ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4951/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Acțiunea și hotărârile instanțelor

1.1. La data de 15 februarie 2002

reclamantul B.V. a cerut, în baza art. 504 C. proc. pen., obligarea Statului

Român la despăgubiri civile în valoare de 300 milioane lei pentru eroarea

judiciară comisă, constând în arestarea ilegală timp de 10 zile, care l-a

determinat să „stea în perioada 19-28 decembrie 2001 în greva foamei, ceea ce

i-a periclitat sănătatea, atât fizică, precum și psihică”.

1.2.

Prin sentința civilă nr. 84 din 27 mai  2002, Tribunalul Argeș, secția civilă a

respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în nici una din

situațiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen., care nu vizează cauza, „fiind

vorba de executarea unui mandat de închisoare contravențională emis ca urmare a

unei hotărâri judecătorești de transformare a amenzii în închisoare”.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 69/A/23 octombrie 2002 a respins apelul

reclamantului ca nefondat, cu aceeași motivare.

1.3. Contra deciziei a declarat recurs reclamantul,

reluând motivele de apel și invocând același temei legal din art. 504 alin. (1)

C. proc. pen., în sensul că fapta sa nu există, iar condamnarea sa a fost

abuzivă.

motivul de ordine publică relativ la accesul la justiție și la privarea de

libertate, ambele garantate de CEDO și de Constituția României.

2.1. Privarea de libertate a

reclamantului.

2.1.1. Cronologia actelor judiciare

cerut Judecătoriei Pitești transformarea în închisoare contravențională a

amenzii de 500.000 lei aplicată  contravenientului B.V. prin procesul-verbal

din 31 iulie 2000, pe temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.

sentința civilă nr. 3086 din 6 aprilie 2001, definitivă și executorie, a

aplicat reclamantului 50 de zile închisoare contravențională (10.000 lei/zi

închisoare), soluție confirmată prin decizia civilă nr. 1772/2002 din 23 iulie

2001 a Tribunalului Argeș, care a respins recursul contravenientului.

din 3 noiembrie 2001 același tribunal a admis contestația în anulare a

contravenientului, a desființat cele două hotărâri judecătorești – sentința nr.

3086/2001 și decizia nr. 1772/R/2001 – și a respins sesizarea Poliției pentru

transformarea amenzii în închisoare contravențională, întrucât, anterior,

reclamantul achitase amenda, conform chitanței 204338436/23 iulie 2001.

Ulterior, din oficiu, prin

încheierea din 28 decembrie 2001, aceeași instanță de anulare, conform art. 281

C. proc. civ., a introdus (adăugat) în dispozitivul deciziei civile

nr.1905/R/03.09.2001, dată în contestație în anulare, mențiunea: „Anulează

mandatul de închisoare contravențională nr. 17783 din 23 noiembrie 2001 emis de

Judecătoria Pitești privind pe contestatorul B.V.”.

Judecătoria Pitești a emis „mandatul de executare a închisorii nr. 17787, în

baza sentinței civile nr.3086/6 aprilie 2001, rămasă definitivă prin decizia

nr.1772/R/23 iulie 2001” pentru 50 de zile închisoare, fiind trimis

Inspectoratului de Poliție Argeș pentru executare.

la 19 decembrie 2001 și pus în libertate după 10 zile, la 28 decembrie 2001,

deși prin decizia civilă nr. 1905/R/03.09.2001 a Tribunalului Argeș hotărârea

de aplicare a închisorii contravenționale și mandatul de executare fuseseră

anulate.

2.2. Fapta – ca temei al răspunderii

contravenționale.

31 iulie 2000, organele poliției au aplicat reclamantului amenda

contravențională de 500.000 lei, pe care, însă, acesta nu a contestat-o.

