ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la data de 27 iulie 2001, reclamanta H.E. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului;

1) anularea Ordinului pârâtului nr. 3867

din 24 mai 2001, prin care s-a dispus omologarea concursului și încadrarea

reclamantei pe postul de expert II în cadrul Compartimentului Relații

Bilaterale din Direcția Relații Internaționale, începând cu data de 24 mai

2001;

2) anularea Ordinului nr. 3868 din

24 mai 2001, emis de pârât și a actelor administrative referitoare la

organizarea, desfășurarea și rezultatele examenului organizat în baza acestui

ordin.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a

arătat că, prin hotărâre judecătorească, pârâtul a fost obligat să-i recunoască

drepturile dobândite prin concursul organizat la data de 24 aprilie 1998, de

Ministerul Educației Naționale, concursul fiind omologat și s-o încadreze pe

reclamantă pe postul de expert II, de la data omologării concursului.

Pârâtul a executat doar parțial hotărârea

judecătorească respectivă, în sensul că, deși s-a omologat concursul la care a

participat la data de 22 aprilie 1998, încadrarea sa pe post s-a făcut abia

peste 2 ani, la 24 mai 2001, în baza Ordinului nr. 3867 din 24 mai 2001.

Chiar și acest ordin de încadrare a

fost suspendat, nelegal, de către pârât, prin Ordinul nr. 3868 din 24 mai 2001,

până la susținerea de către reclamantă a examenului organizat în conformitate

cu prevederile art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 23/2001.

În ceea ce privește al doilea capăt

de cerere, reclamanta a mai arătat că atât organizarea, cât și desfășurarea

examenului din 15 iunie 2001, dispus în baza ordinului mai sus menționat, au

fost neregulamentare și că, deși a formulat contestație, aceasta nu i-a fost

soluționată.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 322 din 26 martie 2002, a admis în parte acțiunea, a anulat parțial Ordinul pârâtului, nr. 3867/2001, respectiv art. 2

al acestui ordin, în sensul că a reținut ca dată a încadrării reclamantei, data

de 1 mai 1998, și nu 24 mai, cum se prevede în art. 2.

A respins ca neîntemeiat, al doilea

capăt de cerere privind anularea actelor administrative referitoare la

organizarea, desfășurarea și rezultatele examenului din 15 iunie 2001, obligând

pârâtul la 133.000 lei cheltuieli.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pârâtul a depășit termenul legal de executare a hotărârii

judecătorești, prin care era obligat să o încadreze pe reclamantă, urmare a

concursului din 22 aprilie 1998 , iar câștigarea acestui concurs a dat naștere

unui drept, și nu doar unei vocații, motiv pentru care Ordinul nr. 3867 a fost anulat, doar cu privire la data încadrării reclamantei pe post, dată care a fost

stabilită la 1 mai 1998, luna următoare omologării concursului.

Referitor la cel de al doilea capăt

din acțiune, instanța a reținut că suspendarea primului ordin (nr. 3867), prin

cel de-al doilea (nr. 3968), a fost impusă de prevederile art. 17 din H.G. nr. 23/2001

și că, din probele administrate, nu au rezultat aspecte de natură să contureze

neregularități în organizarea, desfășurarea și rezultarea examenului.

Împotriva sentinței, în termenul prevăzut

de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. și legal timbrate, au promovat recursuri

atât reclamanta H.E., cât și pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului.

Reclamanta a susținut, în recursul

său, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 și ale art. 305 C. proc. civ., casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei la instanța de fond, spre

rejudecare.

În esență, recurenta-reclamantă a

precizat că instanța a interpretat eronat cererea sa în ceea ce privește al

doilea capăt al acesteia, întrucât a solicitat anularea Ordinului Ministerului Educației

și Cercetării nr. 3868/2001, apărările cu privire la acesta fiind menționate

atât în cererea introductivă, cât și în concluziile scrise, nefiind vorba

despre două cereri, cum eronat s-a consemnat în hotărâre.

Instanța de fond a greșit și atunci

când a considerat că îi erau aplicabile prevederile art. 17 din H.G. nr. 23/2001,

deoarece acest text se referă la personalul existent în fostul Minister al

Educației Naționale, la acel moment, or abia prin această sentință s-a stabilit

că ea trebuia încadrată de la 1 mai 1998, efectul fiind astfel, paradoxal,

ulterior cauzei.

A mai arătat recurenta-reclamantă că

instanța fondului nu a motivat soluția de respingere a capătului doi și a

dovezilor care erau hotărâtoare pentru soluționarea pricinii, ignorând

probatoriul existent, care dovedea nelegalitatea organizării și a rezultatelor

examenului din 15 iunie 2001, nerespectarea structurilor care asigură

desfășurarea, evaluarea și rezultatele acestuia, prin inexistența Comisiei de

Analizare a Contestațiilor, încălcarea dreptului său la contestație, actele

administrative ale examenului nefiind valabil întocmite.

