ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2012/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2012/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 25 septembrie 2000,
B.D.F. S.A. Cluj Napoca, în prezent E.B. S.A. a solicitat ca, în contradictoriu
cu Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului
Financiar de Stat a județului Cluj și Administrația Financiară a municipiului
Cluj-Napoca, să se dispună anularea deciziei nr. 1176 din 8 septembrie 2000
emisă de primul pârât, a celorlalte acte administrativ-jurisdicționale emise în
cauză de către organele din subordine, precum și a procesului-verbal de control
financiar nr. 1443 din 22 noiembrie 1999 încheiat de ultima pârâtă, ca
nelegale.
Pe cale de consecință, reclamanta a
cerut să se constate că nu datorează bugetului de stat suma totală de
37.714.495.715 lei, din care T.V.A – 13.409.467.328 lei și majorări de
întârziere în sumă totală de 24.305.028.387 lei.
A cerut, de asemenea, să se constate
că s-a înregistrat ca plătitoare de T.V.A. prin cererea depusă sub nr. 33968
din 14 octombrie 1998, după publicarea H.G. nr. 512/1998 și să se dispună
îndreptarea erorii privind data emiterii Codului fiscal, care nu poate fi 27
noiembrie 1992, ci septembrie 1998.
În sfârșit, reclamanta a solicitat
obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de taxe de
timbru aferente căilor administrativ-jurisdicționale prevăzute de Legea nr.
105/1997, în valoare totală de 1.131.794.871 lei.
În motivarea acțiunii, B.D.F. SA a
arătat că operațiunile efectuate în perioada supusă controlului financiar,
respectiv vânzări de bunuri mobile și imobile în cadrul executării creanțelor,
în perioada de reorganizare judiciară, sunt scutite de T.V.A. Este vorba de
vânzarea unor imprimate, închirieri de spații, transporturi, xerox, importuri
de servicii de furnizare de informații, SWIFT și REUTERS, prestări de servicii
avocațiale, publicitate, consultanță.
Aprecierile diferite ale părților au
fost determinate de modul de interpretare și aplicare a prevederilor O.G. nr.
3/1992, a deciziei Ministerului Finanțelor nr. 8/1996 și H.G. nr. 512/1998.
În opinia reclamantei, opera
scutirea de plată a T.V.A. în temeiul O.G. nr. 3/1992, până la data intrării în
vigoare a H.G. nr. 512/1998, în timp ce pârâții, prin încălcarea principiului
neretroactivității actelor normative, au considerat că sunt aplicabile
prevederile acelei hotărâri cu începere din anul 1992.
Prin sentința civilă nr. 441 din 22
noiembrie 2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis în parte acțiunea, anulând parțial actele
administrativ-jurisdicționale atacate și procesul-verbal care a declanșat litigiul.
În consecință, a înlăturat obligația
de plată a reclamantei pentru suma totală de 32.847.476 .549 lei, din care
11.874.695.734 lei T.V.A. și 20.972.780.815 lei, majorări de întârziere.
A respins capătul de cerere având ca
obiect îndreptarea erorii privind data emiterii Codului fiscal și a dispus
restituirea către reclamantă a taxelor de timbru aferente căilor
admininistrativ-jurisdicționale, în sumă de 985.424.296 lei, proporțional cu
valoarea pretențiilor din acțiune care au fost admise.
În fine, s-a stabilit obligația
solidară a pârâților la plata unor cheltuieli de judecată în sumă de 36.360.000
lei în favoarea B.D.F. SA, în prezent E.B. SA.
Instanța a reținut că o atare
soluție se impune în raport de constatările expertului contabil numit în cauză,
potrivit cărora, în realitate, reclamanta datorează cu titlu de T.V.A. la
bugetul de stat, doar suma totală de 1.534.771.594 lei, la care s-au calculat
majorări de întârziere în sumă de 3.332.247.572 lei.
