ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1007/2003

D E C I Z I A

NR.1007                                                                                                                                     DOSAR

NR.1242/2002

La

data de 21 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanții Z.D.C., însușit, prin decesul acestuia, de moștenitorii Z.I.A.,

Z.Ș.C.și S.O.P., de T.C.F., precum și de B.C., însușit, prin decesul acesteia,

de moștenitoarea D.I.împotriva deciziei nr. 16/C din 30 ianuarie 2002 a Curții

de Apel Constanța, secția civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 21 februarie 2003, iar pronunțarea

s-a amânat la 27 februarie 2003, apoi la 13 martie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 25 mai 2000 pe rolul Tribunalului Constanța,

reclamanții Z.D.C., T.C. și B.C. au chemat în judecată statul român, prin

Ministerul Finanțelor, Consiliul local Eforie și orașul Eforie prin primar,

S.C. “C.S.” Eforie Sud și S.C. “U.S.96”, pentru revendicarea imobilului situat

în Eforie Sud, str.Ștefan cel Mare nr.15, compus din 780 m.p. teren și vila

Coșbuc (fost Cioranu, fostă Dodona), cu anexe.

În

motivarea acțiunii, încadrată în drept în dispozițiile art.481 C.civ., Legea

nr.213/1998, H.G. nr.11/1997, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii lui

D.Z.și T.C.foștii proprietari, în proporție de câte ½ ai imobilului

naționalizat prin Decretul nr.92/1950, după ce anterior fusese rechiziționat.

Au susținut reclamanții că naționalizarea s-a aplicat în mod abuziv, la acea

dată Z. D. fiind decedat, iar T.C.era exceptat de la naționalizare, fiind

funcționar al Băncii Naționale.

Reclamantul

Z.D.C. a arătat că este nepotul de fiică al fostului proprietar Z.D.C., decedat

în 1945, prin retransmitere de la  soția acestuia Z. E., decedată în 1969 și de

la mama sa, Z.E., decedată în anul 1981.

Reclamanții

T.C.F.și B.C. au arătat că sunt moștenitorii coproprietarului T.C.(Cristu),

decedat în anul 1952, prin retransmitere de la T.V., tatăl lor, decedat în

1999.

S-au

depus în copie mai multe înscrisuri și s-a întocmit o expertiză tehnică pentru

identificarea terenului.

Prin

întâmpinare și concluzii, pârâții au solicitat respingerea acțiunii.

Prin

sentința civilă nr.798 din 28 noiembrie 2000, Tribunalul Constanța, secția

civilă a respins acțiunea.

În

motivarea soluției adoptate, instanța a reținut, că în lipsa unui certificat de

moștenitor care să ateste transmisiunea succesorală  către moștenitorii lui

D.Z., menționarea acestuia în anexa Decretului nr.92/1950 nu are semnificația

nevalabilității titlului statului.

Pe

de altă parte, calitatea acestuia de comerciant nu atrage incidența art.II din

decretul de naționalizare privind exceptarea de la aplicarea acestei măsuri.

Reclamanții

au declarat apel. În fața Curții de Apel s-a înregistrat reorganizarea S.C.”

C.S.”, al cărei patrimoniu, în urma divizării, a revenit S.C.” C.S.” 2000.

Această pârâtă a invocat prin întâmpinare, lipsa calității procesuale active a

reclamanților, care nu ar fi unicii moștenitori ai foștilor proprietari.

Prin

decizia nr.16/30 ianuarie 2002 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a

respins apelul reclamanților. În motivarea deciziei s-a reținut că nu s-a făcut

dovada datei deschiderii succesiunii lui F.C.B.(soțul supraviețuitor al fiicei

lui Z.D.) astfel că s-a conchis că reclamanții nu sunt singurii moștenitori ai

foștilor proprietari T.C.și Z.D.

Pe

de altă parte, instanța de apel a reținut că naționalizarea imobilului s-a

făcut legal, autorii reclamanților având și alte imobile.

În fond,

s-a reținut că pârâta S.C.”C.S.” a dobândit dreptul de proprietate asupra

construcției, ca urmare a transformării în societate comercială prin Legea

nr.15/1990.

