ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1106/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 februarie 1996, reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâtul V.O., solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligat la plata sumei de 16.415.939 lei, deoarece, în calitatea pe care a avut-o, de director al filialei Călimănești, a produs, prin modul necorespunzător în care și-a desfășurat activitatea, două prejudicii, și anume: 41.448.992 lei sumă plătită cu titlu de majorări pentru neachitarea la termen a T.V.A și 5.199.218 lei sumă plătită în plus pentru anvelope și cauciucuri aprovizionate de la societăți comerciale neproducătoare. În fond, după casare, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei de 16.415.939 lei, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 3.204.134 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate, inclusiv raportul de expertiză efectuat, că pârâtul a fost angajat în funcția de director al filialei Călimănești – la SC E. SA, și că, prin exercitarea acestei funcții, a angajat valabil societatea, prin semnătura sa, în operațiunile juridice privind patrimoniul pus la dispoziție. Ca urmare a exercitării acestei funcții, pârâtul a creat un prejudiciu societății de care urmează a răspunde, conform art. 134 din Legea nr. 31/1990. Nu s-a luat în considerare cererea de majorare a câtimii pretențiilor, reprezentând reactualizarea pretențiilor, întrucât nu au fost semnate de expert. Împotriva sentinței nr. 4905 din 12 septembrie 2000 a promovat apel ambele părți.

Reclamanta critică soluția primei instanțe, motivat de faptul că pârâtul nu a fost obligat la prejudiciul reactualizat conform suplimentului de expertiză efectuat, iar criticile pârâtului se referă la necompetența materială a instanței de fond, întrucât litigiul este unul de muncă, neavând calitatea de administrator. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului și a admis apelul pârâtului și a admis apelul reclamantei, schimbând în parte sentința criticată, obligând intimatul-pârât la plata debitului reactualizat, respectiv, suma de 257.570.541 lei. În motivarea soluției date, instanța de apel a reținut că răspunderea pârâtului este antrenată în baza mandatului comercial dat acestuia de către societatea comercială, conform actelor constitutive ale acesteia, participând la administrarea filialei și îndeplinind cerințele art. 102 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale.

S-a reținut că instanța de fond nu a luat în considerație suplimentul de expertiză, prin care debitul a fost realizat. Împotriva deciziei nr. 910 din 25 mai 2001 a Curții de Apel, pârâtul a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că, prin plata daunelor actualizate, s-au încălcat normele legale, privind efectuarea expertizelor judiciare, iar pe de altă parte, nu erau îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, din nici o probă administrată nu rezultă în ce constau faptele ilicite, prejudiciul și legătura de cauzalitate între primele două elemente. Recursul este fondat, sub aspectul criticilor privind reactualizarea debitului.

Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale: „obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele prevăzute în această lege”, iar, potrivit art. 147 alin. (3), directorii executivi ca și administratorii sunt răspunzători față de societăți pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor. Din înscrisurile depuse, rezultă, fără putință de tăgadă, că pârâtul-recurent a îndeplinit funcția de director al filialei Călimănești și că, potrivit normelor precizate, răspunde față de societate pentru neîndeplinirea obligațiilor derivând din această calitate. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prin activitatea desfășurată, a prejudiciat societatea cu suma de 16.415.939 lei.

Cu privire la acordarea de către instanța de apel a sumei reactualizate, Curtea reține că, în ședința publică de la 21 aprilie 2000, apărătorul reclamantei a solicitat reactualizarea debitului, fără a depune în scris cerere de modificare sau precizare a acțiunii cu timbraj corespunzător, iar la data de 5 septembrie 2000, a pus concluzii de admitere a acțiunii, fără referire la reactualizare. De altfel, instanța de fond nu a luat în considerare calculul efectuat, motivând că răspunsul la obiecțiunile privind reactualizarea pretențiilor nu poartă semnătura expertului, fiind încălcate dispozițiile art. 201 și urm. C. proc. civ. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că instanța de apel a dispus reactualizarea debitului cu încălcarea dispozițiilor art. 132 și 212 C. proc.

civ., situație în care, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, iar decizia criticată va fi modificată, în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul V.O. împotriva deciziei nr. 910 din 25 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC E. SA București împotriva sentinței civile nr. 4905 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului București. Menține restul dispozițiilor deciziei. Obligă intimata-reclamantă SC E. SA București la plata sumei de 7.023.911 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2003.