Ulterior, la 23 iulie 2001, în ziua

judecării recursului contra sentinței prin care s-a transformat amenda în

închisoare contravențională, reclamantul a achitat amenda, aspect reținut ca

temei al desființării sentinței și deciziei în contestația de anulare.

fost săvârșită, iar amenda achitată, deci sancțiunea aplicată s-a executat de

către contravenient, motiv pentru care arestarea acestuia, ulterior (la 19

decembrie 2001) este fără temei legal, ceea ce s-a constatat și prin decizia

civilă nr. 1905/R/03 septembrie 2003 2001, dată în contestația în anulare. Pe

de altă parte, nici o persoană nu poate fi obligată să execute două sancțiuni

diferite pentru aceeași faptă.

2.3. Temeiul juridic al răspunderii

statului  pentru eroarea judiciară comisă cu consecința privării de libertate a

reclamantului.

1.Închisoarea contravențională,

executată în penitenciar, constituie o privare de libertate în sensul art. 5

alin. (1)din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și conform art.

23 din Constituția României.

De altfel, în viitor, conform art.

23 pct. 13 introdus prin legea de revizuire a Constituției: „Sancțiunea

privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală”.

Indicarea, repetată, de către

reclamant a textului art. 504 C. proc. pen., ca temei al răspunderii statului

în cauză nu leagă instanța civilă de despăgubiri cu această calificare

juridică, fiind atributul suveran al acesteia în stabilirea naturii răspunderii

civile. Or, în speță, ambele instanțe s-au limitat la raportarea simplistă a

textului art. 504 C. proc. pen., la cadrul contravențional, deși, în mod vădit

privarea de libertate nu s-a datorat unei hotărâri penale, astfel că, în mod

evident, nu a fost cercetat raportul juridic dedus judecății.

nr. 30/20 iunie 1994 CEDO, iar de la această dată ea a devenit, conform art. 11

alin. (2) din Constituție, parte a dreptului intern, având prioritate față de

reglementările interne contrare (art. 504 C. proc. pen.), conferită expres, ca

un principiu constituțional, prin art. 20 alin. (2) din aceeași Constituție.

Potrivit art. 5 alin. (5) din

Convenție orice persoană victimă a unei arestări sau detenții în condiții

contrare dispozițiilor art. 5 parag. 1 și 4 are drept la despăgubiri. Acest

drept la despăgubiri se referă la orice fel de privare ilegală de libertate din

care să decurgă în mod direct un prejudiciu material sau moral.

Așadar, problema esențială de drept

privește aplicarea directă a art. 5 din CEDO în ordinea juridică națională, în

strânsă legătură cu art. 23 și 52 alin. (3) din Constituție. De altfel, noul

text constituțional [art. 52 alin. (3)] introdus prin legea de revizuire,

aprobată prin referendumul din 18  - 19 octombrie 2003, este concordant cu cel

din CEDO și constituie un temei neechivoc al răspunderii obiective a statului

pentru eroarea judiciară comisă în speță.

Edificator este că prin legea de

revizuire s-a înlăturat din Constituție expresia „săvârșite în procesele penale”

și, astfel, s-a extins răspunderea statului pentru alte erori judiciare,

inclusiv abuzul administrativ constând dintr-o gravă neglijență privind punerea

în executare a unei hotărâri de transformare a amenzii în închisoare

contravențională care a fost anulată și în privarea ilegală de libertate a

reclamantului.

Relevantă este, totodată, forța

obligatorie a jurisprudenței CEDO în aplicarea art. 5 alin. (1) din Convenție

privind calificarea contravenției ca delict și asimilarea închisorii

contravenționale cu privarea de libertate ca sancțiune penală, ceea ce

constituie o violare a dreptului fundamental la libertate și siguranță, cu

consecința despăgubirii morale și materiale pentru prejudiciul produs.

Întrucât, cum s-a arătat, instanța

de apel nu a cercetat raportul juridic dedus judecății, nu l-a calificat în

drept și nu a judecat fondul cauzei, în limitele dezlegării date în recurs,

conform art. 313 și 315 C. proc. civ., decizia va fi casată, iar cauza trimisă

în apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 69 A din 23 octombrie 2002 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  25 noiembrie   2003.