ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 45/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25 din 21

ianuarie 2003 a Tribunalului Satu-Mare, a fost condamnat inculpatul G.V., în

baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la 5 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen. și s-a constatat ca pretențiile părții civile B.V. au fost

achitate, conform înțelegerii intervenite.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului

penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate S.M., pentru

infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., intervenind

împăcarea părților.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în fapt, că la data de 20 iulie 1993 partea vătămată S.M., subinginer

la Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător, filiala Cluj, s-a deplasat

la Satu-Mare, pentru efectuarea unei inspecții la formația O.G.A.T. Călinești.

Sus-numitul împreună cu șeful

acestei formații, partea vătămată B.V. și cu tehnicianul N.G. s-au deplasat cu

căruța trasă de cai pe teren, efectuând inspecții la stațiile hidrotehnice din

zonă. De la orele 10,00, până la orele 23,00, aceste persoane au consumat

băuturi alcoolice.

În timp ce se aflau într-un bar din

localitatea Gherța Mare, caii înhămați la căruță, nesupravegheați au plecat

singuri spre Călinești Oaș. Constatând acest lucru tehnicianul N.G. a plecat

după căruță, cu un camion care circula în acea direcție.

În această situație părțile

vătămate, în jurul orelor 24,00, fiind în stare de ebrietate au pornit pe jos

spre reședința lor din Călinești Oaș.

Cei doi au ajuns la intrarea în

Gherța Mică, în jurul orelor 4,00, neștiind sigur unde se află și căutând un

mijloc de transport cu care să se deplaseze la Călinești, au intrat mai întâi

în curtea martorului R.V. apoi în a numitului G.G. Aici au fost întâmpinați de

fratele proprietarului, inculpatul G.V., care după câteva discuții a început să

le aplice lovituri cu o bâtă, folosită la cultura fasolei.

La început altercația s-a desfășurat

în mijlocul curții și a fost văzută de martorii M.V. și N.G., după care

inculpatul s-a retras în spatele casei, unde a aplicat mai multe lovituri cu

bâta asupra părților vătămate. Numitul B.V. când a revenit în curte a căzut,

intrând ulterior în comă.

Părțile vătămate au fost

transportate cu ajutorul inculpatului la postul de poliție, apoi la Spitalul

Negrești-Oaș.

Ca urmare a agresiunii, B.V. a

suferit mai multe leziuni la cap și corp, printre care și o fractură

fronto-temporală dreapta care a necesitat eschilectomie și a pus în pericol

viața victimei, acestuia fiindu-i necesare pentru vindecare 50-55 zile

îngrijiri medicale.

La rândul său numitul S.M. a

suferit, în urma aceleiași infracțiuni leziuni la cap și față, pentru a căror

vindecare au fost stabilite ca necesare 23-25 zile îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare,

întocmit de organele de urmărire penală, a actelor medicale și a expertizei

medico-legale efectuate în cauză, a declarațiilor părților vătămate, a

declarațiilor martorilor N.G., B.M., M.V. și N.G., probe coroborate cu

declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Oradea, secția

penală, prin decizia penală nr. 131 din 29 mai 2003, a respins apelul declarat

de inculpatul G.V., împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate

criticile formulate, în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 182

alin. (2) C. pen. și că în cauză erau incidente dispozițiile art. 44 alin. (2) C.

pen.

Astfel s-a apreciat că inculpatul,

lovind victima într-o zonă vitală, capul, cu un obiect contondent apt a produce

moartea, cu mare intensitate, cu consecința unui traumatism cranio-cerebral

acut cu fractură stelată înfundată, în zona fronto-temporal dreapta, care a pus

în primejdie viața, a acționat cu intenția de ucidere a victimei, rezultat care

nu s-a produs datorită intervenției medicale de specialitate și că astfel, sunt

întrunite elementele tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen.

De asemenea s-a constatat că în

cauză nu sunt întrunite cerințele art. 44 alin. (2) C. pen., neexistând din

partea victimei un atac material direct, imediat și injust la care să fi

reacționat inculpatul.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul G.V., care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 17

1

C. proc. pen., a susținut că în cauză

trebuia reținută infracțiunea de vătămare corporală, lipsind intenția de

ucidere a victimei și că fapta a fost comisă, în condițiile art. 44 alin. (2), (2

1

)

și (3) C. pen.

Din oficiu, instanța a pus în discuție,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., motivul de casare

prevăzut la alin. (1) pct. 18, respectiv omiterea unei erori grave de fapt prin

nereținerea circumstanței atenuante a provocării, ceea ce a influențat asupra

hotărârilor în defavoarea inculpatului.

