ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 45/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Satu-Mare, a fost condamnat inculpatul G.V., în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la 5 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a constatat ca pretențiile părții civile B.V. au fost achitate, conform înțelegerii intervenite. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate S.M., pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., intervenind împăcarea părților. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt, că la data de 20 iulie 1993 partea vătămată S.M., subinginer la Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător, filiala Cluj, s-a deplasat la Satu-Mare, pentru efectuarea unei inspecții la formația O.G.A.T.

Călinești. Sus-numitul împreună cu șeful acestei formații, partea vătămată B.V. și cu tehnicianul N.G. s-au deplasat cu căruța trasă de cai pe teren, efectuând inspecții la stațiile hidrotehnice din zonă. De la orele 10,00, până la orele 23,00, aceste persoane au consumat băuturi alcoolice. În timp ce se aflau într-un bar din localitatea Gherța Mare, caii înhămați la căruță, nesupravegheați au plecat singuri spre Călinești Oaș. Constatând acest lucru tehnicianul N.G. a plecat după căruță, cu un camion care circula în acea direcție. În această situație părțile vătămate, în jurul orelor 24,00, fiind în stare de ebrietate au pornit pe jos spre reședința lor din Călinești Oaș. Cei doi au ajuns la intrarea în Gherța Mică, în jurul orelor 4,00, neștiind sigur unde se află și căutând un mijloc de transport cu care să se deplaseze la Călinești, au intrat mai întâi în curtea martorului R.V.

apoi în a numitului G.G. Aici au fost întâmpinați de fratele proprietarului, inculpatul G.V., care după câteva discuții a început să le aplice lovituri cu o bâtă, folosită la cultura fasolei. La început altercația s-a desfășurat în mijlocul curții și a fost văzută de martorii M.V. și N.G., după care inculpatul s-a retras în spatele casei, unde a aplicat mai multe lovituri cu bâta asupra părților vătămate. Numitul B.V. când a revenit în curte a căzut, intrând ulterior în comă. Părțile vătămate au fost transportate cu ajutorul inculpatului la postul de poliție, apoi la Spitalul Negrești-Oaș. Ca urmare a agresiunii, B.V. a suferit mai multe leziuni la cap și corp, printre care și o fractură fronto-temporală dreapta care a necesitat eschilectomie și a pus în pericol viața victimei, acestuia fiindu-i necesare pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale.

La rândul său numitul S.M. a suferit, în urma aceleiași infracțiuni leziuni la cap și față, pentru a căror vindecare au fost stabilite ca necesare 23-25 zile îngrijiri medicale. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare, întocmit de organele de urmărire penală, a actelor medicale și a expertizei medico-legale efectuate în cauză, a declarațiilor părților vătămate, a declarațiilor martorilor N.G., B.M., M.V. și N.G., probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin decizia penală nr. 131 din 29 mai 2003, a respins apelul declarat de inculpatul G.V., împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen.

și că în cauză erau incidente dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen. Astfel s-a apreciat că inculpatul, lovind victima într-o zonă vitală, capul, cu un obiect contondent apt a produce moartea, cu mare intensitate, cu consecința unui traumatism cranio-cerebral acut cu fractură stelată înfundată, în zona fronto-temporal dreapta, care a pus în primejdie viața, a acționat cu intenția de ucidere a victimei, rezultat care nu s-a produs datorită intervenției medicale de specialitate și că astfel, sunt întrunite elementele tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. De asemenea s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 44 alin. (2) C. pen., neexistând din partea victimei un atac material direct, imediat și injust la care să fi reacționat inculpatul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul G.V., care invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 17 1 C. proc. pen., a susținut că în cauză trebuia reținută infracțiunea de vătămare corporală, lipsind intenția de ucidere a victimei și că fapta a fost comisă, în condițiile art. 44 alin. (2), (2 1 ) și (3) C. pen. Din oficiu, instanța a pus în discuție, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., motivul de casare prevăzut la alin. (1) pct. 18, respectiv omiterea unei erori grave de fapt prin nereținerea circumstanței atenuante a provocării, ceea ce a influențat asupra hotărârilor în defavoarea inculpatului. Recursul declarat este întemeiat numai sub aspectul motivului de casare, luat în considerare din oficiu.