Împotriva

acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamanții, care au invocat

motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 din C.proc.civ.:  motivarea

deciziei este contradictorie și este dată cu aplicarea greșită a legii.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că greșit s-a reținut încălcarea

regulii unanimității în promovarea acțiunii în revendicare, în speță cu

înscrisurile depuse T.C.F.făcând dovada că l-a moștenit pe Faust Carol Bruno.

Sub

un alt aspect, se invocă greșita interpretare a Decretului nr.92/1950 la speță,

prin raportare la locul deschiderii succesiunii autorilor, care a fost în

București. Susțin recurenții că acest fapt nu poate conduce la concluzia – pe

care instanța de  apel a tras-o – că imobilul în litigiu ar fi fost închiriat.

Dimpotrivă, se susține că autorii lor erau exceptați de la naționalizare,

astfel că preluarea în patrimoniul statului s-a făcut fără titlu.

În

fine, cu privire la titlul pârâtei S.C.”C.S.” 2000 SA, se susține că aceasta

(autoarea ei) a  avut doar un drept de administrare asupra construcției, care

nu poate fi valabil opus reclamanților într-o acțiune în revendicare.

După

declararea recursului Z.D.C. a decedat, drepturile sale fiind continuate de

Z.I.A., Z.Ș.C.și S.O.P.

De

asemeni, B.C. a decedat, drepturile sale fiind preluate de D.I., fiică.

S-au

mai depus, în fața instanței de recurs înscrisuri: certificatul de deces al lui

F.K.B., notificare adresată de recurenți pârâtei S.C.” C.S.” 2000 la 14

februarie 2002, contract de vânzare-cumpărare prin care, prin negociere

directă, la 10 mai 2002 pârâta S.C.”C.S.” 2000 a înstrăinat dreptul de

proprietate asupra vilei litigioase, precum și dreptul de  folosință asupra

terenului către S.C.”A.C.” SRL.

Curtea

constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce

se vor expune în cele ce urmează.

Imobilul

revendicat a aparținut, netăgăduit, lui D.Z.și lui T. V.C., în proporție de

½ fiecare. Prin actele depuse în copie la dosar și confruntate cu

originalul de Curtea de Apel Constanța (f.43)          s-a făcut dovada

titlului de proprietate asupra imobilului teren și construcție.

Bunul

a fost naționalizat de la cei doi proprietari, astfel cum rezultă din anexa

Decretului nr.92/1950 (fila 9 dosar fond).

Cu

actele de stare civilă, certificatele de moștenitor și testamentul olograf

necontestat, reclamanții au dovedit că sunt succesorii în drepturi ai foștilor

proprietari, având calitate procesual activă în acțiunea în revendicare.

Astfel

cum rezultă din coroborarea acestor înscrisuri, D.Z., decedat la 16 februarie

1949, a  fost moștenit de soția supraviețuitoare Z.E.și de fiica Z.E., acestea

fiind succedate în drepturi de reclamantul Z.D.C.,  nepotul de fiică al

fostului proprietar D.Z..

În

drepturile coproprietarului T.V.C. (C.) s-au legitimat copiii săi: B.C.,  F.E.

și T.V., conform certificatului de moștenitor eliberat în anul 1974 (fila 30

fond). La rândul său, T.V., decedat în 1999, a fost moștenit de fiul său

T.C.F., reclamant în cauză. F.E., decedată în anul 1986 a fost succedată în

drepturi de fratele și sora sa, T.V. și B.C., precum și de soțul

supraviețuitor, F.C.B. Acesta, decedat în anul 1993 l-a instituit legatar

universal  pe nepotul soției, reclamantul T.C.(f.44 dosar apel, f.31 dosar

CSJ).

În

concluzie, Curtea constată că reclamanții (și succesorii lor în drepturi) au

dovedit, astfel cum impune art.1169 din T.C., atât dreptul de proprietate, cât

și calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari,  supuși

naționalizării.

Pârâta

S.C.” C.S.” 2000 a contestat, prin simple afirmații, neînsoțite de vreo dovadă

contrară, identitatea lui T.C.(proprietar pentru ½ din imobil) în sensul

că nu este una și aceeași persoană cu autorul reclamanților T., care era

cunoscut și sub numele de C., C.sau C.T. Această apărare nu poate fi primită,

din înscrisuri autentice anterioare introducerii acțiunii rezultând că este

vorba de una și aceeași persoană ( în acest sens, certificatul de moștenitor

eliberat în anul 1974 care atestă că lui T.C.i se mai spunea și T.C.).

