ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200 din 25 iunie 2002, Tribunalul Argeș a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.G., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) din același cod. Pe latură civilă, s-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.F. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul C.G. a fost trimis în judecată, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) din același cod, actul de sesizare reținând că la data de 10 aprilie 2000, el a lovit-o pe C.F.

cu o piatră în cap, lovitura provocându-i fractură craniană cu denivelare ce a necesitat pentru vindecare 17-18 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol. În faza cercetării judecătorești, instanța, motivând faptul că partea vătămată C.F., începând cu data de 17 aprilie 2000, s-a plâns la secția 3 Poliție Pitești și, ulterior, la 19 mai 2000, la Judecătoria Pitești, ea relatând că a fost victima unor acte de lovire exercitate de C.G. și F.C., frați, iar că la 16 iunie 2000, s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, tot pentru agresarea suferită la 10 aprilie 2000, a considerat că partea a fost inconsecventă, că nu a stabilit cu certitudine locul unde a fost agresată și nici cu ce obiect a fost lovită în cap sau cine a lovit-o.

Totodată, instanța, în baza declarațiilor martorilor oculari A.M., fiul părții vătămate și C.M., soțul acesteia, precum și ale lui O.A., mama sa, a ajuns la concluzia că nu inculpatul este cel care a lovit-o cu piatra în cap, ci un alt participant la incident, întrucât fiecare din cei enumerați a descris deosebit cele ce avuseseră loc și ulterior datei de 10 aprilie 2000, au auzit de la C.F., diferite variante ale stării de fapt. Concluzia instanței a fost motivată și pe contradicția existentă între expertiza medico-legală și situația de fapt reținută prin rechizitoriu, în sensul că actul medical a precizat „denivelare temporal drept”, iar actul de trimitere în judecată a reținut că inculpatul, fiind în imediata apropiere a părții vătămate, a prins-o cu mâna stângă de păr, înfigându-i mâna în păr, s-a aplecat, a luat o piatră și, trăgând-o de păr mai aproape, a lovit-o puternic în partea stângă a capului.

Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și partea civilă. Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că prima instanță, pornind de la interpretarea eronată a probelor administrate, a pronunțat greșit achitarea inculpatului. Partea civilă și-a motivat apelul pe greșita achitare a inculpatului și pe nelegala respingere a acțiunii sale civile, ea solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 30 milioane lei despăgubiri civile și 50 milioane lei despăgubiri morale.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 357 din 17 decembrie 2002 a admis apelurile declarate de parchet și de partea civilă, a desființat sentința și în baza dispozițiilor art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) din același cod, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 25.500.000 lei despăgubiri civile pentru partea civilă C.F. și a sumei de 25.000.000 lei despăgubiri morale către aceeași parte civilă. În aceeași ordine de idei, inculpatul a mai fost obligat să plătească 1.012.540 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare părții civile Spitalul Clinic de Urgență B. București și 1.582.000 lei, cu același titlu, părții civile Spitalul județean Argeș.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Din examinarea probatoriului administrat la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești, se reține că în mod constant, în plângerile formulate la 17 aprilie, 19 iunie 2000, și în declarația dată la procuror, partea civilă a arătat că în seara zilei de 10 aprilie 2000, după orele 22,00 inculpatul, care se certa cu fiii săi, a prins-o de păr cu o mână și cu cealaltă a lovit-o cu o piatră în cap, lovitura antrenându-i pierderea conștiinței, în această stare ea fiind dusă la spital de fiul ei și concubina lui, martorii A.A.

și A.L. Din certificatul medico-legal eliberat la 25 aprilie 2000 și din raportul de nouă expertiză medico-legală, întocmit în 2002 de Institutul Național de Medicină Legală M.M. București, ambele acte medico-legale fiind avizate de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București, rezultă că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au fost produse prin lovire cu un corp dur, pot data din 11 aprilie 2000 și au necesitat pentru vindecare, 25-30 zile de îngrijiri medicale, ele punând în primejdie viața victimei. S-a mai reținut că leziunile au determinat infirmitate fizică permanentă și au condus la încadrarea părții vătămate în gradul III de invaliditate. În instanță, partea vătămată a descris amănunțit derularea faptelor petrecute în seara zilei de 10 aprilie 2000, ea susținând că inculpatul este cel care a lovit-o.

Chiar inculpatul, în primele declarații date la urmărirea penală a menționat că în incidentul din seara zilei de 10 aprilie 2000, a luat de la pământ un pietroi sau o cărămidă și fără să se uite, a lovit la întâmplare persoana care i-a apărut în față, ulterior el realizând că cea lovită fusese partea vătămată. Revenirea ulterioară a inculpatului în sensul că a auzit, după incident că partea vătămată a fost lovită de fiii ei A.G. și A.N., acesta din urmă având vârsta de 15 ani, este contrazisă de declarațiile părții vătămate și de ale martorilor audiați. Martorii oculari A.L. și A.N. au declarat că au văzut că inculpatul, având o mână în părul părții vătămate a tras-o spre el, apoi a luat de jos o piatră și a lovit-o în cap, femeia prăbușindu-se în stare de inconștiență.

În sensul celor de mai sus, este și declarația martorului C.M., soțul părții vătămare, acesta afirmând că a văzut când inculpatul a luat o piatră și a lovit-o în cap pe C.F. Faptul că în depoziția dată în fața primei instanțe, acesta a afirmat că nu poate preciza cum soția sa a fost lovită de inculpat, dar că a văzut cum acesta o ținea cu o mână de păr și că este posibil să o fi lovit cu un bolovan, nu conduce la concluzia că el ar fi retractat cele declarate. Acest martor a fost cel care a sesizat verbal organele de poliție despre cele întâmplate și, în același timp, tot el le-a prezentat piatra care avea urme de sânge. Martorii A.M. și O.A., rude ale părții civile, care în faza cercetării judecătorești au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală, s-a dovedit că au avut această poziție întrucât erau în relații de dușmănie cu C.F.

În cauză deci, situația de fapt reținută de instanța de apel este conformă coroborării probelor și, ca atare, vinovăția inculpatului a fost just stabilită. Recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 1 martie 2000, până la punerea efectivă în libertate a inculpatului. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.