1. Din examinarea actelor dosarului se constată că încadrarea juridică dată faptei este cea corectă. Astfel, probele administrate au confirmat că inculpatul G.V., aflat în locuința fratelui său, a observat cele două părți vătămate intrând în curte și după o scurtă discuție a început să le lovească cu o bâtă. Asupra părții vătămate B.V., inculpatul a aplicat cu intensitate multiple lovituri în zona capului și corpului, cauzându-i leziuni, printre care și o fractură fronto-temporală dreapta, cu înfundare, care a necesitat eschilectomie. Aceste leziuni au pus în pericol viața victimei și au necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale.

Față de modul în care a fost săvârșită agresiunea, de obiectul folosit, de intensitatea loviturii și de zona vitală vizată, în mod corect instanțele au reținut că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de ucidere a victimei și că fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. Așa fiind, nedovedindu-se că inculpatul a acționat, pe plan subiectiv numai cu intenția de vătămare corporală, nu sunt incidente dispozițiile art. 181 C. pen., invocate în recurs. 2. Referitor la a doua critică în sensul că agresiunea s-ar fi comis în condițiile art. 44 alin. (2), (2 1 ) și (3) C. pen. și că instanța de apel a omis să aplice aceste dispoziții, nici acest motiv de casare nu poate fi primit.

Potrivit acestui text, pentru existența stării de legitimă apărare este necesar ca fapta să fie săvârșită, pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust, care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. De asemenea se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace într-o locuință, încăpere, dependință sau gard împrejmuit ținând de aceasta. În sfârșit, se consideră în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Ori din analiza probelor administrate, nu a rezultat un astfel de atac asupra inculpatului din partea persoanei vătămate. Cum s-a mai arătat victima agresiunii și cealaltă parte vătămată, ambele în stare de ebrietate, după consumul băuturilor alcoolice și parcurgerea pe timp de noapte a unui lung drum, fără să știe unde se afla și căutând un mijloc de transport, au intrat mai întâi în curtea martorului R.V., apoi în cea a lui G.G., unde au fost întâmpinați de fratele proprietarului, respectiv de inculpatul G.V. După câteva discuții inculpatul a început să aplice lovituri asupra celor două persoane, cu consecințele arătate anterior.

Probele administrate nu au confirmat că victima intrând în curte s-a folosit de violență, viclenie, efracție ori alte asemenea mijloace, că ar fi declanșat un atac asupra inculpatului, care să îl pună într-un grav pericol și că acesta să fi reacționat în mod violent, pentru înlăturarea pătrunderii fără drept în condițiile expuse arătate de lege ori a atacului. Așa fiind nu sunt întrunite cerințele art. 44 alin. (2), (2 1 ) și (3) C. pen., invocat de recurentul inculpat. 3. Din aceleași probe a rezultat însă că prezența intempestivă și insuficient explicată, pe timp de noapte, a două persoane străine în curtea fratelui inculpatului, chiar în condițiile în care acestea s-au manifestat pașnic și neviolent, fără a părăsi imediat locul a determinat neîndoielnic în cugetul făptuitorului o puternică tulburare sub imperiul căreia a reacționat, aplicându-le loviturile descrise.

Pătrunderea fără drept a victimei și a celeilalte părți vătămate în locul împrejmuit arătat constituie desigur o acțiune ilicită gravă și provocatoare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., care a cauzat starea de tulburare evocată și care explică gestul violent al inculpatului. Întrucât probele administrate au confirmat existența acestei circumstanțe atenuante, iar instanțele au omis a o reține, ceea ce l-a defavorizat pe inculpat, hotărârile pronunțate sunt urmarea unei erori grave de fapt, în sensul art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. 4. În consecință, Curtea, urmează a admite recursul declarat de inculpat, a casa decizia atacată și sentința primei instanțe numai cu privire la pedeapsa aplicată pe care, prin reținerea circumstanței atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., o va modifica, în sensul reducerii ei de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Pedeapsa astfel modificată este conform art. 72 C. pen., concordantă cu pericolul social al faptei și cu împrejurările comiterii ei și de natură a asigura, potrivit art. 52 din același cod prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul G.V., împotriva deciziei penale nr. 131/ A din 29 mai 2003 a Curții de Apel Oradea. Casează decizia și sentința penală nr. 25 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Satu-Mare, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen. Modifică pedeapsa, în sensul că, prin reținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.