ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1495/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 75 din 10

iulie 2002 a Tribunalului Vâlcea, inculpatul B.T. a fost condamnat la pedeapsa

de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175

lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 57 și art.

71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., art. 159 și

art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului

preventiv de la 12 februarie 2002 la zi, s-a menținut starea de arest și s-a

prelungit măsura arestării preventive cu 30 zile de la 12 iulie 2002, la 10

august 2002, inclusiv.

S-a luat act că partea vătămată B.A.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 C. proc. pen., s-a

dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 21.490.800 lei cu titlu de

cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean Vâlcea și la plata sumei de

1.959.600 lei către Spitalul de Ambulanță Vâlcea.

S-a dispus restituirea bunurilor

ridicate de la inculpat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Pe fondul unor neînțelegeri și a

unei stări de tensiune între părți, în noaptea de 28 august 2001, inculpatul

B.T. a lovit-o pe soția sa B.A. Loviturile au fost aplicate cu pumnii și

picioarele și au determinat ruptura completă a intestinului subțire, două

rupturi de mezenter, victima suferind leziuni care au necesitat 45 zile de

îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie (raport de constatare al

Serviciului de medicină-legală Vâlcea).

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului,

acte medico-legale, declarațiile martorilor N.I., B.M., N.L., Z.V., C.E.,

declarațiile inculpatului care a recunoscut fapta penală reținută în sarcina

sa.

Prin decizia penală nr. 201 din 30

iulie 2002, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul inculpatului,

dispunând prelungirea arestării preventive a acestuia până la data de 8

septembrie 2002, inclusiv, deducerea arestului preventiv la zi și obligarea sa

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul B.T., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor atacate și schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

În subsidiar, s-a solicitat

reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este întemeiat.

Instanța de judecată a stabilit în

mod temeinic și legal încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul

B.T., pe baza unei interpretări judicioase și complete a probelor administrate

în cauză privind situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Instanța a reținut că inculpatul a

aplicat numeroase lovituri cu pumnii și picioarele peste corpul victimei,

provocându-i leziuni grave precum ruptura completă a intestinului subțire;

viața victimei a fost pusă în primejdie și a fost salvată numai datorită

intervenției chirurgicale de specialitate.

Inculpatul și-a reprezentat

posibilitatea morții părții vătămate și a acceptat intervenția acestui

eveniment, dovada în acest sens constituind-o intensitatea loviturilor aplicate

și repetabilitatea lor, agresiunea încetând doar la intervenția martorei N.E.

Întreaga atitudine a inculpatului care a interzis acordarea oricărui ajutor

victimei și a abandonat-o fără nici o îngrijire, denotă intenția acestuia care

nu a urmărit numai vătămarea integrității corporale a victimei ci a acceptat

posibilitatea decesului acesteia.

De altfel, cu ocazia audierii sale

în faza de urmărire penală, inculpatul B.T. a declarat că intenția sa a fost

aceea de „a termina” cu victima, „acceptând că aceasta poate să moară”.

În aceste condiții, Curtea constată

că în mod corect instanța de judecată a respins cererea de schimbarea a

încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de

art. 182 C. pen. și a dispus condamnarea pentru tentativă la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 174 lit. c) C.

pen., faptă ale cărei elemente constitutive sunt pe deplin întrunite în cauză.

Curtea constată că instanța de

judecată a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.T.,

în conformitate cu prevederile articolului 72 C. pen.

Pedeapsa stabilită la limita minimă

prevăzută de lege corespunde gradului de pericol social concret al faptei

comise și circumstanțelor personale ale inculpatului.

Reducerea cuantumului pedepsei nu se

impune și pe considerentul că, în acest caz, s-ar lipsi de conținut textul

articolului 52 C. pen., care prevede că aplicarea unei pedepse judicioase are

drept scop reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de alte fapte

antisociale.

Pentru aceste considerente și

constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să

respingă ca nefondat recursul inculpatului B.T.

Timpul arestării preventive se va

deduce din cuantumul pedepsei aplicate.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 201 A din 30 iulie

2002 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 12 februarie 2002, la 25 martie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.