ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanta Fundația „C.” București împotriva deciziei civile nr.209 din

16.09.2001 a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenta-reclamantă Fundația „C.” București prin avocat N.T.,

intimata-pârâtă S.C.”R.” S.A.Craiova prin avocat G.C., lipsind intimatele

chemate în garanție Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului și Societatea de Investiții Financiare SIF IV Oltenia.

Procedura completă.

Avocat N.T. a susținut

recursul pentru motivele dezvoltate în scris și a solicitat admiterea acestuia.

Avocat G.C. a solicitat

respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

A arătat că imobilul a

trecut cu titlu legal la stat în baza Decretului nr.176/1948, nici în prezent

abrogat, că pârâta a efectuat lucrări de reparații și îmbunătățiri ale

clădirii, care era ruinată, astfel încât în prezent se poate vorbi de o altă

clădire.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din studierea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta Fundația „C.”

București a chemat în judecată pe pârâta S.C.R. S.A.Craiova, pentru ca prin

hotărâre judecătorească să fie obligată aceasta din urmă să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, str.Câmpia Islaz

nr.40, compus din clădire cu parter și etaj, precum și teren aferent clădirii în

suprafață totală de 1260 mp.

Motivând acțiunea

reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost construit de Comunitatea

Israelită de Rit Occidental din Craiova în anul 1923, cu destinația de școală

cunoscută sub numele de Ș.I.”L.”.

În anul 1948 prin Decretul

nr.176/1948 imobilul a trecut în proprietatea statului.

Prin O.U.G. nr.83 din

08.06.1999 s-a dispus retrocedarea imobilului către Comunitatea Evreiască,

reprezentată de reclamantă (fundația fiind înființată în acest scop de către

Federația Comunităților Evreiești – Organizația Mondială Evreiască pentru

restituirea bunurilor), dar predarea-primirea nu a avut loc întrucât imobilul

este deținut de către pârâta S.C.R. S.A.Craiova.

Prin sentința civilă

nr.14658 din 04.10.1999 Judecătoria  Craiova a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pârâta S.C.R. S.A. a chemat

în garanție Fondul Proprietății Private V Oltenia și Fondul Proprietății de

Stat pentru ca în cazul admiterii acțiunii reclamantei acestea să fie obligate

la restituirea contravalorii de circulație a imobilului.

În apărarea sa pârâta a

invocat titlul de proprietate pe care-l deține asupra imobilului, respectiv

contractul nr.96/24.06.1994 încheiat cu Fondul Proprietății Private V Oltenia

și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M

10 nr.0192 din 12.11.1993 al MLPAT. A mai invederat instanței faptul că în

prezent imobilul este diferit de cel existent în anul 1948, care a fost grav

avariat de cutremurul din 1977 și care a necesitat ample lucrări de reparații

și îmbunătățiri.

Totodată pârâta a construit

pe teren două clădiri noi, păstrând în parte aspectul exterior al vechii

construcții în mare măsură demolată datorită ruinei acesteia.

Tribunalul Dolj prin

sentința civilă nr.638 din 22.09.2000 a respins ca nedovedită acțiunea

introductivă și cererea de chemare în garanție, apreciind că imobilul a fost

preluat de stat cu titlu valabil, decretul de naționalizare nu a încălcat

prevederile constituționale în vigoare la data emiterii lui și că

naționalizarea a operat „in rem” cu respectarea dispozițiilor acestui act

normativ.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova –

Secția civilă prin decizia nr.209           din 6 decembrie 2001 a respins ca

nefondat apelul.

Pentru a se pronunța astfel

instanța a reținut că instanța de fond a caracterizat bine cererea reclamantei

drept acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 C.civ.în cadrul

căreia avea obligația să dovedească dreptul său de proprietate, sarcină pe care

nu și-a îndeplinit-o.

Reclamanta a atacat cu

recurs decizia pronunțată de instanța de apel și a indicat, în esență,

următoarele motive de casare: instanțele nu au apreciat just probele cauzei din

care rezultă indubitabil că proprietatea imobilului a aparținut autoarei

reclamantei înainte de preluarea acestuia de către stat prin Decretul

nr.176/1948; caracterul neconstituțional al acestui act normativ și faptul că

această preluare a operat abuziv.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În cadrul acțiunii în

revendicare proprietarul neposesor pretinzând bunul de la posesorul

neproprietar, are a dovedi potrivit art.1169 C.civ., calitatea sa procesual

activă, faptul că este titularul dreptului pretins asupra imobilului

revendicat, care trebuie să fie identificat și individualizat.

Dacă, în ceea ce privește

proprietarul imobilului, este de necontestat că acesta a aparținut Comunității

Evreiești, în ceea ce privește celelalte condiții ale admisibilității acțiunii

în revendicare probatoriul nu este complet.

Se constată în primul rând

din probele cauzei că imobilul nu a fost identificat, cerință esențială în

dezbaterea fondului litigiului dedus judecății, existând diferențe între

amplasamentul care rezultă din actele depuse în dovedire de reclamantă și

imobilul revendicat.

Privitor la criticile aduse

hotărârii prin motivele de casare vizând necontituționalitatea actului normativ

în baza căruia imobilul a fost preluat de către stat și caracterul abuziv al

acestui demers, este de remarcat eroarea de judecată săvârșită de instanța de

fond care a apreciat legalitatea titlului statului exclusiv din prisma

constituționalității, la data emiterii și aplicării lui.

Cenzurarea modalității de

preluare a bunului de către stat este de atributul puterii judecătorești, atât

timp cât nu se discută legalitatea însăși a actului de naționalizare, dreptul

instanței de a judeca astfel de acțiuni fiind consacrat prin art.21 din

Costituție, art.2 din Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească și

art.3 din C.civ.

Instanța de fond nu a

analizat valabilitatea titlului statului din punct de vedere al respectării sau

nu a condițiilor de aplicare ale Decretului nr.176/1948, analiză ignorată și de

către Curtea de Apel, care ar fi trebuit în virtutea caracterului devolutiv să

cenzureze soluția primei instanțe și să cerceteze acest aspect.

În raport de răspunsul dat

acestei chestiuni instanțele puteau supune dezbaterii titlurile de proprietate

opuse de părți.

Or, cum și din această

perspectivă probele nu sunt suficiente se impune casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecarea cauzei,

odată cu suplimentarea probelor pe aspectele mai sus menționate, este utilă și

efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească atât coordonatele de

individualizare ale imobilului revendicat cât și actualul stadiu al acestuia,

în sensul de a se stabili dacă în materialitatea sa mai corespunde sau nu cu

cel existent în anul 1948, având în vedere apărările formulate de pârâta S.C.R.

S.A. privind lucrările de construcții, îmbunătățiri și reparații, aduse

clădirii.

Totodată instanța de

trimitere va verifica condițiile care au determinat să nu se încheie protocolul

de predare-primire în baza O.U.G. nr.83/1999, act normativ invocat de

reclamantă în susținerea dreptului său.

Față de cele ce preced în

temeiul art.313 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate și reluarea judecății în fața primei instanțe competentă

potrivit dispozițiilor art.725 alin.2 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Fundația „C.”

București.

Casează decizia nr.209 din

06.12.2001 a Curții de Apel Craiova și decizia civilă nr.638 din 22 septembrie

2000 a Tribunalului Dolj.

Trimite cauza pentru

rejudecare în fond, Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2003.