ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1403/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1403/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 255 din 29

aprilie 2002, Tribunalul Dolj a dispus schimbarea încadrării juridice a

infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.V. din infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

În baza art. 181 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost

condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, atrăgându-se atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Timpul arestării preventive a fost

dedus din durata pedepsei aplicate de la 8 februarie 2002, la zi.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b)

C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 831.050 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă

Spitalul Municipal Calafat, cu dobânzile legale aferente de la rămânerea

definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, inculpatul a fost obligat

și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În localitatea de domiciliu a

părților, relația extraconjugală întreținută de soția inculpatului V.M. cu

partea vătămată S.Șt. era de notorietate publică, inclusiv V.V. cunoscând

această situație.

În ziua de 16 februarie 2001, între

părți a avut loc un schimb de replici injurioase în fața magazinului din

comună.

După câteva minute, trecând prin

fața locuinței inculpatului, partea vătămată S.Șt. i-a adresat acestuia

insulte, făcând referire și la familia sa.

Fiind sub stăpânirea unei puternice

tulburări, partea vătămată a lovit victima cu o bară de fier peste antebrațul

stâng și coapsa stângă.

Partea vătămată a suferit leziuni ce

au necesitat 45 - 50 zile de îngrijiri medicale pentru fractura cominutivă a

diafizei cubitate stângi și luxația radio-cubitală stângă superioară

(certificat medico-legal nr. 466/27.02.2001 a Institutului de medicină legală

Craiova).

Inculpatul V.V. a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, declarațiile sale coroborându-se cu plângerea și

declarațiile părții vătămate, actele medico-legale efectuate în cauză,

declarațiile martorilor.

Instanța de fond a apreciat că

inculpatul nu a intenționat nici un moment să lovească partea vătămată în zona

capului, el aplicându-i lovituri doar peste mână și coapsă, într-o succesiune

care denotă că nu a vizat vătămarea unei zone vitale și numai poziția victimei

aflată în stare de ebrietate a condus la interpretarea loviturilor ca fiind de

autoapărare a capului.

Atitudinea inculpatului care s-a

oprit singur din exercitarea violențelor și numărul de zile de îngrijiri

medicale acordate victimei au fost interpretate în sensul reținerii

infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., iar nu a

tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Prin decizia penală nr. 488 din 5

noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj, a desființat în parte sentința atacată și a dispus condamnarea

inculpatului V.V. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b)

C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și un an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Celelalte dispozițiile ale sentinței

penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj au fost menținute.

Instanța de control judiciar a

considerat că leziunile produse victimei sunt leziuni de autoapărare,

inculpatul acționând cu intenția indirectă de a o ucide, deoarece a vizat

regiunea anatomică vitală a capului, a folosit o bară metalică, a lovit cu

intensitate și nu și-a curmat activitatea infracțională decât la intervenția

soției sale.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul V.V.

Cu privire la recursul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta petrecându-se pe un drum

public.

Totodată, Parchetul a solicitat și

majorarea pedepsei aplicate inculpatului, corespunzător pericolului social

concret al faptei săvârșite.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este întemeiat.

Într-adevăr, încadrarea juridică a

infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.V. nu a fost reținută în mod

corect de către instanța de apel, pentru motivele care se vor arăta în

continuare, dar care nu se referă la cele invocate în recursul Parchetului

Curții de Apel Craiova.

Pe cale de consecință, nereținând

motivul privind încadrarea juridică solicitată, nici cel de-al doilea motiv al

majorării pedepsei aplicate nu va fi admis.

Cu privire la recursul inculpatului

V.V.

Inculpatul V.V. a declarat recurs în

termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale a Curții

de Apel Craiova și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

1

și 18 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este întemeiat.

În plângerea penală depusă la

organele de cercetare penală, partea vătămată S.Șt. arată că a fost acostată și

lovită peste mână și picior de către inculpatul V.V.

În prima declarație, partea vătămată

afirmă că i s-au aplicat „mai multe lovituri peste corp” cu o bară metalică.

Ulterior, victima arată că

inculpatul a lovit-o cu vergeaua în antebrațul stâng pe care îl ținea deasupra

capului pentru a se apăra. Urmare a celor două lovituri primite, S.Șt. s-a

lăsat în cotul drept pe bancă, iar inculpatul i-a mai aplicat o lovitură peste

coapsa stângă.

În următoarea declarație, se afirmă

că inculpatul a vrut să lovească victima în cap, dar aceasta a ridicat mâna

stângă deasupra pentru a se apăra. Inculpatul i-a aplicat trei lovituri asupra

capului, fracturându-i brațul, victima s-a aplecat pe partea stângă, fiind

lovit și peste coapsă.

Soția inculpatului a intervenit, iar

acesta și-a încetat agresiunea.

În completarea acestei declarații,

la 11 februarie 2002, partea vătămată declară că s-a împăcat cu inculpatul și

că nu crede că acesta ar fi încercat să îl omoare, dar că este adevărat că a

încercat să se apere, punând mâna deasupra capului atunci când a fost lovit cu

țeava de fier.

În fața instanței de judecată S.Șt.

a declarat că a realizat că inculpatul nu a avut intenția de a-l lovi în cap și

a-l omorî și că dacă nu ar fi ridicat mâna, ar fi fost lovit probabil în zona

umărului.

Martora V.M. afirmă că inculpatul a

început să-l lovească pe S.Șt., iar acesta pentru a se apăra, a ridicat mâna

dreaptă deasupra capului.

În fața instanței de judecată a

arătat că mâna stângă a fost ridicată până în zona urechii.

Martora V.S. a văzut când inculpatul

a lovit victima de trei ori cu o bară metalică în antebrațul stâng, în timp ce

aceasta „ridicase mâna deasupra capului pentru a se apăra”.

Martorul D.B.C. a declarat că l-a

văzut pe inculpat lovind de patru ori în antebrațul stâng al victimei, două

lovituri când aceasta avea mâna stângă pe lângă corp și alte două când avea

mâna deasupra capului.

Inculpatul V.V. a recunoscut că i-a

aplicat părții vătămate mai multe lovituri, fără a putea preciza peste ce zone

ale corpului, iar victima, pentru a se apăra, „a ridicat brațele deasupra

capului și a început să dea din picioare”. La strigătele soției sale a încetat

agresiunea.

În fața instanței de judecată,

inculpatul a precizat că nu a intenționat să lovească victima în cap, ci numai

peste mâna și piciorul stâng.

Din analiza materialului probator

privind desfășurarea conflictului dintre inculpat și partea vătămată, Curtea

reține următoarele:

- conflictul a fost spontan și

determinat de conduita părții vătămate;

- inculpatul a folosit o vergea

metalică și a aplicat mai multe lovituri peste mâna stângă și coapsa stângă a

victimei;

- actele de violență au durat foarte

puțin timp;

- martorii care au văzut derularea

incidentului în stradă se aflau fie în curtea casei (V.M.), fie în drum, ceva

mai departe (V.S., care a pus și mâna la ochi și D.B.C. poziționat la 50 m de

locul conflictului);

- inculpatul a fost sincer și nu a

încercat în nici un fel să escamoteze adevărul;

- partea vătămată a avut o evoluție

graduală a declarațiilor, sporind de la un moment la altul pericolul în care

s-ar fi aflat, ca în final să exprime aprecierea sa asupra intenției reale

avute de inculpat în timpul conflictului, aceea de a-i aplica doar o corecție;

- părțile s-au reconciliat și sursa

neînțelegerilor dintre ele a fost înlăturată.

Având în vedere aceste constatări,

Curtea trebuie să interpreteze adevărata intenție a inculpatului în

manifestarea acțiunii sale și să stabilească limitele poziției psihice a

făptuitorului față de rezultatul produs.

Printre elementele de apreciere a

laturii subiective a săvârșirii unei infracțiuni împotriva vieții și

integrității corporale se regăsesc obiectul vulnerant folosit, intensitatea și

numărul leziunilor aplicate, zona vitală a corpului asupra cărora s-au

exercitat.

Curtea constată că aceste elemente

tipice de apreciere a laturii subiective nu pot fi aplicate șablonizat și

scoase din contextul tuturor datelor furnizate de materialul probator al

cauzei.

În speță, derularea incidentului

dintre inculpatul V.V. și partea vătămată S.Șt. stabilită pe baza unei

interpretări logice și firești a declarațiilor părților conduce la concluzia că

inculpatul nu a prevăzut, nu a urmărit și nu a acceptat posibilitatea uciderii

părții vătămate.

Inculpatul a lovit victima peste

mâna stângă de mai multe ori și peste coapsă. Acest fapt demonstrează că

inculpatul nu a urmărit decât vătămarea integrității corporale a victimei

pentru că, dacă ar fi urmărit uciderea sa, nimic nu l-ar fi împiedicat să

continue aplicarea loviturilor în zone vitale ale organismului (cap, torace),

în timp ce el a ales varianta unei zone nepericuloase a corpului.

Ideea intenției de a lovi capul

victimei care s-ar fi apărat cu mâna și de aici concluzia că loviturile primite

sunt lovituri de autoapărare, este o idee indusă în timpul urmăririi penale,

atât victimei, cât și martorilor.

Prin scurtimea în timp a duratei

incidentului și din cauza discuțiilor la care se aflau de locul desfășurării

lui, martorii nu ar fi avut cum să vadă și să înțeleagă exact natura, scopul,

finalitatea gesturilor părții vătămate.

Ridicarea mâinilor pentru protejarea

capului în timpul unui conflict violent nu înseamnă și neapărat că zona vizată

de lovituri este tocmai aceasta, ci poate fi doar un gest reflex de

auto-apărare.

Victima nu a stat pasivă primind

loviturile, ci a reacționat, agitând mâinile și picioarele, dar acest lucru nu

înseamnă că inculpatul și-a direcționat loviturile spre zona capului acesteia.

Dimpotrivă, atât din declarațiile

părții vătămate din care trebuie înlăturate accentele de exagerare și

autocompătimire, cât și din declarațiile inculpatului și ale martorului D.B.C.

rezultă că V.V. a lovit mâna stângă a victimei când aceasta se afla pe lângă

corp și apoi ridicată, după care a lovit coapsa stângă.

Leziunile pe care le-a suferit

victima nu i-au pus viața în primejdie, nici o zonă vitală neintegrând nici o

vătămare.

Faptul că victima a fost îmbrăcată

cu o haină de piele de oaie și că soția inculpatului i-a cerut acestuia să

înceteze violențele nu sunt determinante pentru a se concluziona că în lipsa

lor rezultatele agresiunii ar fi putut fi mai grave.

În realitate, victima se afla în

puterea inculpatului, iar acesta se găsea în situația de a putea dispune de

viața acestuia. Dacă nu a făcut-o este pentru că nu a intenționat-o, iar dacă

nu a intenționat-o, nu este just ca printr-o construcție teoretică să îi

atribuim noi mai mult decât a prevăzut și acceptat, distorsionându-i voința și

manifestările.

Curtea constată că instanța de fond

a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpatul V.V.

atunci când a stabilit că aceasta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Pentru aceste motive, Curtea va

admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia penală atacată și va

menține dispozițiile sentinței penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a

Tribunalului Dolj.

Onorariul cuvenit apărătorului din

oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pentru argumentele prezentate mai

sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași decizii.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și art. 192 alin. (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 488 din 5 noiembrie 2002 a Curții

de Apel Craiova.

Casează decizia atacată și menține

dispozițiile sentinței penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași

decizii.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 martie 2003.