ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 188 din 6

octombrie 2005 a Tribunalului Caraș-Severin, în baza art. 174 C. pen., au fost

condamnați inculpatul B.I. și S.I. la câte 16 ani închisoare fiecare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., art.

174 alin. (1) C. pen., art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., a aplicat

inculpaților pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani, după executarea pedepsei

închisorii conform art. 66 C. pen.

S-au interzis inculpaților pe

perioada prevăzută de art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, durata reținerii arestului preventiv,

începând cu 17 septembrie 2004 și până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest a inculpaților B.I., S.I., pe o durată de 60 zile, începând cu 6

octombrie 2005.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea unei bâte din lemn cu lungimea de 1,5 cm și grosimea de

5 cm.

În baza art. 14 și 346 alin. (1) C.

proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., au fost obligați inculpații,

în solidar față de părțile civile B.G. și B.Z. la 44.000 lei (RON) despăgubiri civile,

din care 4.000 lei RON, daune materiale și 40.000 lei (RON) daune morale.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Tribunalul Caraș-Severin, prin

sentința penală nr. 44 din 10 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 370/P/2005,

în baza art. 174 C. pen., i-a condamnat pe inculpații B.I. și S.I. fiecare la

câte 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 53 și 65 C. pen., le-au

fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpaților, perioada reținerii și arestului preventiv

începând cu data de 17 septembrie 2004, până la zi.

În baza dispozițiilor art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut și s-a prelungit starea de arest a inculpaților pe o

perioadă de 60 zile, începând cu data de 10 martie 2005.

În baza dispozițiilor art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei bâte din lemn, cu lungimea de 1,5 m și

grosimea de 5 cm.

În baza dispozițiilor art. 14 și 346

C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați, în solidar, față de părțile civile B.G.

și B.Z. la plata sumei de 440.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri (40.000.000

lei, despăgubiri materiale și 400.000.000 lei despăgubiri morale).

A fost respinsă acțiunea civilă

formulată de B.M.

S-a stabilit pe seama avocatului din

oficiu, desemnat de instanță pentru inculpați, conform art. 171, 189, 294 C.

proc. pen., onorariul avocațial în sumă de 800.000 lei, ce s-au suportat din

fondurile Ministerului Justiției.

În baza dispozițiilor art. 191 alin.

(2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 7.500.000

lei, cheltuieli judiciare față de stat.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații pentru reindividualizarea pedepsei, urmând a se ține

cont de aportul efectiv la comiterea faptei.

Prin decizia penală nr. 177/ A din

12 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 3978/P/2005,

au fost admise apelurile declarate de inculpații B.I. și S.I. împotriva

sentinței penale nr. 44 din 10 martie 2005 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin, în dosarul nr. 370/P/2005, sentință ce a fost desființată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și s-a computat în continuare din pedeapsă, durata arestului

preventiv scurs după pronunțarea hotărârii din 10 martie 2005 și până la zi.

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel Timișoara a reținut că încă de la prima declarație dată la urmărirea

penală, inculpatul B.I. a arătat că el a lovit victima cu bâta peste mâini, iar

după ce aceasta a căzut, urmare loviturilor aplicate de inculpatul S.I. cu bâta

peste torace și în zona capului, l-au lovit amândoi cu picioarele, la rândul

lui inculpatul S.I., tot în faza de urmărire penală a declarat că inculpatul B.I.

a lovit mai întâi victima cu bâta în cap și peste tot corpul, după care l-a

lovit și el, peste tot corpul.

În faza de cercetare judecătorească,

inculpatul S.I. a declarat că după ce inculpatul B.I. a lovit victima cu bâta,

aceasta a căzut la pământ, după care i-a aplicat și el 2 lovituri cu bâta.

Inculpatul B.I., tot în această fază

de cercetare judecătorească, a declarat că el a lovit victima peste mână, cu

bâta, iar apoi a lovit cu piciorul, în piciorul victimei, după care inculpatul S.I.

a lovit victima cu bâta în zona capului. De asemenea, a mai arătat că i-a cerut

inculpatului S.I. să nu mai lovească victima, când aceasta era căzută la pământ

și pentru că inculpatul nu l-a ascultat, el a plecat.

