ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 1222, pronunțată la data de 15 octombrie 2003, în

dosarul nr. 5496/2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, judecând după casare, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC D.F. SA Cluj Napoca, continuată de succesoarea acesteia SC E.B.

SA Cluj Napoca și a anulat parțial, decizia nr. 1176 din 8 septembrie 2000,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice, dispoziția nr. 52 din 27 aprilie 2000,

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și hotărârea nr. 153 din 9

decembrie 1999, emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj

Napoca, înlăturând obligația de plată stabilită în sarcina reclamantei, pentru

sumele de 11.874.695.734 lei, cu titlu de T.V.A. și 20.972.780.815 lei, cu

titlu de majorări de întârziere.

Totodată, a dispus obligarea

Ministerului Finanțelor Publice să restituie suma de 985.424.296 lei,

reprezentând taxe de timbru în căile administrativ-jurisdicționale.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal

încheiat la data de 22 noiembrie 1999, organele de control din cadrul Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Cluj Napoca au constatat în sarcina fostei SC

D.F. SA Cluj Napoca, pentru perioada supusă controlului, 1 iulie 1993 - 30

aprilie 1999, obligații bugetare în sumă de:

- 12.338.845.232 lei, T.V.A.;

- 21.755.699.832 lei,

majorări de întârziere;

- 1.070.622.096 lei, T.V.A.

aferentă importurilor de servicii;

- 2.549.328.555 lei,

majorări de întârziere aferente.

Constatările organelor de

control și sumele stabilite ca obligații bugetare în sarcina reclamantei, au

fost menținute în căile de atac administrative, exercitate în fața Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Cluj Napoca, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Cluj și Ministerul Finanțelor Publice.

Rejudecând cauza după o primă casare

cu trimitere, curtea de apel a reținut, în primul rând, că reclamanta a devenit

plătitoare de T.V.A., începând cu data de 1 iulie 1993.

Referitor la suma de

12.338.845.292 lei, instanța de fond a reținut că reprezintă T.V.A. calculată

pentru veniturile obținute de reclamantă, în perioada iulie 1993 - 1 noiembrie

1998, prin vânzări de bunuri mobile și imobile prin executarea silită făcute cu

aprobarea judecătorului sindic, reclamanta aflându-se în procedura de

reorganizare, astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. 13 din O.G. nr. 3/1992,

așa cum au fost interpretate prin decizia nr. 9 din 23 iulie 1997, a

Ministerului Finanțelor Publice.

În esență, a motivat

instanța de fond, reclamanta nu datorează T.V.A. și nici majorări de

întârziere, pentru veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate

prin executare silită, făcută cu aprobarea judecătorului sindic.

Referitor la suma de

1.070.622.096 lei, reprezentând T.V.A. aferentă importurilor de servicii,

instanța de fond a motivat că acele servicii reprezentau activități specifice

bancare care sunt scutite potrivit art. 47 din H.G. nr. 512/1998 și, pe cale de

consecință, nu sunt datorate nici majorările de întârziere aferente acestei

sume.

În final, a motivat instanța

de fond, reclamanta datorează, în conformitate cu concluziile expertului

contabil, suma de 1.534.771.594 lei, T.V.A. și 3.332.247.572 lei, majorări de

întârziere aferente.

În temeiul art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 105/1997, instanța de fond a dispus ca ministerul pârât să

restituie reclamantei, taxele de timbru achitate în căile administrative,

corespunzătoare valorii pretențiilor admise.

Împotriva acestei soluții au

formulat recursuri Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Cluj și, respectiv, Administrația Finanțelor Publice a municipiului

Cluj Napoca, care au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. și au susținut în esență următoarele:

- referitor la sumele de

11.516.081.737 lei și 358.613.996 lei, cu majorările de întârziere aferente

calculate, instanța de fond a reținut greșit că ar fi aferente unor venituri

realizate din executări silite și că ar fi fost aplicabile prevederile art. 13

din O.G. nr. 3/1992;

- referitor la suma de

464.149.498 lei T.V.A., cu majorările de întârziere aferente calculate,

instanța a reținut greșit că veniturile ar fi fost obținute din activități

specific bancare, fiind vorba de prestări de servicii de transporturi, xerox,

închirieri de spații;

- referitor la suma de

1.070.622.096 lei T.V.A. aferentă importurilor de prestări servicii, instanța

trebuia să constate că veniturile din astfel de importuri sunt impozabile, în

conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) și art. 8 din O.G. nr. 3/1992.

Recursurile sunt întemeiate,

în măsura și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

calculat T.V.A. suplimentară, în sumă de 11.516.081.737 lei, plus 358.613.996

lei, aferentă veniturilor pe care recurenta-reclamantă le-a obținut în perioada

supusă controlului, din vânzări de bunuri mobile și imobile în executarea

creanțelor băncii.