Așa

fiind, se constată că într-adevăr, Curtea de Apel Constanța a motivat în mod

contradictoriu hotărârea pronunțată, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut

de art.304 pct.7 C.proc.civ.

Cu

privire la cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că și acesta este

fondat.

Astfel

cum rezultă din înscrisul depus la dosar, proprietarilor li s-a naționalizat

numai imobilul în litigiu. Cu dovezile depuse reclamanții au probat că la data

aplicării Decretului nr.92/1950 T.C. era pensionar, fost funcționar bancar.

Pe

de altă parte, cum este necontestat, D.Z.(despre care pârâta afirmă că ar fi

fost comerciant) era decedat din 16 februarie 1949, calitatea de proprietar

aparținând la data naționalizării, soției și fiicei acestuia.

Ca

atare, apreciind, astfel cum permite art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998, Curtea

constată că în speță naționalizarea imobilului teren și construcții ce a

aparținut autorilor reclamanților s-a făcut în mod nelegal, cu încălcarea

art.481 din C.civ., care prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea

sa,  afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și

prealabilă despăgubire.

În

concluzie, se impune admiterea acțiunii, cu consecința impusă de principiul

restitutio in integrum.

Pârâtul

orașul Eforie, prin primar urmează a fi obligat să restituie terenul, aflat în

proprietatea privată a orașului, având ca atare calitate procesual pasivă,

conferită de Legea nr.213/1998.

Pârâta

S.C. “C.S. 2000” SA, care a preluat de la fosta întreprindere cu capital de

stat o parte din patrimoniu (conform propriilor afirmații) urmează a fi

obligată să lase recurenților în deplină proprietate și liniștită posesie

construcțiile situate pe teren.

Titlurile

invocate de această pârâtă: H.G. nr.1041/1990 și Ordinul nr.154/1991 emis de

secretarul de stat din Ministerul Comerțului și Turismului nu pot fi apreciate

ca reprezentând titluri valabile opozabile adevăraților proprietari, care să

justifice respingerea acțiunii în revendicare. Art.645 din C.civ., invocat de

Curtea de Apel în motivarea soluției sale, prevede că proprietatea se mai

dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și

prin ocupațiune.

Actele

cu care pârâta dorește să își justifice posesia nu întrunesc nici una din

cerințele impuse de textul invocat fiind acte normative cu valoare inferioară

legii.

Înstrăinarea

făcută în timpul procesului a acestor construcții nu este opozabilă

recurenților, care notificaseră anterior pe pârâtă în sensul de a se abține de

la  încheierea oricăror acte de dispoziție cu privire la bunul litigios.

Cât

privește pe pârâta S.C.” U.S.96” SRL Eforie, aceasta nu are calitate procesual

pasivă, față de ea acțiunea urmând a fi respinsă, întrucât nu are calitatea de

posesor sau detentor al imobilului revendicat.                    În concluzie,

recursul se privește ca fondat, va fi admis, cu consecința modificării deciziei

pronunțate și pe fond cu admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, mai

puțin  împotriva S.C. “U.S.96” SRL Eforie, față de care va fi respinsă pentru

lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanții Z.D.C. (continuat de succesorii săi Z.I.A.,

Z.Ș.C.și S.O.P.), T.C.F.și B.C. (continuat de succesoarea sa D. I.) împotriva

deciziei nr.16 din 30 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Modifică

decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței civile nr.798 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului  Constanța, pe

care o schimbă în sensul că admite acțiunea în revendicare și obligă pe pârâții

Orașul Eforie prin primar, Consiliul Local Eforie și S.C.” C.S. 2000 “ SA

Eforie Sud să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul situat în Eforie Sud, strada Ștefan cel Mare nr.15 compus din 780 m.p.

teren și vila “Coșbuc” (fostă Cioranu, fostă Dodona) și anexe.

Respinge

acțiunea față de pârâta S.C.” U.S.96 “SRL Eforie Sud.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.