Prin motivele de apel formulate împotriva

hotărârii de condamnare a celor doi inculpați, la pedepsele egale de câte 12

ani închisoare, pentru infracțiunea de omor, inculpatul B.I. a cerut să se aibă

în vedere în mod echitabil, aportul lui la această faptă, apreciind că pedeapsa

aplicată este prea severă. La ultimul cuvânt acordat, în apel, inculpatul

apelant B.I. a arătat că loviturile aplicate de el nu puteau provoca singure

moartea victimei și că leziunile în zona vitală au fost provocate de inculpatul

S.I.

În aceste împrejurări de fapt și

procesuale, instanța de apel a constatat că inculpații au avut interese

contrare de la începutul fazei de cercetare și urmărire penală, ceea ce obliga

instanța de fond să le asigure la fiecare din cei doi inculpați câte un avocat

din oficiu și să efectueze cercetarea judecătorească în aceste condiții, pentru

ca apărarea inculpaților să fie eficientă și să le respecte drepturile la un

proces echitabil, astfel cum sunt ele garantate sub toate aspectele.

Cauza a fost reînregistrată la

Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 3986 din 02 iunie 2005 și procedându-se la

rejudecarea sa, conform considerentelor deciziei de desființare, cercetarea

judecătorească s-a efectuat cu asigurarea fiecărui inculpat câte un apărător

din oficiu.

Din analiza probelor administrate în

faza de urmărire penală coroborate cu probele administrate în faza de cercetare

judecătorească, instanța după desființare, a reținut următoarea situație de

fapt:

Inculpații B.I. și S.I. erau

angajați ca oieri zilieri, îngrijind turma de oi a numitului C.A. din comuna

Găvojdia, județul Timiș, iar în data de 16 septembrie 2004 împreună cu martorul

B.T.N. se întorceau cu turma de oi de la munte.

Pe traseu, cei trei au consumat

băuturi alcoolice, iar la un moment dat, în jurul orelor 21,00, au ajuns în

zona numită L.P., la sălașul aparținând victimei B.T. din satul Peștere,

județul Caraș-Severin; de precizat că, cei trei ciobani doreau să ajungă cu

turma de oi din această zonă pe drumul județean 680 B, urmând ca apoi să ajungă

cu animalele în comuna Găvojdia, județul Timiș, la proprietarul turmei.

Din declarațiile inculpaților B.I.

și S.I., precum și a martorului B.T.N. a rezultat că, în jurul orelor 21,00, în

data de 16 septembrie 2004, când întunericul se instalase parțial, o parte din

turma de oi a intrat în pășunea victimei B.T., care se afla la sălașul din zona

numită L.P. Întrucât oile pătrunseseră în pășune, victima B.T. le-a reproșat

acestora și i-ar fi înjurat, inculpații susținând că și-au pierdut controlul și

l-au agresat pe proprietarul sălașului, lovindu-l.

Cu privire la modul în care au

agresat-o pe partea vătămată, inculpații au recunoscut faptul că au lovit-o pe

aceasta cu bâtele și picioarele, neputându-se stabili care dintre ei a executat

mai multe lovituri și care dintre lovituri au avut intensitate mai mare, dată

fiind rapiditatea desfășurării incidentului și starea în care se aflau

inculpații.

Din coroborarea depozițiilor a

rezultat că victima B.T. le-a reproșat inculpaților faptul că oile au intrat în

pășunile sale și s-a apropiat de ei, având în mână o bâtă; în acel moment

inculpatul B.I. l-a lovit cu bâta peste mâini pe bătrân, acesta căzând la

pământ și continuând să fie lovit cu bâtele și picioarele de cei doi inculpați.

Inculpatul S.I. a precizat că

inculpatul B.I. l-a lovit cu bâta pe B.T. în zona capului, după care acesta a

căzut la pământ și a fost lovit în continuare, așa cum s-a arătat mai sus.

Inculpatul S.I. a susținut că atât el, cât și inculpatul B.I. au lovit victima

cu o bâtă, însă, loviturile aplicate nu puteau cauza decesul, întrucât ulterior

victima a fost găsită la o distanță de circa 100 metri de locul unde au lovit-o;

același inculpat a declarat în faza de cercetare judecătorească, la rejudecarea

cauzei, că nu-și mai amintește loviturile aplicate de inculpatul S.I., întrucât

a trecut mai mult timp de la săvârșirea faptei.

