ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 iulie 2001, reclamanta H.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; 1) anularea Ordinului pârâtului nr. 3867 din 24 mai 2001, prin care s-a dispus omologarea concursului și încadrarea reclamantei pe postul de expert II în cadrul Compartimentului Relații Bilaterale din Direcția Relații Internaționale, începând cu data de 24 mai 2001; 2) anularea Ordinului nr. 3868 din 24 mai 2001, emis de pârât și a actelor administrative referitoare la organizarea, desfășurarea și rezultatele examenului organizat în baza acestui ordin.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că, prin hotărâre judecătorească, pârâtul a fost obligat să-i recunoască drepturile dobândite prin concursul organizat la data de 24 aprilie 1998, de Ministerul Educației Naționale, concursul fiind omologat și s-o încadreze pe reclamantă pe postul de expert II, de la data omologării concursului. Pârâtul a executat doar parțial hotărârea judecătorească respectivă, în sensul că, deși s-a omologat concursul la care a participat la data de 22 aprilie 1998, încadrarea sa pe post s-a făcut abia peste 2 ani, la 24 mai 2001, în baza Ordinului nr. 3867 din 24 mai 2001. Chiar și acest ordin de încadrare a fost suspendat, nelegal, de către pârât, prin Ordinul nr. 3868 din 24 mai 2001, până la susținerea de către reclamantă a examenului organizat în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din H.G.

nr. 23/2001. În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, reclamanta a mai arătat că atât organizarea, cât și desfășurarea examenului din 15 iunie 2001, dispus în baza ordinului mai sus menționat, au fost neregulamentare și că, deși a formulat contestație, aceasta nu i-a fost soluționată. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 322 din 26 martie 2002, a admis în parte acțiunea, a anulat parțial Ordinul pârâtului, nr. 3867/2001, respectiv art. 2 al acestui ordin, în sensul că a reținut ca dată a încadrării reclamantei, data de 1 mai 1998, și nu 24 mai, cum se prevede în art. 2. A respins ca neîntemeiat, al doilea capăt de cerere privind anularea actelor administrative referitoare la organizarea, desfășurarea și rezultatele examenului din 15 iunie 2001, obligând pârâtul la 133.000 lei cheltuieli.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a depășit termenul legal de executare a hotărârii judecătorești, prin care era obligat să o încadreze pe reclamantă, urmare a concursului din 22 aprilie 1998 , iar câștigarea acestui concurs a dat naștere unui drept, și nu doar unei vocații, motiv pentru care Ordinul nr. 3867 a fost anulat, doar cu privire la data încadrării reclamantei pe post, dată care a fost stabilită la 1 mai 1998, luna următoare omologării concursului. Referitor la cel de al doilea capăt din acțiune, instanța a reținut că suspendarea primului ordin (nr. 3867), prin cel de-al doilea (nr. 3968), a fost impusă de prevederile art. 17 din H.G. nr. 23/2001 și că, din probele administrate, nu au rezultat aspecte de natură să contureze neregularități în organizarea, desfășurarea și rezultarea examenului.

Împotriva sentinței, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. și legal timbrate, au promovat recursuri atât reclamanta H.E., cât și pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Reclamanta a susținut, în recursul său, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 și ale art. 305 C. proc. civ., casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei la instanța de fond, spre rejudecare. În esență, recurenta-reclamantă a precizat că instanța a interpretat eronat cererea sa în ceea ce privește al doilea capăt al acesteia, întrucât a solicitat anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3868/2001, apărările cu privire la acesta fiind menționate atât în cererea introductivă, cât și în concluziile scrise, nefiind vorba despre două cereri, cum eronat s-a consemnat în hotărâre.

Instanța de fond a greșit și atunci când a considerat că îi erau aplicabile prevederile art. 17 din H.G. nr. 23/2001, deoarece acest text se referă la personalul existent în fostul Minister al Educației Naționale, la acel moment, or abia prin această sentință s-a stabilit că ea trebuia încadrată de la 1 mai 1998, efectul fiind astfel, paradoxal, ulterior cauzei. A mai arătat recurenta-reclamantă că instanța fondului nu a motivat soluția de respingere a capătului doi și a dovezilor care erau hotărâtoare pentru soluționarea pricinii, ignorând probatoriul existent, care dovedea nelegalitatea organizării și a rezultatelor examenului din 15 iunie 2001, nerespectarea structurilor care asigură desfășurarea, evaluarea și rezultatele acestuia, prin inexistența Comisiei de Analizare a Contestațiilor, încălcarea dreptului său la contestație, actele administrative ale examenului nefiind valabil întocmite.

