Decizia nr. 4951/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 84/2002 a Tribunalului Argeș

La data de 15 februarie 2002 reclamantul B.V. a cerut, în baza art. 504 C. proc. pen., obligarea Statului Român la despăgubiri civile în valoare de 300 milioane lei pentru eroarea judiciară comisă, constând în arestarea ilegală timp de 10 zile, care l-a determinat să „stea în perioada 19-28 decembrie 2001 în greva foamei, ceea ce i-a periclitat sănătatea, atât fizică, precum și psihică”. 1.

Prin sentința civilă nr. 84 din 27 mai 2002, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen., care nu vizează cauza, „fiind vorba de executarea unui mandat de închisoare contravențională emis ca urmare a unei hotărâri judecătorești de transformare a amenzii în închisoare”. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 69/A/23 octombrie 2002 a respins apelul reclamantului ca nefondat, cu aceeași motivare. 1.

Contra deciziei a declarat recurs reclamantul, reluând motivele de apel și invocând același temei legal din art. 504 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că fapta sa nu există, iar condamnarea sa a fost abuzivă. 2. Recursul este fondat pentru motivul de ordine publică relativ la accesul la justiție și la privarea de libertate, ambele garantate de CEDO și de Constituția României. 2.1. Privarea de libertate a reclamantului. 2.1.1. Cronologia actelor judiciare 1. La 17 noiembrie 2000 IPS Argeș a cerut Judecătoriei Pitești transformarea în închisoare contravențională a amenzii de 500.000 lei aplicată contravenientului B.V. prin procesul-verbal din 31 iulie 2000, pe temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 61/1991. 2. Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 3086 din 6 aprilie 2001, definitivă și executorie, a aplicat reclamantului 50 de zile închisoare contravențională (10.000 lei/zi închisoare), soluție confirmată prin decizia civilă nr. 1772/2002 din 23 iulie 2001 a Tribunalului Argeș, care a respins recursul contravenientului. 3. Prin decizia civilă nr. 1905/R din 3 noiembrie 2001 același tribunal a admis contestația în anulare a contravenientului, a desființat cele două hotărâri judecătorești – sentința nr. 3086/2001 și decizia nr. 1772/R/2001 – și a respins sesizarea Poliției pentru transformarea amenzii în închisoare contravențională, întrucât, anterior, reclamantul achitase amenda, conform chitanței 204338436/23 iulie 2001. Ulterior, din oficiu, prin încheierea din 28 decembrie 2001, aceeași instanță de anulare, conform art. 281 C. proc. civ., a introdus (adăugat) în dispozitivul deciziei civile nr.1905/R/03.09.2001, dată în contestație în anulare, mențiunea: „Anulează mandatul de închisoare contravențională nr. 17783 din 23 noiembrie 2001 emis de Judecătoria Pitești privind pe contestatorul B.V.”.

La data de 23 noiembrie 2001 Judecătoria Pitești a emis „mandatul de executare a închisorii nr. 17787, în baza sentinței civile nr.3086/6 aprilie 2001, rămasă definitivă prin decizia nr.1772/R/23 iulie 2001” pentru 50 de zile închisoare, fiind trimis Inspectoratului de Poliție Argeș pentru executare.