Martorul B.T.N. a afirmat că

inculpații B.I. și S.I. loveau un bărbat care se afla la pământ, cu piciorul și

cu bâta, iar când s-a apropiat de ei, spunându-i lui B.I. să nu mai dea în el,

acesta a ridicat bâta către el și i-a zis că nu-i mai spună Ion, pentru a nu fi

recunoscut.

După cele întâmplate, cei trei

ciobani au părăsit locul comiterii infracțiunii, deplasându-se cu turma de oi

la proprietarul animalelor, C.A., lăsând victima căzută la pământ, lângă sălașul

său.

Potrivit raportului medico-legal nr.

163/D/2004 al S.J.M.L. Timișoara s-a concluzionat că moartea numitului B.T. a

fost violentă, aceasta datorându-se politraumatismului prin traumatism

cranio-cerebral (fractură craniană cu iradiere la baza craniului, dilacerare

cerebrală, contuzie cerebrală și de trunchi cerebral) și traumatism toracic

acut (fracturi costale multiple bilateral pe două linii de fractură, hemotorax

bilateral).

Aceste concluzii s-au coroborat cu

afirmațiile inculpaților, din care a rezultat că au lovit victima în zona

capului și în zona toracelui; de asemenea, raportul medico-legal a mai

evidențiat că leziunile de violență s-au putut produce prin lovire directă cu

un corp dur, prin lovire repetată cu un corp de formă alungită pi prin lovire

repetată cu, și /sau de corpuri dure, Fracturile costale s-au putut produce

prin lovirea cu un corp dur de formă alungită asociate, cu mare probabilitate,

cu compresiunea toracelui.

Aceste concluzii s-au coroborat și

cu afirmațiile inculpaților, care au susținut că au lovit victima cu bâtele

(„corpuri de formă alungită”) și cu picioarele, iar multitudinea leziunilor lui

B.T. (exemplu: fracturi costale multiple dilateral pe două linii de fractură

induce ideea că victima a fost agresată de mai multe persoane (așa cum susțin

cei doi inculpați).

De altfel, inculpații B.I. și S.I.

au indicat, cu ocazia reconstituirii efectuate în cauză, principalele momente

ale comiterii infracțiunii de omor față de victima B.T., așa cum și le-au

amintit la o zi după comiterea faptei.

În urma efectuării raportului de

examinare al Serviciului Criminalistic al I.P.J. Caraș-Severin a reieșit că o

haină purtată de numitul B.I. la momentul comiterii faptei a prezentat urme de

sânge.

S-a constatat că sunt nefondate

apărările fiecărui inculpat, în sensul că loviturile aplicate de fiecare dintre

inculpați nu puteau cauza decesul victimei; întrucât din declarațiile

inculpaților date în faza de urmărire penală (inclusiv recunoașterea modului de

comitere a faptei cu ocazia reconstituirii) coroborate cu cele din faza de

cercetare judecătorească și depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat

că cei doi inculpați au aplicat victimei cu bâta și cu picioarele.

Așa fiind, s-a reținut că lovirea

repetată a victimei cu pumnii și picioarele în zone vitale, provocându-i

leziuni grave ce i-au cauzat moartea, a evidențiat că inculpații au avut

reprezentarea rezultatului acțiunii lor pe care l-au acceptat, chiar dacă nu

l-au urmărit, ceea ce caracterizează intenția de a ucide, specifică infracțiunii

de omor.

În ceea ce privește apărarea

inculpatului B.I., de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., s-a constatat că aceste dispoziții legale nu erau incidente în cauză,

întrucât probele dosarului sunt concludente în sensul săvârșirii faptei de

către inculpat.

Fapta mai sus descrisă săvârșită de

inculpații B.I., S.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor prevăzută de art. 174 C. pen., și instanța având în vedere criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social deosebit

de ridicat al faptei comise, împrejurările concrete mai sus descrise, în care

inculpații au săvârșit fapta, precum și persoana inculpaților, care sunt fără

antecedente penale, însă au avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului

penal, i-a condamnat pe inculpații B.I. și S.I. la o pedeapsă de câte 16 ani

închisoare fiecare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., art.