Ca motive de casare, pârâtul a invocat nelegalitatea sentinței recurate și faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că nu au fost întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamanta nedovedind vreo vătămare a unui drept legal. Modificând Ordinul nr. 3867/2001, prima instanță s-a substituit, practic, în atribuțiile Ministerului Educației și Cercetării, soluțiile instanței fiind limitate la cele prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Criticile formulate în ambele recursuri sunt neîntemeiate.

Astfel, prima instanță a reținut corect că reclamanta a solicitat în al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă, anularea actelor administrative referitoare la organizarea, desfășurarea și rezultatele examenului organizat conform Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3868 din 24 mai 2001, întrucât în această formă este redactată cererea, abia în concluziile scrise, reclamanta precizând că această solicitare „înseamnă în fapt, tot anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3868 din 24 mai 2001”. Ca atare, prima susținere a recurentei-reclamante, referitoare la calificarea dată cererii formulate la al doilea capăt din acțiune, nu este fondată. Nu este întemeiată nici cea referitoare la faptul că reclamantei nu i s-ar aplica prevederile H.G.

nr. 23/2001, deoarece ar exista neconcordanțe privind succesiunea în timp a momentului pronunțării sentințe, față de data încadrării sale. Este adevărat că abia prin sentința recurată, instanța a modificat data încadrării reclamantei pe post și că acest lucru s-a făcut retroactiv, dar stabilind acea dată, era firesc să constate și aplicabilitatea unei norme legale, în raport cu acel moment, deci retroactiv. Stabilind că data încadrării pe post este data de 1 mai 1998, instanța a dispus, practic că, la acel moment, reclamanta-recurentă făcea parte din structura Ministerului Educației Naționale. Prin urmare, a apreciat în mod întemeiat că îi erau aplicabile dispozițiile art. 17 din H.G. nr. 23/2001, care prevedeau că personalul existent în fostul Minister al Educației Naționale, este preluat de Ministerul educației și Cercetării, pe bază de examen sau concurs.

În acest sens, prima instanță a reținut corect și argumentul că, prin sentința nr. 14509/1999, Judecătoria sectorului 1 București a obligat pârâtul, la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada 1 mai 1998 – 1 octombrie 1999. A susține că recurenta nu trebuie să susțină examen sau concurs, potrivit art. 17 din H.G. nr. 23/2001, ar însemna ca aceasta să beneficieze doar de drepturile cuvenite pentru acea perioadă, fără a avea obligațiile legale ale momentului, ceea ce este inadmisibil. Nu este fondată nici aprecierea recurentei, potrivit căreia soluția de respingere dată celui de-al doilea capăt din acțiune ar fi nemotivată. În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., Curtea de Apel a menționat considerente de fapt și de drept care i-au format convingerea și motivele care au determinat-o să respingă cererea reclamantei. Pe bună dreptate, instanța a arătat că Ordinul nr. 3868/1998 a fost în concordanță cu prevederile art. 17 din O.G. nr. 23/2001, acesta dispunând suspendarea Ordinului nr. 3867/1998, până la susținerea examenului organizat în conformitate cu acest text normativ. Întrucât nici aspectele legate de neregularitatea acestui examen, sesizate de recurentă, nu s-au dovedit prin probele administrate, prima instanță a concluzionat corect că nu se impune anularea actelor administrative, referitoare la organizarea, desfășurarea și rezultatele examenului.

Nu se verifică nici criticile formulate de recurentul-pârât. Chiar dacă reclamanta s-a prezentat la examenul organizat la 15 iunie 2001, aceasta nu echivalează cu o renunțare la dreptul de contestare a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3867/2001, aceasta urmând corect procedura administrativă prealabilă privind ambele ordine. Oricum, reclamanta nu a contestat statutul de încadrat, dobândit prin Ordinul nr. 3867/2001, ci data de la care este îndreptățită a i se acorda acest statut, sub acest aspect ea reclamând un drept legitim și o vătămare, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Stabilind o altă dată de la care reclamanta este încadrată pe post, instanța nu și-a depășit limitele cenzurii judecătorești, de legalitate a actului administrativ, acest aspect nefiind o normă tehnică exceptată de la controlul judecătoresc și fiind în conformitate cu anularea parțială a actului administrativ atacat, prevăzută ca soluție judecătorească de teza a II-a a art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 29/1990. În considerarea tuturor celor expuse, dezlegarea dată de prima instanță solicitărilor părților, este legală și temeinică urmând ca, în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursurile să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta H.E. și pârâtul Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței civile nr. 322 din 26 martie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.