Cât privește cererea de îndreptare a
erorii materiale strecurate în Codul fiscal, s-a apreciat că ea nu poate fi
analizată conform art. 1 din Legea nr. 105/1997, deoarece îi lipsește
caracterul patrimonial.
Împotriva acestei sentințe au
declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, în
nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, precum și reclamanta
E.B. SA, fosta B.D.F. SA.
Recurenta-reclamantă a susținut că
în mod eronat prima instanță a admis în parte acțiunea, menținând fără motivare
obligațiile financiare pentru suma totală de 4.867.019.166 lei, din care
1.534.771.594 lei cu titlu de T.V.A. și 3.332.247.572 lei cu titlu de majorări
de întârziere aferente. Că, obligarea sa la plata acestor sume contravine
dispozițiilor legale invocate, anume: O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A., Legea nr.
100/1995, Normele de aplicare a O.G. nr. 3/1992, deciziile Ministerului
Finanțelor nr. 8/1996 și respectiv, nr. 9/1997.
Recurenții-pârâți au susținut în
cadrul unei prime critici că instanța de fond și-a însușit în totalitate
concluziile formulate în raportul de expertiză contabilă și în suplimentul la
acest raport, fără a analiza câtuși de puțin apărările și obiecțiunile
formulate de ei pe parcursul judecății litigiului.
Ambele recursuri sunt fondate pentru
considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5
C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să
cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum
și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În conformitate cu dispozițiile art.
304 alin. (1) pct. 10 din același cod, modificarea unei hotărâri se poate cere
atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra
unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În speță, Curtea de Apel Cluj a
considerat că justețea afirmațiilor făcute de reclamantă în acțiune este
dovedită în limita sumei totale de 32.847.476.549 lei, reprezentând T.V.A.
(11.874.695.734 lei) și majorări de întârziere aferente (20.972.780.815 lei).
Întreaga motivare a soluției
reproduce constatările expertului contabil P.A., exprimate în raportul de
expertiză contabilă și suplimentul de expertiză, întocmit ca răspuns la
obiecțiunile formulate de reclamanta B.D.F. SA.
Apărările pârâților, redate amplu în
actele administrativ-jurisdicționale, în întâmpinare și obiecțiunile privind
ultimele concluzii ale expertului contabil, nu au făcut obiectul analizei din
partea instanței, ca de altfel nici actele normative aplicabile în materie.
Mai mult chiar, la termenul din 15
noiembrie 2001, curtea de apel a respins nemotivat cererea depusă de
reprezentantul Administrației Financiare a municipiului București, conținând
obiecțiunile acesteia la raportul suplimentar de expertiză contabilă și a
acordat părților cuvântul în fond.
Ori, este evident că în raport de
natura litigiului și de normele juridice incidente, instanței de fond îi
revenea obligația de a răspunde la toate motivele și mijloacele de apărare
invocate de părți și că pentru a motiva, ea nu trebuia să se limiteze exclusiv
la opiniile exprimate de expert.
Cu alte cuvinte, hotărârea care,
fără să discute și să se pronunțe asupra valorii probante a actelor prezentate
și a susținerilor contradictorii ale tuturor părților, se mărginește să afirme
că acțiunea trebuie admisă în limitele propuse de expert, este o hotărâre
nemotivată.
Ținând seama de aceste considerente
urmează a se admite recursul și a fi casată sentința cu trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceiași instanță.
Cu prilejul rejudecării, instanța de
trimitere va examina, sub forma unor apărări de fond și celelalte susțineri din
motivele de casare scrise, ale căror analiză, în această fază procesuală,
devine inutilă față de rezolvarea dată recursurilor.
Văzând și dispozițiile art. 313 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
reclamanta SC E.B. SA Cluj-Napoca și pârâta Direcția Generală a Finanțelor
Publice a județului Cluj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor
Publice și al Administrației Finanțelor Publice Cluj-Napoca, împotriva
sentinței civile nr. 441 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția
comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite
cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 27 mai 2003.