174 alin. (1) C. pen., art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., a aplicat

inculpaților pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani, după executarea pedepsei

închisorii, conform art. 66 C. pen., fiind făcută aplicarea și a celorlalte

dispoziții legale prevăzute de art. 71, 64 și 88 C. pen., art. 350 alin. (1), art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. și art. 118 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă,

instanța a apreciat ca dovedite și justificate pretențiile părților civile B.G.

(fiul victimei) și B.Z. (soția victimei) în cuantum de 440.000.000 lei (ROL),

respectiv 44.000 lei (RON), aceste despăgubiri fiind o compensare echitabilă a

prejudiciului moral suferit și a cheltuielilor efective realizate ca urmare a

săvârșirii faptei de către inculpați, astfel că în baza art. 14 și 346 alin.

(1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., a obligat inculpații în

solidar față de părțile civile B.G. și B.Z. la 44.000 lei (RON) despăgubiri civile,

din care 4.000 lei RON, daune materiale și 40.000 lei (RON) daune morale.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și inculpații S.I.

și B.I., criticând-o pentru netemeinicie.

Parchetul a menționat că soluția

tribunalului este netemeinică și nelegală, în sensul că s-au încălcat prevederile

art. 372 alin. (1) C. pen., tocmai prin aceea că inculpaților B.I. și S.I. li

s-a aplicat o pedeapsă mult mai mare (în urma rejudecării cauzei),

încălcându-se regula „non reformatio in pejus”.

Inculpatul S.I. a invocat aceleași

împrejurări în sensul că i s-a agravat situația în propria cale de atac,

majorându-se pedeapsa cu 4 ani, în rejudecare, ca urmare a promovării

propriului apel.

Inculpatul B.I., la rândul său a

menționat că pedeapsa aplicată este exagerat de mare, ținându-se cont și de

circumstanțele atenuante potrivit art. 74 și 76 C. pen. și nici faptul că a

acționat împotriva unei provocări.

Prin decizia penală nr. 16/ A din 12

ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 45/1993 au fost admise

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și

inculpații S.I. și B.I. împotriva sentinței penale nr. 188 din 6 octombrie 2005

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 3986/2005 pe care a

desființat-o în latură penală cu privire la cuantumul pedepselor principale,

cât și a pedepselor complimentare și rejudecând a redus pentru ambii inculpați

pedepsele aplicate de la câte 16 ani închisoare la câte 12 ani închisoare,

respectiv pedepsele complimentare de câte 8 ani la câte 5 ani închisoare

conform art. 66 C. pen., pentru fiecare inculpat.

S-au menținut în rest celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

S-a dedus durata arestării

preventive pentru ambii inculpați de la 6 octombrie 2005 până la zi și s-a

menținut în continuare măsura arestării preventive pentru fiecare din cei doi

inculpați.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că prin sentința penală nr. 44 din 10 martie 2005 pronunțată de

Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 370/P/2005, în baza art. 174 C. pen.,

au fost condamnați inculpații B.I. și S.I. fiecare, la câte o pedeapsă de 12

ani închisoare, iar în baza art. 53 și 65 C. pen., inculpaților le-au fost

interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă

de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Această sentință a fost apelată de

inculpați sub aspectul reindividualizării pedepsei, față de aportul efectiv la

comiterea faptei.

Prin decizia penală nr. 177/ A din 12

mai 2005 au fost admise apelurile inculpaților, sentință ce a fost desființată

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, constatându-se că

inculpații au avut interese contrare de la începutul fazei de cercetare și

urmărire penală, ceea ce obliga instanța de fond să le asigure la fiecare din

cei doi inculpați câte un avocat din oficiu.

Procedând la rejudecarea cauzei,

Tribunalul Caraș-Severin prin sentința penală nr. 188 din 06 octombrie 2005 a

dispus conform art. 174 C. pen., condamnarea celor doi inculpați la câte 16 ani

închisoare, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen., art. 53 alin. (2) lit. a) C.

pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., pe o durată de 8 ani, după

executarea pedepsei închisorii conform art. 66 C. pen.