Ca motive de casare, pârâtul a

invocat nelegalitatea sentinței recurate și faptul că instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că nu au fost întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990,

reclamanta nedovedind vreo vătămare a unui drept legal.

Modificând Ordinul nr. 3867/2001,

prima instanță s-a substituit, practic, în atribuțiile Ministerului Educației și

Cercetării, soluțiile instanței fiind limitate la cele prevăzute de art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 29/1990.

Criticile formulate în ambele

recursuri sunt neîntemeiate.

Astfel, prima instanță a reținut

corect că reclamanta a solicitat în al doilea capăt de cerere din acțiunea

introductivă, anularea actelor administrative referitoare la organizarea,

desfășurarea și rezultatele examenului organizat conform Ordinului Ministerului

Educației și Cercetării nr. 3868 din 24 mai 2001, întrucât în această formă este

redactată cererea, abia în concluziile scrise, reclamanta precizând că această

solicitare „înseamnă în fapt, tot anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării

nr. 3868 din 24 mai 2001”.

Ca atare, prima susținere a

recurentei-reclamante, referitoare la calificarea dată cererii formulate la al

doilea capăt din acțiune, nu este fondată.

Nu este întemeiată nici cea

referitoare la faptul că reclamantei nu i s-ar aplica prevederile H.G. nr. 23/2001,

deoarece ar exista neconcordanțe privind succesiunea în timp a momentului

pronunțării sentințe, față de data încadrării sale.

Este adevărat că abia prin sentința

recurată, instanța a modificat data încadrării reclamantei pe post și că acest

lucru s-a făcut retroactiv, dar stabilind acea dată, era firesc să constate și

aplicabilitatea unei norme legale, în raport cu acel moment, deci retroactiv.

Stabilind că data încadrării pe post

este data de 1 mai 1998, instanța a dispus, practic că, la acel moment,

reclamanta-recurentă făcea parte din structura Ministerului Educației

Naționale.

Prin urmare, a apreciat în mod

întemeiat că îi erau aplicabile dispozițiile art. 17 din H.G. nr. 23/2001, care

prevedeau că personalul existent în fostul Minister al Educației Naționale, este

preluat de Ministerul educației și Cercetării, pe bază de examen sau concurs.

În acest sens, prima instanță a reținut

corect și argumentul că, prin sentința nr. 14509/1999, Judecătoria sectorului 1

București a obligat pârâtul, la plata drepturilor salariale cuvenite pe

perioada 1 mai 1998 – 1 octombrie 1999.

A susține că recurenta nu trebuie să

susțină examen sau concurs, potrivit art. 17 din H.G. nr. 23/2001, ar însemna

ca aceasta să beneficieze doar de drepturile cuvenite pentru acea perioadă, fără

a avea obligațiile legale ale momentului, ceea ce este inadmisibil.

Nu este fondată nici aprecierea

recurentei, potrivit căreia soluția de respingere dată celui de-al doilea capăt

din acțiune ar fi nemotivată.

În conformitate cu prevederile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Curtea de Apel a menționat considerente de fapt

și de drept care i-au format convingerea și motivele care au determinat-o să

respingă cererea reclamantei.

Pe bună dreptate, instanța a arătat

că Ordinul nr. 3868/1998 a fost în concordanță cu prevederile art. 17 din O.G. nr.

23/2001, acesta dispunând suspendarea Ordinului nr. 3867/1998, până la

susținerea examenului organizat în conformitate cu acest text normativ.

Întrucât nici aspectele legate de neregularitatea

acestui examen, sesizate de recurentă, nu s-au dovedit prin probele administrate,

prima instanță a concluzionat corect că nu se impune anularea actelor

administrative, referitoare la organizarea, desfășurarea și rezultatele examenului.

Nu se verifică nici criticile formulate

de recurentul-pârât.

Chiar dacă reclamanta s-a prezentat

la examenul organizat la 15 iunie 2001, aceasta nu echivalează cu o renunțare

la dreptul de contestare a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3867/2001,

aceasta urmând corect procedura administrativă prealabilă privind ambele ordine.

Oricum, reclamanta nu a contestat

statutul de încadrat, dobândit prin Ordinul nr. 3867/2001, ci data de la care

este îndreptățită a i se acorda acest statut, sub acest aspect ea reclamând un

drept legitim și o vătămare, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Stabilind o altă dată de la care

reclamanta este încadrată pe post, instanța nu și-a depășit limitele cenzurii

judecătorești, de legalitate a actului administrativ, acest aspect nefiind o

normă tehnică exceptată de la controlul judecătoresc și fiind în conformitate

cu anularea parțială a actului administrativ atacat, prevăzută ca soluție judecătorească

de teza a II-a a art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 29/1990.

În considerarea tuturor celor

expuse, dezlegarea dată de prima instanță solicitărilor părților, este legală

și temeinică urmând ca, în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

recursurile să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta H.E. și pârâtul Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței

civile nr. 322 din 26 martie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.