ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 889/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

30 martie 2001, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și înregistrată sub nr. 2575/2001, reclamanta SC C. SA Cluj

Napoca a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice,

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Cluj și

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Sibiu,

să se anuleze decizia nr. 246 din 26 februarie 2001, dispoziția nr. 98 din 8

noiembrie 2000 și hotărârea nr. 28/2000, în parte privind obligația de plată a

impozitului pe profit, în valoare de 138.598.108 lei, majorări de întârziere

aferente de 403.682.141 lei, cu restituirea taxelor de timbru și cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că organul de control a stabilit această obligație în mod nelegal,

deoarece impozitul pe profit suplimentar, calculat ca diferență din

actualizarea cu indicele de inflație pe luna martie 1997, de 105.340.053 lei și

cel actualizat pentru 1995 și 1996, de 33.258.058 lei, au fost înregistrate la

capitolul cheltuieli excepționale, care sunt deductibile conform prevederilor art.

6 din O.U.G. nr. 70/1994 și art. 4 din O.U.G. nr. 73/1996, fiind nelegal

calculate și majorările de întârziere.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 383/2001, a

admis în parte acțiunea și a modificat decizia nr. 249 din 26 februarie 2000,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice și actele premergătoare emise de

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Cluj și

Sibiu, în sensul că menține obligația de plată a reclamantei, numai pentru

sumele de 32.037.928 lei, impozit pe profit și de 87.591.691, majorări de

întârziere aferente.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond, sesizată cu soluționarea acțiunii, a constatat în raport cu

prevederile O.G. 70/1994 și a îndrumărilor date de Ministerul Finanțelor

Publice, coroborat cu concluziile expertizei, admisă și efectuată în cauză, că reclamanta

nu datorează ca impozit suplimentar pe profit, suma de 105.560.180 lei, ce

fusese calculat din actualizările de inflație pe profitul anului 1996, la suma

de 280.421.526 lei, pentru că aceasta este deductibilă fiscal și deci,

neimpozabilă.

În ce privește impozitul aferent

sumei de 84.310.336 lei, reprezentând cheltuieli cu impozitul pe profit,

acestea fiind cheltuieli excepționale și nedeductibile fiscal, așa fiind,

urmează ca reclamanta să fie obligată numai la un impozit pe profit de 32.037.928

lei, urmând a fi obligată și la majorările de întârziere aferente de 87.591.695

lei.

Au fost obligate pârâtele la

restituirea taxelor de timbru achitate în faza jurisdicției administrative și

la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat și taxa de timbru,

în baza art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanta SC C. SA Cluj Napoca, Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Cluj

Napoca, criticând hotărârea instanței, ca fiind nelegală.

Recurentul reclamant SC C. SA

susține că greșit instanța nu a exonerat-o și de plata sumei 87.591.695 lei,

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit de 32.037.928 lei,

această obligație nefiind menționată în actele contestate: că nu a fost pusă în

discuție și nu s-a pronunțat instanța asupra apărărilor sale cu privire la

aplicarea O.G. 163/2000, dacă este sau nu beneficiara acestor dispoziții; nu

s-a pronunțat nici în legătură cu sumele nedatorate, pe care le-a achitat în

timpul controlului și nu s-au restituit cheltuielile cu expertiză.

Recurentele-pârâte Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj Napoca susțin

că în mod nelegal diferențele de impozit pe profit aferente anilor 1995 și 1996,

stabilite în 1997, în sumă de 277.210.650 lei și respectiv, 87.521.197 lei, au

fost anulate, deoarece fiind evidențiată eronat de reclamantă în contul 671

„cheltuieli excepționale”, nu au fost corect impozitate, impozitul fiind astfel,

greșit diminuat, cu 138.598.108 lei, la care trebuie calculate majorările de

întârziere, cum corect au fost stabilite de organele fiscale de control.

Analizând recursurile declarate, se

constată că acestea sunt nefondate.

În ce privește recursul reclamantei,

cu referire la greșita obligare la plata sumelor de 32.037.928 lei impozit pe

profit și respectiv, majorările aferente de 87.591.645. lei, prin raportul de

expertiză acest aspect a fost legal analizat și lămurit, reclamanta

însușindu-și concluziile și nefăcând nici o obiecțiune, această sumă fiind o

datorie reală și legală din totalul stabilit de organul de control, de

138.598.108 lei, care stabilise un impozit pe profit, astfel, mai mare și

eronat pentru reclamantă, cu 106.560.180 lei, așa că și majorările aferente de

87.591.695 lei nu sunt decât o consecință a neplății impozitului. Aceste constatări

demonstrează că prima critică a recurentei-reclamante este nefondată.

Nu este nejustificată nici critica

referitoare la nepronunțarea asupra unor cereri, instanța în mod judicios a

răspuns, în sensul că acestea nu au făcut obiectul actelor administrative

contestate, iar critica valorilor din expertiză nu a fost legal făcută, pentru

a putea fi supusă analizei instanței, astfel că și aceste critici se constată a

fi nefondate.

Cu referire la criticile

recurentelor-pârâte, este evident că în raport cu precizările făcute în decizia

nr. 1/1996, privind aprobarea soluțiilor referitoare la aplicarea O.G. nr.

70/1994, emisă de Ministerul Finanțelor, cheltuielile provenite din actualizări

la inflație a impozitului pe profitul anului 1996, nu sunt deductibile fiscal,

adică neimpozabile, astfel că aceste critici sunt nefondate, așa cum în mod

legal a concluzionat expertiza și corect instanța de fond a reținut, această

eroare a organelor de control fiind legal corectată de instanță și cu aceeași

consecință asupra majorărilor aferente ce fuseseră eronat stabilite.

În raport cu considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ, cu nr. 383 din 6 noiembrie

2001, este legală, și pe cale de consecință, recursurile vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC

C. SA Cluj Napoca și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Cluj și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 383 din 6

noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2004.