În aceste condiții s-a apreciat că

situația inculpaților s-a agravat în urma rejudecării, mai exact, ca urmare a

admiterii apelului în propria cale de atac, încălcându-se dispozițiile art. 372

alin. (1) C. proc. pen.

Reținând aceste împrejurări, curtea

de apel, în baza art. 372 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile

declarate de parchet și de cei doi inculpați, în sensul celor mai sus arătate.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal recurs inculpatul S.I., criticând-o, arătând în scris

aspecte privind derularea împrejurărilor, respectiv că incidentul a izbucnit

spontan, că victima a fost aceea care provocat scandal, atacându-l pe

coinculpatul B.I. cu un ciomag, iar el a încercat să aplaneze conflictul,

adresându-i-se injurii de către victimă, considerând că loviturile aplicate de

el cu un băț foarte subțire, în zona spatelui acesteia nu-i puteau cauza

decesul. Totodată a arătat, că victima a fost aceea care l-a lovit cu ciomagul,

declarațiile coinculpatului B.I. în care îl acuză pe el, nu sunt relevante,

solicitând schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală și diminuarea

pedepsei aplicate.

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri a criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în

principal, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor prevăzută

de art. 174 C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece lovitura care a cauzat moartea

victimei a fost aplicată de coinculpatul B.I., în timp ce inculpatul S.I. „doar

a lovit victima cu un băț”.

În subsidiar, apărătorul a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a

solicitat reducerea mai accentuată a pedepsei, în considerarea împrejurărilor

în care a fost comisă fapta și a datelor personale ale inculpatului.

Examinând recursul declarat de

inculpatul S.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului

ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod judicios instanța

de apel și-a însușit argumentele instanței de fond, după rejudecare, cu privire

la vinovăția inculpatului S.I. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată, respectiv de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în raport

cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului S.I., care împreună cu

coinculpatul B.I., în ziua de 16 septembrie 2004, aflându-se în stare de

ebrietate, urmare a reproșurilor verbale ale victimei că oile aflate în grija

inculpaților au intrat în pășunea sa, au lovit inițial victima B.T., aflată la

rândul ei în stare de ebrietate, de mai multe ori cu bâta, în zona capului, iar

după căderea acesteia la pământ, au continuat să o lovească cu picioarele și

corpul contondent, cu intensitate, lovituri ce au produs decesul acesteia,

datorat unui politraumatism prin traumatism cranio-cerebral acut (fractură

craniană cu iradiere la baza craniului, dilacerare cerebrală, contuzie cerebrală

și de trunchi cerebral) și traumatism toracic acut (fracturi costale multiple

bilateral pe două linii de fractură, hemotorax bilateral), întrunește atât

obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de omor

prevăzută de art. 174 C. pen.

În declarațiile date atât în cursul

urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, în rejudecare,

martorul B.N.T. a descris în amănunt împrejurările percepute direct, respectiv „…Arăt

că eu mergeam cu turma de oi împreună cu cei doi inculpați, însă ei erau în

fața turmei, iar eu mergeam în spatele turmei …. în momentul în care am ajuns

în acel loc, am văzut că dădeau cu bâtele în om. Eu doar atâta am văzut cum

dădeau cu bâtele în cel căzut jos, după care am plecat și nu am putut să văd

mai mult. Revin și precizez că în momentul în care am ajuns la locul în care

cei doi îl loveau pe omul căzut jos, eu l-am prins pe B.I. de haină și i-am

spus să nu mai dea însă acesta a ridicat bâta să plec eu de acolo și eu am

plecat.

În momentul în care eu l-am tras pe B.I.

de haină să nu mai dea, îmi amintesc că S.I. dădea în om, cu bâta, cu ce avea…”.

