ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Fundația „C.” București împotriva deciziei civile nr.209 din 16.09.2001 a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă Fundația „C.” București prin avocat N.T., intimata-pârâtă S.C.”R.” S.A.Craiova prin avocat G.C., lipsind intimatele chemate în garanție Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și Societatea de Investiții Financiare SIF IV Oltenia. Procedura completă. Avocat N.T. a susținut recursul pentru motivele dezvoltate în scris și a solicitat admiterea acestuia. Avocat G.C. a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată. A arătat că imobilul a trecut cu titlu legal la stat în baza Decretului nr.176/1948, nici în prezent abrogat, că pârâta a efectuat lucrări de reparații și îmbunătățiri ale clădirii, care era ruinată, astfel încât în prezent se poate vorbi de o altă clădire.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din studierea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta Fundația „C.” București a chemat în judecată pe pârâta S.C.R. S.A.Craiova, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată aceasta din urmă să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, str.Câmpia Islaz nr.40, compus din clădire cu parter și etaj, precum și teren aferent clădirii în suprafață totală de 1260 mp. Motivând acțiunea reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost construit de Comunitatea Israelită de Rit Occidental din Craiova în anul 1923, cu destinația de școală cunoscută sub numele de Ș.I.”L.”. În anul 1948 prin Decretul nr.176/1948 imobilul a trecut în proprietatea statului.

Prin O.U.G. nr.83 din 08.06.1999 s-a dispus retrocedarea imobilului către Comunitatea Evreiască, reprezentată de reclamantă (fundația fiind înființată în acest scop de către Federația Comunităților Evreiești – Organizația Mondială Evreiască pentru restituirea bunurilor), dar predarea-primirea nu a avut loc întrucât imobilul este deținut de către pârâta S.C.R. S.A.Craiova. Prin sentința civilă nr.14658 din 04.10.1999 Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Pârâta S.C.R. S.A. a chemat în garanție Fondul Proprietății Private V Oltenia și Fondul Proprietății de Stat pentru ca în cazul admiterii acțiunii reclamantei acestea să fie obligate la restituirea contravalorii de circulație a imobilului.

În apărarea sa pârâta a invocat titlul de proprietate pe care-l deține asupra imobilului, respectiv contractul nr.96/24.06.1994 încheiat cu Fondul Proprietății Private V Oltenia și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 10 nr.0192 din 12.11.1993 al MLPAT. A mai invederat instanței faptul că în prezent imobilul este diferit de cel existent în anul 1948, care a fost grav avariat de cutremurul din 1977 și care a necesitat ample lucrări de reparații și îmbunătățiri. Totodată pârâta a construit pe teren două clădiri noi, păstrând în parte aspectul exterior al vechii construcții în mare măsură demolată datorită ruinei acesteia.

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.638 din 22.09.2000 a respins ca nedovedită acțiunea introductivă și cererea de chemare în garanție, apreciind că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, decretul de naționalizare nu a încălcat prevederile constituționale în vigoare la data emiterii lui și că naționalizarea a operat „in rem” cu respectarea dispozițiilor acestui act normativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova – Secția civilă prin decizia nr.209 din 6 decembrie 2001 a respins ca nefondat apelul. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că instanța de fond a caracterizat bine cererea reclamantei drept acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 C.civ.în cadrul căreia avea obligația să dovedească dreptul său de proprietate, sarcină pe care nu și-a îndeplinit-o.

Reclamanta a atacat cu recurs decizia pronunțată de instanța de apel și a indicat, în esență, următoarele motive de casare: instanțele nu au apreciat just probele cauzei din care rezultă indubitabil că proprietatea imobilului a aparținut autoarei reclamantei înainte de preluarea acestuia de către stat prin Decretul nr.176/1948; caracterul neconstituțional al acestui act normativ și faptul că această preluare a operat abuziv. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: În cadrul acțiunii în revendicare proprietarul neposesor pretinzând bunul de la posesorul neproprietar, are a dovedi potrivit art.1169 C.civ., calitatea sa procesual activă, faptul că este titularul dreptului pretins asupra imobilului revendicat, care trebuie să fie identificat și individualizat.

Dacă, în ceea ce privește proprietarul imobilului, este de necontestat că acesta a aparținut Comunității Evreiești, în ceea ce privește celelalte condiții ale admisibilității acțiunii în revendicare probatoriul nu este complet. Se constată în primul rând din probele cauzei că imobilul nu a fost identificat, cerință esențială în dezbaterea fondului litigiului dedus judecății, existând diferențe între amplasamentul care rezultă din actele depuse în dovedire de reclamantă și imobilul revendicat. Privitor la criticile aduse hotărârii prin motivele de casare vizând necontituționalitatea actului normativ în baza căruia imobilul a fost preluat de către stat și caracterul abuziv al acestui demers, este de remarcat eroarea de judecată săvârșită de instanța de fond care a apreciat legalitatea titlului statului exclusiv din prisma constituționalității, la data emiterii și aplicării lui.

Cenzurarea modalității de preluare a bunului de către stat este de atributul puterii judecătorești, atât timp cât nu se discută legalitatea însăși a actului de naționalizare, dreptul instanței de a judeca astfel de acțiuni fiind consacrat prin art.21 din Costituție, art.2 din Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească și art.3 din C.civ. Instanța de fond nu a analizat valabilitatea titlului statului din punct de vedere al respectării sau nu a condițiilor de aplicare ale Decretului nr.176/1948, analiză ignorată și de către Curtea de Apel, care ar fi trebuit în virtutea caracterului devolutiv să cenzureze soluția primei instanțe și să cerceteze acest aspect. În raport de răspunsul dat acestei chestiuni instanțele puteau supune dezbaterii titlurile de proprietate opuse de părți.

Or, cum și din această perspectivă probele nu sunt suficiente se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În rejudecarea cauzei, odată cu suplimentarea probelor pe aspectele mai sus menționate, este utilă și efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească atât coordonatele de individualizare ale imobilului revendicat cât și actualul stadiu al acestuia, în sensul de a se stabili dacă în materialitatea sa mai corespunde sau nu cu cel existent în anul 1948, având în vedere apărările formulate de pârâta S.C.R. S.A. privind lucrările de construcții, îmbunătățiri și reparații, aduse clădirii. Totodată instanța de trimitere va verifica condițiile care au determinat să nu se încheie protocolul de predare-primire în baza O.U.G.

nr.83/1999, act normativ invocat de reclamantă în susținerea dreptului său. Față de cele ce preced în temeiul art.313 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reluarea judecății în fața primei instanțe competentă potrivit dispozițiilor art.725 alin.2 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Fundația „C.” București. Casează decizia nr.209 din 06.12.2001 a Curții de Apel Craiova și decizia civilă nr.638 din 22 septembrie 2000 a Tribunalului Dolj. Trimite cauza pentru rejudecare în fond, Judecătoriei Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2003.