ÎCCJ, Decizia nr. 172/2005

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 150/LC/1997

din 13 martie 1997, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantei A.B. Oradea,

împotriva pârâtelor SC M.I. SRL Oradea și SC G.U. Piatra Neamț

și,

în consecință:

A obligat pârâta SC M.I. SRL

Oradea, la plata sumei de 18.937.715 lei cu titlu de penalități.

A obligat pârâta SC G.U.

Piatra Neamț, la plata sumei de 76.151.594 lei, cu titlu de diferență de preț

și 39.000.000 lei, reprezentând penalități.

A respins acțiunea față de B.C.R.,

sucursala Bihor.

A luat act că reclamanta

renunță la judecată cu privire la înființarea popririi asigurătorii și față de

terțul poprit B.C.R., sucursala Piatra Neamț.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia nr. 28/1999-A din 28 ianuarie 1999, a admis apelurile declarate de A.B.

Oradea și SC M.I. SRL Oradea împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea reclamantei A.B. Oradea, și

față de pârâta B.C.R., sucursala Bihor, pe care a obligat-o, în solidar cu

pârâta SC G.U. Piatra Neamț, să plătească reclamantei, suma de 76.151.594 lei

cu titlu de diferență preț.

A respins acțiunea

reclamantei față de pârâta SC M.I. SRL Oradea și a înlăturat obligarea acesteia

la plata sumei de 18.937.715 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Prin decizia nr. 4064 din 14

iulie 200, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul

declarat de pârâta B.C.R., sucursala județeană Bihor, împotriva acestei din

urmă hotărâri, a casat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat

de reclamanta A.B. Oradea împotriva sentinței nr. 150 din 13 martie 1997, a

Tribunalului Bihor.

Împotriva hotărârii

instanței de apel a declarat recurs, și pârâta SC G.U. Piatra Neamț.

La termenul din 26 ianuarie

2005, fixat pentru judecarea recursului declarat de această parte, instanța de

control judiciar, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca recurenta

să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea deciziei, la 1 februarie 2005.

La data de 1 februarie 2005,

prin decizia nr. 598, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție

a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC G.U. Piatra Neamț.

Împotriva încheierii de

amânare a pronunțării, recurenta-pârâtă a declarat un nou recurs.

Pârâta a susținut că

instanța de recurs nu s-ar putea pronunța la data de 1 februarie 2005, asupra

căii de atac, cu soluționarea căreia a fost învestită, deoarece pentru termenul

de judecată din 26 ianuarie 2005, procedura de citare nu a fost legal

îndeplinită cu altă parte, respectiv cu pârâta SC M.I. SRL Oradea.

În fine, în mod greșit

instanța de control a pus în discuția părților, excepția tardivității

declarării recursului, față de împrejurarea solicitării în scris a calificării

căii de atac, ca fiind contestație în anulare.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a

fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția

comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în

condițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ.

Prin recursul declarat este

vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, în

considerarea de către pârâtă, a caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al

încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ.,

cu referire la hotărâri date în cursul judecății .

Pe de altă parte, potrivit art.

299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile

pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală

statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a

suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare.

Cu privire la încheierile

prin care se amână pronunțarea hotărârii, legea procesual civilă nu a

reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin

care s-a amânat pronunțarea hotărârii, urmează, sub aspectul căilor de atac,

regimul stabilit de legea procesual civilă pentru hotărârea finală ce se va

pronunța în cauză, în această etapă procesuală.

Or, conform art. 299 C.

proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive,

stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) din același cod.

Pe de altă parte, conform art.

377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la

art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat

principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se

prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Așadar, în raport cu

principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer

a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de

legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin

exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind

inadmisibil.

Pe de altă parte, potrivit art.

22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 19 din

Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competența secțiilor, de a judeca

recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20

din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă

instanță, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de

calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor legale

menționate rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile

arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu

recurs.

Așadar, cum recursul nu

privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere

a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa

procesuală a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză, va fi o

hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din

Legea nr. 304/2004.

Ca atare, în raport cu

dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit

ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște unei căi de

atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât

cele prevăzute de legea procesual civilă, cu încălcarea principiului

legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de

determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la

criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, același

pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar

efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea

fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind

dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce

preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile

de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesual penală și a respinge, ca inadmisibilă,

orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză aceste cerințe

se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind

întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de pârâta SC G.U. Piatra Neamț împotriva încheierii din 26

ianuarie 2005, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 9424/2001.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.