ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1738/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Bihor, secția penală,

prin sentința nr. 276 din 20 octombrie 2003, în baza art. 20, raportat la art.

174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.S. la 7

ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64

C. pen.

Tribunalul a menținut starea de

arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 17

aprilie 2003 la zi și a dispus obligarea acestuia la plata despăgubirilor

civile, în sumă de 5.000.000 lei, către partea civilă S.A. și a cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 3.000.000 lei.

Instanța a dispus, de asemenea,

confiscarea de la inculpat a cuțitului, corp delict, conform art. 118 lit. b)

C. pen.

Hotărând astfel, s-a reținut în fapt

că, inculpatul se cunoștea de mai mult timp cu partea vătămată, fiind din

aceeași localitate și efectuând împreună anumite lucrări în comună.

În ziua de 1 aprilie 2003, fiecare

dintre ei au desfășurat diferite treburi gospodărești, iar după amiază,

martorul G.A. le-a dat căruța cu cai la amândoi și i-a trimis la martora M.M.,

pentru a-i transporta gunoi în grădină, fiind serviți de către aceasta cu

băutură, vin și țuică.

După terminarea lucrului, aceștia

s-au întors la G.A. aducând căruța și caii, iar partea vătămată i-a cerut

inculpatului să-i vândă un aparat de radio cu ceas, însă după desfacerea

acestuia, partea vătămată, văzând că nu funcționează decât ceasul, i-a spus că

nu-l mai cumpără, fapt ce l-a supărat pe inculpat, care i-a cerut să-l

plătească, deoarece aparatul de radio a rămas desfăcut.

Plecând de la locuința lui G.A.,

aceștia s-au certat, iar inculpatul, care avea la el două cuțite pe care le

ascuțise la G.A., a scos unul dintre ele și l-a înțepat pe S.A., care în timpul

nopții a fost operat de urgență.

Potrivit concluziilor

Raportului de constatare medico-legală nr. 503/IIa/25 din 4 aprilie 2001,

întocmit de Serviciul de medicină legală al județului Bihor, partea vătămată a

suferit o plagă penetrantă abdominală (flanc drept) cu secțiune bipolară de

colon transvers. Leziunile s-au putut produce prin acțiunea unui corp

înțepător-tăietor (posibil cuțit) și necesită 40 de zile de îngrijiri medicale;

viața victimei a fost pusă în primejdie, salvarea datorându-se tratamentului

medical calificat, prompt și corect aplicat; leziunea postraumatică (respectiv

plaga abdominală) nu a determinat infirmitate fizică sau psihică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în

ceea ce privește pedeapsa, pe care o socotește prea aspră în raport cu

împrejurările săvârșirii faptei, solicitând reducerea ei, prin reținerea în

favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Secția penală a Curții de Apel

Oradea, prin decizia nr. 217 din 18 noiembrie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul inculpatului, apreciind că pedeapsa „a fost just individualizată și

orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru astfel de infracțiuni,

în cauză neputându-se reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului,

ținând cont de împrejurările comiterii faptei și persoana acestuia”.

În termen legal, cu reiterarea

aceluiași motiv de netemeinicie, inculpatul a declarat recurs, care va fi

respins ca nefondat.

La stabilirea și menținerea pedepsei, instanțele au

luat în considerare și au apreciat în mod corect criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., iar reținerea unor circumstanțe atenuante în

favoarea sa nu se justifică, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat

al faptei comise, precum și atitudinea inculpatului care, fără nici o motivare,

în timpul unor discuții cu victima ce-i era prieten l-a înjunghiat, punându-i

în pericol viața.

Pedeapsa aplicată reprezintă,

dealtfel, minimul special prevăzut de legiuitor pentru tentativa la

infracțiunea de omor calificat, care atestă faptul că instanțele s-au orientat

judicios și nu au aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. (cazul de recurs indicat de inculpat) ea fiind de natură

a-și realiza funcțiile și scopul prevăzute de art. 52 din același cod.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele

cazului de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 teza întâi

C. proc. pen., în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din

același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S., va

deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 17 aprilie 2003 la 30

martie 2004 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 217/ A din 18

noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 17 aprilie 2003, la 30 martie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de

limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 martie 2004.