Intimata-reclamantă și

expertul contabil au susținut, iar instanța și-a însușit această susținere, că

vânzările respective de bunuri mobile și imobile ar reprezenta executări silite

exceptate de la plata T.V.A., fiind efectuate în cadrul procesului de executare

silită din dosarul de reorganizare judiciară nr. 4223/1996, al Tribunalului

Cluj, cu aprobarea judecătorului sindic.

Dar, din actele și lucrările

dosarului rezultă că veniturile respective au fost obținute de bancă, din

vânzarea bunurilor mobile și imobile constituite ca garanții de către clienții

băncii, pentru garantarea creditelor obținute, dar pe care nu le-au mai

rambursat.

Este adevărat că decizia nr.

8/1996, a Ministerului Finanțelor, pentru aplicarea art. 13 din O.G. nr. 3/1992

privind T.V.A., decizia nr. 9/1997 și pct. 1.3 din Normele de aplicare a O.G. nr.

3/1992, aprobate prin H.G. nr. 512/1998, au prevăzut că atunci când transferul

dreptului de proprietate se realizează prin executare silită, operează o

scutire de T.V.A. în anumite condiții.

Dar, în cauză nu există nici

un temei faptic sau legal care să susțină ideea că veniturile respective ar fi

fost obținute prin operațiuni de executare silită în sensul prevederilor

Codului de procedură civilă, banca înțelegând ca pentru executarea creanțelor

sale, să procedeze la vânzarea bunurilor mobile și imobile pe care debitorii

săi le-au constituit drept garanții pentru creditele primite.

Or, soluția aleasă de bancă,

chiar și în perioada în care se afla în procedura de reorganizare judiciară, nu

reprezintă transferuri de proprietate prin executare silită.

de 464.149.498 lei reprezentând T.V.A. aferentă veniturilor obținute de bancă

din operațiuni de prestări servicii constând în xerox, închirieri de spații,

transporturi, instanța de fond a reținut în mod greșit că intimata-reclamantă

nu ar datora această sumă și nici majorările de întârziere, deși aceste

activități nu sunt specific bancare și nici nu erau cuprinse în statutul

societății, ca obiect specific bancar.

Or, potrivit pct. 4.7 lit.

f) din Normele aprobate prin H.G. nr. 512/1998, băncile sunt scutite de T.V.A.

pentru activitățile permise băncilor de Legea bancară nr. 58/1998, cu excepția

prestărilor de servicii care nu sunt efectuate în exclusivitate de societățile

bancare.

În concluzie, criticile recurentelor

sunt întemeiate pentru situațiile prezentate la pct. 1 și 2 al acestor

considerente, intimata-reclamantă datorând bugetului de stat, sumele de

12.338.845.232 lei T.V.A., plus majorările de întârziere, de 21.755.699.832

lei.

criticile referitoare la suma de 1.070.622.096 lei, reprezentând T.V.A.,

calculată pentru importurile de prestări servicii, instanța de fond a reținut

în mod corect că aceste operațiuni sunt scutite de T.V.A., criticile

recurentelor fiind neîntemeiate.

Este adevărat că potrivit art.

2 lit. c) din O.G. nr. 3/1992, republicată, în sfera de aplicare a T.V.A. se

cuprind operațiunile privind importul de bunuri și servicii.

Dar, în cauză este

necontestat că importurile efectuate în perioada 1994 - 1999 au avut ca obiect,

activități de prelucrare de date și furnizare de informații exclusiv bancare,

aferente operațiunilor efectuate la bănci din străinătate, de către clienții

băncii, ceea ce atrage incidența prevederilor pct. 4.7 lit. f) din Normele

aprobate prin H.G. nr. 512/1998, fiind vorba de servicii efectuate în

exclusivitate de societățile bancare.

În concluzie, banca intimată

va rămâne exonerată de plata sumei de 1.070.622.096 lei T.V.A. și 2.549.328.555

lei majorări de întârziere, cu privire la care soluția instanței este legală și

temeinică.

instanței de fond de restituire a taxelor de timbru achitate în căile

administrative, recursurile nu conțin nici o critică și nu s-a formulat nici o

cerere de către recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,

reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj și de Administrația Finanțelor

Publice a municipiului Cluj Napoca, împotriva sentinței civile nr. 1222 din 15

octombrie 2003, a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată,

în sensul că înlătură obligația de plată stabilită în sarcina reclamantei,

pentru suma de 1.070.622.096 lei, T.V.A. și 2.549.328.555 lei, reprezentând

majorări de întârziere aferente.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2005.