În declarația dată în fața

instanței, în rejudecare, martorul A.M.I. participând ca martor asistent la

reconstituirea efectuată în cursul urmăririi penale a arătat că „….Am

participat ulterior la reconstituire și îmi amintesc că a fost prezent unul din

cei doi inculpați care se află astăzi în sală, pe care îl recunosc și despre

care am aflat că se numește B.I. Îmi amintesc că cu acea ocazie B.I. a spus că

victima a fost lovită de unul dintre băieți din față și în acel moment victima

a fost lovită de o altă persoană cu o bâtă în spate, îmi amintesc că nu s-au

precizat numele celor care au lovit victima, însă inculpatul care a participat

la reconstituire a indicat că victima a fost lovită (așa cum am menționat mai

sus) de o persoană din față, de o altă persoană cu bâta în cap din spate, după

care a căzut jos și i s-au aplicat mai multe lovituri, însă cu picioarele, în

sensul că inculpatul a zis că au dat de câteva ori cu piciorul după care au

părăsit locul…”

În declarația dată în cursul

urmăririi penale în fața procurorului și în prezența apărătorului, inculpatul B.I.

a menționat că „…Noi, fiind în stare de ebrietate ne-am supărat și l-am lovit

cu bâtele ce le aveam cu noi, Eu am lovit cu bâta pe bătrân peste mâini, apoi

acesta a fost lovit de S.I. (tot cu bâta) în zona capului și a toracelui. După

ce victima a căzut la pământ amândoi l-am lovit în continuare cu picioarele…”

În declarația dată în fața procurorului

și în prezența apărătorului, inculpatul S.I. a arătat „….Oile au intrat într-o

fâneață și am văzut că a apărut un bătrân; am văzut cum B.I. l-a lovit pe

acesta cu bâta în zona capului, după care l-am lovit și eu cu bâta ce o aveam

cu mine. Nu pot detalia cu alte amănunte deoarece eram în stare de ebrietate…”.

În procesul-verbal de reconstituire

întocmit la 20 septembrie 2004, cu respectarea dispozițiilor legale, în

prezența a doi martori și a avocatului s-a consemnat că s-a solicitat

inculpatului B.I. să indice modul și locul unde a agresat victima

menționându-se că „Inculpatul precizează că după ce l-a lovit el inițial pe B.T.

în timp ce acesta era încă în picioare a intervenit și S.I. care a lovit

victima tot cu o bâtă ciobănească determinând căderea victimei. În timp ce

victima era căzută la pământ, inculpatul B.I. ne arată modul cum a lovit-o în

zona toracelui cu piciorul…”.

În procesul-verbal de reconstituire

întocmit la data de 17 septembrie 2004, cu respectarea dispozițiilor legale, în

prezența avocatului, învinuitul S.I. s-a consemnat la indicarea acestuia modul

în care au avut loc împrejurările, respectiv „…La un moment dat oile au intrat

în pășunea numitului B.T., iar acesta a strigat să scoată animalele din zonă.

Liber de orice constrângere învinuitul S.I. ne arată că numitul B.I. l-a

agresat cu o bâtă pe B.T. care a picat la pământ. În continuare învinuitul s-a

apropiat de partea vătămată și a lovit-o și el cu o bâtă în zona capului și a

toracelui; învinuitul precizează că se afla în stare de ebrietate…”

Procesului-verbal de reconstituire i-au

fost atașate și planșele fotografice care ilustrează modalitatea de lovire de

către S.I., precum și planșele fotografice și de la reconstituirea faptei în

prezența inculpatului B.I.

Raportul medico-legal de necropsie a

victimei B.T. întocmit de S.J.M.L. Caraș-Severin concluzionează că „moartea

numitului B.T. a fost violentă, ea s-a datorat politraumatismului prin traumatism

cranio-cerebral acut (fractura craniană cu iradiere la baza craniului,

dilacerare cerebrală, contuzie cerebrală și de trunchi cerebral) și traumatism

toracic acut (fracturi costale multiple bilateral pe două linii de fractură,

hemotorax bilateral); leziunile de violență s-au putut produce prin lovire

directă cu corp dur (leziunile 1, 2 la examenul extern), prin lovire repetată

cu un corp dur de formă alungită (leziunile de la pct. 9 - 16, 20, 22, 24 - 26

la examenul extern) și prin lovire repetată cu și sau de corpuri dure (restul

leziunilor consemnate la examenul extern); fracturile costale s-au putut produce

prin lovirea cu un corp dur de formă alungită (leziunile de la pct. 22, 24, 25

la examenul extern) asociate cu mare probabilitate cu compresiunea toracelui,

în condițiile ce vor fi stabilite de anchetă; leziunea de la punctul 21

consemnată la examenul extern poate fi considerată leziune de autoapărare, în

momentul decesului victima se afla sub influența băuturilor alcoolice, moartea

datează de o zi.”

