Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2005
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 172/2005

HOTĂRÂRE
06.06.2005
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 172/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 150/LC/1997 din 13 martie 1997, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantei A.B. Oradea, împotriva pârâtelor SC M.I. SRL Oradea și SC G.U. Piatra Neamț și, în consecință: A obligat pârâta SC M.I. SRL Oradea, la plata sumei de 18.937.715 lei cu titlu de penalități. A obligat pârâta SC G.U. Piatra Neamț, la plata sumei de 76.151.594 lei, cu titlu de diferență de preț și 39.000.000 lei, reprezentând penalități. A respins acțiunea față de B.C.R., sucursala Bihor. A luat act că reclamanta renunță la judecată cu privire la înființarea popririi asigurătorii și față de terțul poprit B.C.R., sucursala Piatra Neamț.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 28/1999-A din 28 ianuarie 1999, a admis apelurile declarate de A.B. Oradea și SC M.I. SRL Oradea împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea reclamantei A.B. Oradea, și față de pârâta B.C.R., sucursala Bihor, pe care a obligat-o, în solidar cu pârâta SC G.U. Piatra Neamț, să plătească reclamantei, suma de 76.151.594 lei cu titlu de diferență preț. A respins acțiunea reclamantei față de pârâta SC M.I. SRL Oradea și a înlăturat obligarea acesteia la plata sumei de 18.937.715 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Prin decizia nr. 4064 din 14 iulie 200, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta B.C.R., sucursala județeană Bihor, împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de reclamanta A.B.

Oradea împotriva sentinței nr. 150 din 13 martie 1997, a Tribunalului Bihor. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, și pârâta SC G.U. Piatra Neamț. La termenul din 26 ianuarie 2005, fixat pentru judecarea recursului declarat de această parte, instanța de control judiciar, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca recurenta să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea deciziei, la 1 februarie 2005. La data de 1 februarie 2005, prin decizia nr. 598, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC G.U. Piatra Neamț. Împotriva încheierii de amânare a pronunțării, recurenta-pârâtă a declarat un nou recurs.

Pârâta a susținut că instanța de recurs nu s-ar putea pronunța la data de 1 februarie 2005, asupra căii de atac, cu soluționarea căreia a fost învestită, deoarece pentru termenul de judecată din 26 ianuarie 2005, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu altă parte, respectiv cu pârâta SC M.I. SRL Oradea. În fine, în mod greșit instanța de control a pus în discuția părților, excepția tardivității declarării recursului, față de împrejurarea solicitării în scris a calificării căii de atac, ca fiind contestație în anulare. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în condițiile art. 260 alin. (1) C. proc.

civ. Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, în considerarea de către pârâtă, a caracterului autonom al acesteia. Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății . Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare. Cu privire la încheierile prin care se amână pronunțarea hotărârii, legea procesual civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin care s-a amânat pronunțarea hotărârii, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunța în cauză, în această etapă procesuală. Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) din același cod. Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Așadar, în raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil. Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competența secțiilor, de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei. Din coroborarea textelor legale menționate rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa procesuală a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea nr. 304/2004. Ca atare, în raport cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale. Or, a recunoaște unei căi de atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, cu încălcarea principiului legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, același pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesual penală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC G.U. Piatra Neamț împotriva încheierii din 26 ianuarie 2005, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9424/2001. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2017
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția Comercială, la data de 18 mai 2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea a solicitat obligarea pârâtei S.C. B
ÎCCJ 1997-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2007
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 384/ COM din 22 iunie 2005, Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea recla
ÎCCJ 2007-01-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2007
nr. 523/ COM din 6 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Bihor, aceasta a fost somată să achite reclamantei suma de 5.237.003.492 lei cu titlu de preț, sumă plătită de pârâta la data de 17 octombrie 2003 prin virament bancar. S-a mai reținu
ÎCCJ 2007-01-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2007
că prin Ordonanța nr. 523/ COM din 6 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Bihor, aceasta a fost somată să achite reclamantei suma de 5.237.003.492 lei cu titlu de preț, sumă plătită de pârâta la data de 17 octombrie 2003 prin virament banca
ÎCCJ 2004-04-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 aprilie 2002, reclamanta SC U.M. SA Roman a chemat în judecată pe pârâta SC A.I. SRL Beiuș, pentru a fi obligată la plata sumei de 149.535.4
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă