ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4316/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 29 ianuarie 2003, Tribunalul Dolj a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., F.V. din tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpatul F.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 12 iunie 2002, la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată B.A. nu se constituie parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 12.122.724 lei către partea civilă Spitalul nr. 1 Craiova, cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În perioada vara anului 2001 – luna mai 2002, inculpatul F.V. a întreținut o relație extraconjugală cu victima B.A. Întrucât a aflat că partea vătămată se mai întâlnea și cu alți bărbați, pe data de 24 mai 2002, inculpatul s-a dus la căminul de nefamiliști unde locuia B.A.

și i-a făcut reproșuri în legătură cu comportamentul avut. Inculpatul a lovit-o cu palmele, doborând-o pe holul căminului, apoi a continuat să o lovească cu picioarele peste față și abdomen. La țipetele victimei, au intervenit martorele R.G. și C.L. care au așezat-o pe pat, inculpatul rămânând în prezența acesteia. Deși transportată la spital cu salvarea, victima a refuzat internarea dar, din cauza agravării stării sănătății sale, a fost spitalizată pe data de 27 mai 2002, cu diagnosticul „traumatism facial, traumatism hemitorace stâng, contuzie abdominală; agresiune”, constatându-se, ulterior, că a suferit o ruptură de splină. Conform certificatului medico-legal nr. 1599/ A2 din 12 iunie 2002 emis de Institutul de medicină legală Craiova, victima B.A.

a suferit leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, declarațiile părții vătămate, acte medicale și medico-legale, declarațiile martorilor R.G., C.L., B.D., B.A., D.T., B.I.D., M.G.L., F.A., declarațiile inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei reținută în sarcina sa. Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a avut intenția de a o ucide pe partea vătămată, nu a urmărit și nici nu a acceptat acest lucru, intenția sa fiind doar de a o lovi pe B.A., din gelozie.

În consecință, în sarcina inculpatului F.V. s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., întrucât, deși nu a prevăzut consecința rupturii de splină ca urmare a agresiunii exercitate asupra victimei, inculpatul ar fi putut și ar fi trebuit să prevadă producerea unui rezultat mai grav datorită lovirii părții vătămate în abdomen. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 275 din 9 iunie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul F.V. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul F.V. Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova În motivele scrise, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

În susținerea orală a recursului, s-a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite de inculpatul F.V. este tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia s-a solicitat condamnarea inculpatului. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Delimitarea conținutului constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală gravă de cel al tentativei la infracțiunea de omor și stabilirea încadrării juridice corecte în această speță necesită o atentă decelare a tuturor datelor și împrejurărilor comiterii faptei, precum și a celor anterioare și ulterioare săvârșirii ei, nuanțarea atitudinii fizice și psihice dezvoltată de inculpat pe tot parcursul evenimentelor și analizarea consecințelor medico - legale ale agresiunii.

Curtea consideră că instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt și au dat o justă încadrare juridică infracțiunii săvârșite de inculpat în raport de următoarele împrejurări: - natura relației dintre inculpat și victimă și care excludea existența unor resentimente, stări conflictuale, manifestări agresive, etc. - inculpatul s-a manifestat deschis, venind în căminul de nefamiliști, fiind văzut de mai mulți martori și a purtat discuția pe holul imobilului, fără să încerce să se ascundă; - succesiunea loviturilor, zonele în care au fost ele aplicate, folosirea piciorului pentru lovirea victimei nu denotă intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate; - încetarea agresiunii imediat ce au intervenit martorele R.G.

și C.L; - atitudinea de regret manifestată de inculpat care a declarat că și-a pierdut controlul; - grija pentru soarta victimei pe care a însoțit-o în cameră și apoi, cu salvarea, la spital. Așadar, inculpatul F.V. a intenționat numai vătămarea corporală a victimei ca o corecție pentru un comportament inadecvat, iar nu uciderea acesteia, astfel că în mod temeinic și legal s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă. Cât privește încadrarea juridică a acestei infracțiuni, Curtea constată că, în raport de dispozițiile Legii nr. 169/2002 și de data intrării în vigoare a acestei legi, 18 aprilie 2002, anterior comiterii faptei de către inculpatul F.V., în cauză sunt aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) C. pen., iar nu art. 182 alin. (1) C. pen., cum în mod eronat s-a reținut.

Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, să caseze hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică a faptei de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. În baza acestui text de lege, Curtea va dispune condamnarea inculpatului F.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă care, prin cuantumul său și modalitatea de executare este conformă pericolului social al infracțiunii săvârșită și este în măsură să asigure reeducarea inculpatului în spiritul respectului pentru valorile sociale încălcate.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute. Cu privire la recursul inculpatului F.V. Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat. Curtea constată că, în raport de pericolul social concret al faptei săvârșite și de consecințele acesteia, în cauză nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Curtea constată că circumstanțele atenuante ce îl favorizează pe inculpat au fost deja reținute și că, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

și de scopul pedepsei, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen., ele și-au găsit exprimarea în cuantumul de 3 ani închisoare al pedepsei aplicate. Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului. Perioada reținerii și arestului preventiv va fi dedusă din durata pedepsei aplicate, de la 12 iunie 2002, la zi. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 275 din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul F.V. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 29 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului Dolj numai cu privire la încadrarea juridică a faptei. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul F.V., la 3 ani închisoare. Menține restul dispozițiilor hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.V.

împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 12 iunie 2002, până la 8 octombrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2003.