ca neîntemeiată acțiunea. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că neprezentarea reclamantului la examenul organizat la 14 martie 2001 justifică nepreluarea sa de la fostul minister la Ministerul Educației Cercetării și Tineretului conform art.17 din H.G. nr.23/2001 precum și emiterea ordinului de încetare a activității. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 610 din 13 februarie 2003, a admis recursul declarat de P.S.V. și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra apărării formulate de reclamant privind nelegalitatea H.G.

nr. 23/2001 și pentru audierea martorului încuviințat. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ prin sentința civilă nr. 837 din 5 iunie 2003, în fond după casare a respins ca nefondată acțiunea. S-a reținut de instanță că H.G. nr. 23/2001 care reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării nu aduce nici o atingere Legii nr.188/1999 referitoare la funcționarii publici, că măsura luată față de reclamant prin ordinul contestat se justifică întrucât acesta a participat la un examen legal organizat, dar care nu s-a finalizat prin acordarea rezultatelor, iar la cel validat nu s-a mai prezentat. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. (1) și 309 pct. (9) C. proc.

civ. Se susține că H.G. nr. 23/2001 a afectat stabilitatea de funcționar public a recurentului, că examenul de atestare a fost organizat după expirarea termenului de 45 de zile dispus de art. 17 alin. (1) al Hotărârii nr.23/2001, dispoziție cu caracter imperativ, că primul examen la care a participat reclamantul s-a finalizat conform probelor administrate și că ordinul contestat încalcă principiul neretroactivității. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea acțiunii și cheltuieli de judecată. Recursul este nefondat. H.G. nr.23/2001 este un act administrativ cu un obiect specific de reglementare - organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării.

Prin acest act nu s-a produs o încălcare a principiului stabilității funcționarilor publici garantat de Legea nr.188/1999, examenul/concursul prevăzut de art.17 alin.(2) este necesar în vederea încadrării în numărul de posturi aprobat prin actul de înființare și a stabilirii personalului competent să ocupe posturile din cadrul noului organism astfel creat. Prin recurs, se susține că, examenul de atestare a fost organizat după expirarea termenului de 45 zile dispus de art.17 alin. (1) al Hotărârii nr.23/2001, termen imperativ. Instanța în mod justificat a reținut că acest termen este de recomandare iar depășirea este justificată de numărul mare de persoane care activau în Ministerul Educației Naționale și Agenția Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare (art. 10 alin. (1) din H.G.

nr. 23/2001 arată că numărul total de posturi este de 368, exclusiv cabinetele demnitarilor). Or, acest număr fac practic imposibilă încadrarea în termenul de 45 de zile. În ce privește examenul la care a participat reclamantul-recurent, temeinic și legal instanța analizând depozițiile martorilor O.N. și N.F. a reținut că concursul nu s-a finalizat cu acordarea calificativelor. Acest lucru a rezultat și din procesul-verbal al examenului, că proba s-a încheiat, fără a se acorda însă nici un fel de punctaj candidaților, astfel a operat o suspendare a examenului . Neexistând un rezultat final al acestui examen, reclamantul trebuia să se prezinte la cel de-al doilea, ce a avut loc pe 14 martie 2001, ceea ce nu a făcut.

Nici critica privind încălcarea principiului neretroactivității prin emiterea ordinului, nu poate fi primită pentru următoarele motive: Conform actelor dosarului începând cu 16 martie 2001 și până la 25 mai 2001, reclamantul s-a aflat în concediu medical, în această perioadă nu se pot lua măsuri privitoare la desfacerea contractului de muncă (art.146 Codul muncii) . Când ulterior reclamantul s-a prezentat la serviciu, a fost emis ordinul. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 2 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de P.S.V. împotriva sentinței civile nr.837 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 februarie 2004.