Recursul declarat este întemeiat

numai sub aspectul motivului de casare, luat în considerare din oficiu.

se constată că încadrarea juridică dată faptei este cea corectă.

Astfel, probele administrate au

confirmat că inculpatul G.V., aflat în locuința fratelui său, a observat cele

două părți vătămate intrând în curte și după o scurtă discuție a început să le

lovească cu o bâtă.

Asupra părții vătămate B.V.,

inculpatul a aplicat cu intensitate multiple lovituri în zona capului și

corpului, cauzându-i leziuni, printre care și o fractură fronto-temporală

dreapta, cu înfundare, care a necesitat eschilectomie. Aceste leziuni au pus în

pericol viața victimei și au necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri

medicale.

Față de modul în care a fost

săvârșită agresiunea, de obiectul folosit, de intensitatea loviturii și de zona

vitală vizată, în mod corect instanțele au reținut că inculpatul a acționat cu

intenția indirectă de ucidere a victimei și că fapta întrunește elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen.

Așa fiind, nedovedindu-se că

inculpatul a acționat, pe plan subiectiv numai cu intenția de vătămare

corporală, nu sunt incidente dispozițiile art. 181 C. pen., invocate în recurs.

sensul că agresiunea s-ar fi comis în condițiile art. 44 alin. (2), (2

1

)

și (3) C. pen. și că instanța de apel a omis să aplice aceste dispoziții, nici

acest motiv de casare nu poate fi primit.

Potrivit acestui text, pentru

existența stării de legitimă apărare este necesar ca fapta să fie săvârșită,

pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust, care pune în

pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

De asemenea se prezumă că este în

legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea

fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte

asemenea mijloace într-o locuință, încăpere, dependință sau gard împrejmuit

ținând de aceasta.

În sfârșit, se consideră în legitimă

apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei

apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a

produs atacul.

Ori din analiza probelor

administrate, nu a rezultat un astfel de atac asupra inculpatului din partea

persoanei vătămate.

Cum s-a mai arătat victima

agresiunii și cealaltă parte vătămată, ambele în stare de ebrietate, după

consumul băuturilor alcoolice și parcurgerea pe timp de noapte a unui lung

drum, fără să știe unde se afla și căutând un mijloc de transport, au intrat

mai întâi în curtea martorului R.V., apoi în cea a lui G.G., unde au fost

întâmpinați de fratele proprietarului, respectiv de inculpatul G.V. După câteva

discuții inculpatul a început să aplice lovituri asupra celor două persoane, cu

consecințele arătate anterior.

Probele administrate nu au confirmat

că victima intrând în curte s-a folosit de violență, viclenie, efracție ori

alte asemenea mijloace, că ar fi declanșat un atac asupra inculpatului, care să

îl pună într-un grav pericol și că acesta să fi reacționat în mod violent,

pentru înlăturarea pătrunderii fără drept în condițiile expuse arătate de lege

ori a atacului.

Așa fiind nu sunt întrunite

cerințele art. 44 alin. (2), (2

1

) și (3) C. pen., invocat de

recurentul inculpat.

însă că prezența intempestivă și insuficient explicată, pe timp de noapte, a

două persoane străine în curtea fratelui inculpatului, chiar în condițiile în

care acestea s-au manifestat pașnic și neviolent, fără a părăsi imediat locul a

determinat neîndoielnic în cugetul făptuitorului o puternică tulburare sub

imperiul căreia a reacționat, aplicându-le loviturile descrise.

Pătrunderea fără drept a victimei și

a celeilalte părți vătămate în locul împrejmuit arătat constituie desigur o

acțiune ilicită gravă și provocatoare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., care

a cauzat starea de tulburare evocată și care explică gestul violent al

inculpatului.

Întrucât probele administrate au

confirmat existența acestei circumstanțe atenuante, iar instanțele au omis a o

reține, ceea ce l-a defavorizat pe inculpat, hotărârile pronunțate sunt urmarea

unei erori grave de fapt, în sensul art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen.

admite recursul declarat de inculpat, a casa decizia atacată și sentința primei

instanțe numai cu privire la pedeapsa aplicată pe care, prin reținerea

circumstanței atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., o va modifica,

în sensul reducerii ei de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Pedeapsa astfel modificată este

conform art. 72 C. pen., concordantă cu pericolul social al faptei și cu

împrejurările comiterii ei și de natură a asigura, potrivit art. 52 din același

cod prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a

inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul G.V., împotriva deciziei penale nr. 131/ A din 29 mai 2003 a Curții

de Apel Oradea.

Casează decizia și sentința penală nr.

25 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Satu-Mare, numai cu privire la pedeapsa

aplicată inculpatului, în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Modifică pedeapsa, în sensul că,

prin reținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

ianuarie 2004.