Contravenientul a fost încarcerat la 19 decembrie 2001 și pus în libertate după 10 zile, la 28 decembrie 2001, deși prin decizia civilă nr. 1905/R/03.09.2001 a Tribunalului Argeș hotărârea de aplicare a închisorii contravenționale și mandatul de executare fuseseră anulate. 2.2. Fapta – ca temei al răspunderii contravenționale. 1. Prin procesul-verbal, încheiat la 31 iulie 2000, organele poliției au aplicat reclamantului amenda contravențională de 500.000 lei, pe care, însă, acesta nu a contestat-o. Ulterior, la 23 iulie 2001, în ziua judecării recursului contra sentinței prin care s-a transformat amenda în închisoare contravențională, reclamantul a achitat amenda, aspect reținut ca temei al desființării sentinței și deciziei în contestația de anulare. 2. Așadar fapta contravențională a fost săvârșită, iar amenda achitată, deci sancțiunea aplicată s-a executat de către contravenient, motiv pentru care arestarea acestuia, ulterior (la 19 decembrie 2001) este fără temei legal, ceea ce s-a constatat și prin decizia civilă nr. 1905/R/03 septembrie 2003 2001, dată în contestația în anulare. Pe de altă parte, nici o persoană nu poate fi obligată să execute două sancțiuni diferite pentru aceeași faptă. 2.3. Temeiul juridic al răspunderii statului pentru eroarea judiciară comisă cu consecința privării de libertate a reclamantului. 1.Închisoarea contravențională, executată în penitenciar, constituie o privare de libertate în sensul art. 5 alin. (1)din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și conform art. 23 din Constituția României. De altfel, în viitor, conform art. 23 pct. 13 introdus prin legea de revizuire a Constituției: „Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală”. Indicarea, repetată, de către reclamant a textului art. 504 C. proc. pen., ca temei al răspunderii statului în cauză nu leagă instanța civilă de despăgubiri cu această calificare juridică, fiind atributul suveran al acesteia în stabilirea naturii răspunderii civile. Or, în speță, ambele instanțe s-au limitat la raportarea simplistă a textului art. 504 C. proc. pen., la cadrul contravențional, deși, în mod vădit privarea de libertate nu s-a datorat unei hotărâri penale, astfel că, în mod evident, nu a fost cercetat raportul juridic dedus judecății. 2. România a ratificat prin Legea nr. 30/20 iunie 1994 CEDO, iar de la această dată ea a devenit, conform art. 11 alin. (2) din Constituție, parte a dreptului intern, având prioritate față de reglementările interne contrare (art. 504 C. proc. pen.), conferită expres, ca un principiu constituțional, prin art. 20 alin. (2) din aceeași Constituție. Potrivit art. 5 alin. (5) din Convenție orice persoană victimă a unei arestări sau detenții în condiții contrare dispozițiilor art. 5 parag. 1 și 4 are drept la despăgubiri. Acest drept la despăgubiri se referă la orice fel de privare ilegală de libertate din care să decurgă în mod direct un prejudiciu material sau moral. Așadar, problema esențială de drept privește aplicarea directă a art. 5 din CEDO în ordinea juridică națională, în strânsă legătură cu art. 23 și 52 alin. (3) din Constituție. De altfel, noul text constituțional [art. 52 alin. (3)] introdus prin legea de revizuire, aprobată prin referendumul din 18 - 19 octombrie 2003, este concordant cu cel din CEDO și constituie un temei neechivoc al răspunderii obiective a statului pentru eroarea judiciară comisă în speță. Edificator este că prin legea de revizuire s-a înlăturat din Constituție expresia „săvârșite în procesele penale” și, astfel, s-a extins răspunderea statului pentru alte erori judiciare, inclusiv abuzul administrativ constând dintr-o gravă neglijență privind punerea în executare a unei hotărâri de transformare a amenzii în închisoare contravențională care a fost anulată și în privarea ilegală de libertate a reclamantului. Relevantă este, totodată, forța obligatorie a jurisprudenței CEDO în aplicarea art. 5 alin. (1) din Convenție privind calificarea contravenției ca delict și asimilarea închisorii contravenționale cu privarea de libertate ca sancțiune penală, ceea ce constituie o violare a dreptului fundamental la libertate și siguranță, cu consecința despăgubirii morale și materiale pentru prejudiciul produs. Întrucât, cum s-a arătat, instanța de apel nu a cercetat raportul juridic dedus judecății, nu l-a calificat în drept și nu a judecat fondul cauzei, în limitele dezlegării date în recurs, conform art. 313 și 315 C. proc. civ., decizia va fi casată, iar cauza trimisă în apel pentru rejudecare.