ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4316/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 29 din 29

ianuarie 2003, Tribunalul Dolj a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen.,

F.V. din tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la

art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de

art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 182 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpatul F.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2

ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 350 C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa

aplicată perioada detenției preventive de la 12 iunie 2002, la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată B.A.

nu se constituie parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 12.122.724 lei către partea civilă Spitalul nr. 1 Craiova, cu dobânda

legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea

integrală a debitului.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În perioada vara anului 2001 – luna

mai 2002, inculpatul F.V. a întreținut o relație extraconjugală cu victima B.A.

Întrucât a aflat că partea vătămată

se mai întâlnea și cu alți bărbați, pe data de 24 mai 2002, inculpatul s-a dus

la căminul de nefamiliști unde locuia B.A. și i-a făcut reproșuri în legătură

cu comportamentul avut. Inculpatul a lovit-o cu palmele, doborând-o pe holul

căminului, apoi a continuat să o lovească cu picioarele peste față și abdomen.

La țipetele victimei, au intervenit

martorele R.G. și C.L. care au așezat-o pe pat, inculpatul rămânând în prezența

acesteia.

Deși transportată la spital cu

salvarea, victima a refuzat internarea dar, din cauza agravării stării

sănătății sale, a fost spitalizată pe data de 27 mai 2002, cu diagnosticul

„traumatism facial, traumatism hemitorace stâng, contuzie abdominală;

agresiune”, constatându-se, ulterior, că a suferit o ruptură de splină.

Conform certificatului medico-legal

nr. 1599/ A2 din 12 iunie 2002 emis de Institutul de medicină legală Craiova,

victima B.A. a suferit leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale

și care i-au pus viața în primejdie.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost reținute pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice,

declarațiile părții vătămate, acte medicale și medico-legale, declarațiile

martorilor R.G., C.L., B.D., B.A., D.T., B.I.D., M.G.L., F.A., declarațiile

inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei reținută în

sarcina sa.

Instanța de fond a apreciat că

inculpatul nu a avut intenția de a o ucide pe partea vătămată, nu a urmărit și

nici nu a acceptat acest lucru, intenția sa fiind doar de a o lovi pe B.A., din

gelozie. În consecință, în sarcina inculpatului F.V. s-a reținut infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., întrucât, deși nu a prevăzut

consecința rupturii de splină ca urmare a agresiunii exercitate asupra

victimei, inculpatul ar fi putut și ar fi trebuit să prevadă producerea unui

rezultat mai grav datorită lovirii părții vătămate în abdomen.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 275 din 9 iunie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul F.V.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul F.V.

Cu privire la recursul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Craiova

În motivele scrise, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.

În susținerea orală a recursului,

s-a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite de inculpatul F.V.

este tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art.

174 C. pen., text de lege în baza căruia s-a solicitat condamnarea

inculpatului.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Delimitarea conținutului constitutiv

al infracțiunii de vătămare corporală gravă de cel al tentativei la

infracțiunea de omor și stabilirea încadrării juridice corecte în această speță

necesită o atentă decelare a tuturor datelor și împrejurărilor comiterii

faptei, precum și a celor anterioare și ulterioare săvârșirii ei, nuanțarea

atitudinii fizice și psihice dezvoltată de inculpat pe tot parcursul

evenimentelor și analizarea consecințelor medico - legale ale agresiunii.

Curtea consideră că instanțele de

judecată au reținut în mod corect situația de fapt și au dat o justă încadrare

juridică infracțiunii săvârșite de inculpat în raport de următoarele

împrejurări:

- natura relației dintre inculpat și

victimă și care excludea existența unor resentimente, stări conflictuale,

manifestări agresive, etc.

- inculpatul s-a manifestat deschis,

venind în căminul de nefamiliști, fiind văzut de mai mulți martori și a purtat

discuția pe holul imobilului, fără să încerce să se ascundă;

- succesiunea loviturilor, zonele în

care au fost ele aplicate, folosirea piciorului pentru lovirea victimei nu

denotă intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate;

- încetarea agresiunii imediat ce au

intervenit martorele R.G. și C.L;

- atitudinea de regret manifestată

de inculpat care a declarat că și-a pierdut controlul;

- grija pentru soarta victimei pe

care a însoțit-o în cameră și apoi, cu salvarea, la spital.

Așadar, inculpatul F.V. a

intenționat numai vătămarea corporală a victimei ca o corecție pentru un

comportament inadecvat, iar nu uciderea acesteia, astfel că în mod temeinic și

legal s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală

gravă.

Cât privește încadrarea juridică a

acestei infracțiuni, Curtea constată că, în raport de dispozițiile Legii nr.

169/2002 și de data intrării în vigoare a acestei legi, 18 aprilie 2002,

anterior comiterii faptei de către inculpatul F.V., în cauză sunt aplicabile

prevederile art. 182 alin. (2) C. pen., iar nu art. 182 alin. (1) C. pen., cum

în mod eronat s-a reținut.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să admită recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, să caseze

hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și, în

temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică a

faptei de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în

cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza acestui text de lege, Curtea

va dispune condamnarea inculpatului F.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare,

pedeapsă care, prin cuantumul său și modalitatea de executare este conformă

pericolului social al infracțiunii săvârșită și este în măsură să asigure

reeducarea inculpatului în spiritul respectului pentru valorile sociale

încălcate.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate vor fi menținute.

Cu privire la recursul inculpatului

F.V.

Inculpatul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și reindividualizarea pedepsei

aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin reținerea de

circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este fondat.

Curtea constată că, în raport de

pericolul social concret al faptei săvârșite și de consecințele acesteia, în

cauză nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Curtea constată că circumstanțele

atenuante ce îl favorizează pe inculpat au fost deja reținute și că, în raport

de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.

pen. și de scopul pedepsei, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen., ele

și-au găsit exprimarea în cuantumul de 3 ani închisoare al pedepsei aplicate.

Pentru aceste considerente, Curtea

urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

Perioada reținerii și arestului

preventiv va fi dedusă din durata pedepsei aplicate, de la 12 iunie 2002, la

zi.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen.,

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 275

din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul F.V.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 29 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului

Dolj numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei de vătămare corporală gravă, prevăzută de

art. 182 alin. (1) C. pen., în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.,

text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul F.V., la 3 ani închisoare.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.V. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsă, perioada

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 12 iunie 2002, până la 8

octombrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2003.