Prin coroborarea mijloacelor de

probă mai sus arătate s-au infirmat pozițiile adoptate de ambii inculpați în

cursul cercetării judecătorești, în rejudecare care au recunoscut lovirea

victimei, dar au acreditat ideea că loviturile aplicate de fiecare dintre ei nu

puteau conduce la decesul acesteia.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte nu poate reține critica recurentului inculpat S.I., în sensul că în cauză

a fost dată faptei comise o greșită încadrare juridică, impunându-se schimbarea

acesteia din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în aceea

prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece din modalitatea de comitere a faptei,

„ex re”, respectiv lovirea repetată cu bâta, într-o zonă vitală, dar și cu

picioarele corelată cu același fel de lovituri aplicate de coinculpat ce au

condus la decesul acesteia, urmare a unui politraumatism, a rezultat că

inculpatul a acționat cu intenție indirectă, în sensul că deși nu a urmărit

moartea victimei, a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii acestui

rezultat.

Așadar, nu poate fi avută în vedere

apărarea inculpatului că rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei s-a

produs din culpă, deoarece probele administrate au relevat că inculpatul a

acționat cu intenție indirectă, prin modul cum și-a exteriorizat hotărârea

infracțională, concordantă și cu acțiunea coinculpatului, astfel că fapta

comisă se circumscrie infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen.

Totodată nu se susține nici

solicitarea recurentului inculpat, formulată în scris, în sensul schimbării

încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, față de împrejurarea

că în cauză urmare a lovirii victimei în condițiile arătate, aceasta a decedat,

astfel că fapta comisă de inculpatul S.I. a fost corect încadrată juridic în

aceea de omor, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, nu s-ar putea reține

nici existența unei provocări verbale din partea victimei, așa cum a încercat

să acrediteze recurentul inculpat S.I., în motivele scrise, deoarece

afirmațiile injurioase, nu au fost dovedite probator, dar chiar și în cazul în

care ar fi existat, nu ar fi fost de natură să provoace o stare de tulburare sub

imperiul în care ar fi acționat inculpații, lipsind echivalența între

intensitatea actului provocator și tulburarea produsă, în condițiile

nediligenței inculpaților în supravegherea turmei de oi, care a intrat în

sălașul victimei, precum și starea de ebrietate a acesteia.

Înalta Curte nu poate avea în vedere

nici critica apărării recurentului inculpat cu privire la greșita

individualizare a pedepsei aplicată, acestuia, deoarece în stabilirea, atât a

cuantumului pedepsei, cât și a modalității de executare, a fost făcută o

corectă adecvare cauzală a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., ținându-se

cont de gradul de pericol social în concret al fapte comise, de circumstanțele

reale ale săvârșirii ei, prin care s-a adus atingere unei valori sociale

fundamentale, respectiv viața omului, dar și circumstanțele personale ale

inculpatului, care deși a recunoscut lovirea victimei a încercat atenuarea

răspunderii penale, nu are antecedente penale, este tânăr, a fost de acord să

achite despăgubirile civile solicitate de părțile civile.

Prin cuantumul pedepsei aplicate

orientat către minim, cu executare în regim de detenție, căruia instanța de

apel, i-a dat relevanță și prin prisma efectului dispozițiilor art. 372 C.

proc. pen., neagravării în propria cale de atac, respectiv de 12 ani închisoare,

s-a considerat că numai acesta poate să-și atingă scopurile, de exemplaritate

și educativ, în sensul îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de

infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Astfel, în cauză au fost evaluate în

mod plural criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, nefiind

aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

În raport cu cele menționate,

decizia instanței de apel este legală și temeinică.

Înalta Curte, verificând hotărârea

atacată, nu a constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.I. împotriva deciziei

penale nr. 16/ A din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 17 septembrie

2004, la 9 martie 2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat S.I. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 12

ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 17 septembrie

2004, la 9 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON

(1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

martie 2006.