ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2094/2003

Decizia nr. 2094                                                                                                          Dosar nr. 9427/2001

Asupra recursurilor de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.C. D.1 SRL Oradea, a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. Bihor și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 167.220.955 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale stomatologice acordate asiguraților în perioada noiembrie 1999 – noiembrie 2000 și penalitățile de întârziere conform prevederilor contractuale.

Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 292/L.C. din 15 martie 2001, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj de pe lângă C.N.A.S.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 27 din contract, părțile au convenit ca litigiile să se soluționeze de Comisia de Arbitraj a instituției menționate.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 368/A din 10 iulie 2001, a admis cererea de repunere în termen pentru declararea apelului, a admis apelul, a anulat sentința tribunalului și a stabilit termen pentru evocarea fondului, considerând că unirea excepției de necompetență cu fondul obliga instanța la comunicarea hotărârii pronunțate potrivit art. 284 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 481/C din 9 octombrie 2001, instanța de apel, a admis în parte acțiunea precizată, obligând pe pârâtă la plata sumei de 169.856.661 lei reprezentând servicii medicale și penalități de întârziere.

S-a reținut existența unui raport juridic contractual, care din luna mai 1999 și-a pierdut echilibrul, pârâta nerespectând obligația de decontare lunară a serviciilor stomatologice executate, iar în privința calculului efectuat, acesta nu poate cuprinde și luna septembrie 2000 întrucât contractul nu mai era în vigoare.

În legătură cu excepția nulității contractului pentru cauză ilicită și imorală, instanța a considerat contractul încheiat în limitele voinței exprimate de părți fără încălcarea dispozițiilor legale imperative, sau a normelor de bună-credință.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, părțile au declarat recurs la data de 23 noiembrie 2001.

Reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 2 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța greșit a considerat că s-au cumulat eronat sumele, după cum greșit a apreciat efectele contractului până în luna septembrie 2000.

Pârâta critică decizia recurată pentru netemeinicie, afirmând că raporturile contractuale au debutat la 1 octombrie 1999 iar obligația reclamantei de a întocmi liste de asigurări pe grupe de vârste nu a îndeplinit-o, așa încât nu a făcut dovada serviciilor prestate.

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.

Prin contractul încheiat între părți la 1 octombrie 1999, s-au prevăzut drepturile și obligațiile acestora privind acordarea asistenței medicale stomatologice și decontarea contravalorii acestora.

Dispozițiile art. 6 stabileau prelungirea contractului peste limita valabilității încheierii sale – 31 decembrie 1999 – dacă nu este denunțat unilateral de către una dintre părți.

Centralizatoarele lunare ale actelor terapeutice fac dovada valorii prestațiilor efectuate de reclamantă, în limita sumelor calculate de instanța de apel – 85.659.000 lei -, la care se adaugă penalitățile de întârziere, stabilite, prin acordul părților, la sumele datorate pentru plata cu întârziere a impozitelor – H.G. nr. 564/2000 în vigoare la data efectuării calcului penalităților.

Astfel, criticile formulate de reclamantă în motivele de recurs nu sunt întemeiate.

Pe de altă parte nu se poate susține că furnizorul de servicii medicale nu a dovedit pretențiile efectuate. Alături de centralizatorul lunar al actelor terapeutice, reclamanta a depus la dosar listele de asigurați și separat recapitulația asiguraților înscriși. De altfel chiar pârâta menționează existența unui caiet cu semnăturile asiguraților, care chiar dacă nu este întocmit pe grupe de vârste, face dovada efectuării serviciilor medicale.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei nr. 481/C din 9 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTI

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. D. 1 SRL Oradea împotriva deciziei nr. 481 din 9 octombrie 2001, a Curții de Apel Oradea, secția comercială, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta C.A.S. Bihor Oradea împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2003.