ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1403/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1403/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 255 din 29
aprilie 2002, Tribunalul Dolj a dispus schimbarea încadrării juridice a
infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.V. din infracțiunea prevăzută
de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.
73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 181 C. pen., cu
aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost
condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus
suspendarea condiționată a executării pedepsei, atrăgându-se atenția
inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
Timpul arestării preventive a fost
dedus din durata pedepsei aplicate de la 8 februarie 2002, la zi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b)
C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată nu
s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata
sumei de 831.050 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă
Spitalul Municipal Calafat, cu dobânzile legale aferente de la rămânerea
definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, inculpatul a fost obligat
și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În localitatea de domiciliu a
părților, relația extraconjugală întreținută de soția inculpatului V.M. cu
partea vătămată S.Șt. era de notorietate publică, inclusiv V.V. cunoscând
această situație.
În ziua de 16 februarie 2001, între
părți a avut loc un schimb de replici injurioase în fața magazinului din
comună.
După câteva minute, trecând prin
fața locuinței inculpatului, partea vătămată S.Șt. i-a adresat acestuia
insulte, făcând referire și la familia sa.
Fiind sub stăpânirea unei puternice
tulburări, partea vătămată a lovit victima cu o bară de fier peste antebrațul
stâng și coapsa stângă.
Partea vătămată a suferit leziuni ce
au necesitat 45 - 50 zile de îngrijiri medicale pentru fractura cominutivă a
diafizei cubitate stângi și luxația radio-cubitală stângă superioară
(certificat medico-legal nr. 466/27.02.2001 a Institutului de medicină legală
Craiova).
Inculpatul V.V. a recunoscut
săvârșirea infracțiunii, declarațiile sale coroborându-se cu plângerea și
declarațiile părții vătămate, actele medico-legale efectuate în cauză,
declarațiile martorilor.
Instanța de fond a apreciat că
inculpatul nu a intenționat nici un moment să lovească partea vătămată în zona
capului, el aplicându-i lovituri doar peste mână și coapsă, într-o succesiune
care denotă că nu a vizat vătămarea unei zone vitale și numai poziția victimei
aflată în stare de ebrietate a condus la interpretarea loviturilor ca fiind de
autoapărare a capului.
Atitudinea inculpatului care s-a
oprit singur din exercitarea violențelor și numărul de zile de îngrijiri
medicale acordate victimei au fost interpretate în sensul reținerii
infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., iar nu a
tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la
art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
Prin decizia penală nr. 488 din 5
noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Dolj, a desființat în parte sentința atacată și a dispus condamnarea
inculpatului V.V. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b)
C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și un an interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen.
Celelalte dispozițiile ale sentinței
penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj au fost menținute.
Instanța de control judiciar a
considerat că leziunile produse victimei sunt leziuni de autoapărare,
inculpatul acționând cu intenția indirectă de a o ucide, deoarece a vizat
regiunea anatomică vitală a capului, a folosit o bară metalică, a lovit cu
intensitate și nu și-a curmat activitatea infracțională decât la intervenția
soției sale.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul V.V.
Cu privire la recursul Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Craiova a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și
condamnarea inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor
calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.
pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta petrecându-se pe un drum
public.
Totodată, Parchetul a solicitat și
majorarea pedepsei aplicate inculpatului, corespunzător pericolului social
concret al faptei săvârșite.
Temeiul juridic al recursului îl
constituie dispozițiile art. 385
9
pct. 14 și 17 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată
că acesta nu este întemeiat.
Într-adevăr, încadrarea juridică a
infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.V. nu a fost reținută în mod
corect de către instanța de apel, pentru motivele care se vor arăta în
continuare, dar care nu se referă la cele invocate în recursul Parchetului
Curții de Apel Craiova.
Pe cale de consecință, nereținând
motivul privind încadrarea juridică solicitată, nici cel de-al doilea motiv al
majorării pedepsei aplicate nu va fi admis.
Cu privire la recursul inculpatului
V.V.
Inculpatul V.V. a declarat recurs în
termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale a Curții
de Apel Craiova și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.
Temeiul juridic al recursului îl
constituie dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 17, 17
1
și 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată
că acesta este întemeiat.
În plângerea penală depusă la
organele de cercetare penală, partea vătămată S.Șt. arată că a fost acostată și
lovită peste mână și picior de către inculpatul V.V.
În prima declarație, partea vătămată
afirmă că i s-au aplicat „mai multe lovituri peste corp” cu o bară metalică.
Ulterior, victima arată că
inculpatul a lovit-o cu vergeaua în antebrațul stâng pe care îl ținea deasupra
capului pentru a se apăra. Urmare a celor două lovituri primite, S.Șt. s-a
lăsat în cotul drept pe bancă, iar inculpatul i-a mai aplicat o lovitură peste
coapsa stângă.
În următoarea declarație, se afirmă
că inculpatul a vrut să lovească victima în cap, dar aceasta a ridicat mâna
stângă deasupra pentru a se apăra. Inculpatul i-a aplicat trei lovituri asupra
capului, fracturându-i brațul, victima s-a aplecat pe partea stângă, fiind
lovit și peste coapsă.
Soția inculpatului a intervenit, iar
acesta și-a încetat agresiunea.
În completarea acestei declarații,
la 11 februarie 2002, partea vătămată declară că s-a împăcat cu inculpatul și
că nu crede că acesta ar fi încercat să îl omoare, dar că este adevărat că a
încercat să se apere, punând mâna deasupra capului atunci când a fost lovit cu
țeava de fier.
În fața instanței de judecată S.Șt.
a declarat că a realizat că inculpatul nu a avut intenția de a-l lovi în cap și
a-l omorî și că dacă nu ar fi ridicat mâna, ar fi fost lovit probabil în zona
umărului.
Martora V.M. afirmă că inculpatul a
început să-l lovească pe S.Șt., iar acesta pentru a se apăra, a ridicat mâna
dreaptă deasupra capului.
În fața instanței de judecată a
arătat că mâna stângă a fost ridicată până în zona urechii.
Martora V.S. a văzut când inculpatul
a lovit victima de trei ori cu o bară metalică în antebrațul stâng, în timp ce
aceasta „ridicase mâna deasupra capului pentru a se apăra”.
Martorul D.B.C. a declarat că l-a
văzut pe inculpat lovind de patru ori în antebrațul stâng al victimei, două
lovituri când aceasta avea mâna stângă pe lângă corp și alte două când avea
mâna deasupra capului.
Inculpatul V.V. a recunoscut că i-a
aplicat părții vătămate mai multe lovituri, fără a putea preciza peste ce zone
ale corpului, iar victima, pentru a se apăra, „a ridicat brațele deasupra
capului și a început să dea din picioare”. La strigătele soției sale a încetat
agresiunea.
În fața instanței de judecată,
inculpatul a precizat că nu a intenționat să lovească victima în cap, ci numai
peste mâna și piciorul stâng.
Din analiza materialului probator
privind desfășurarea conflictului dintre inculpat și partea vătămată, Curtea
reține următoarele:
- conflictul a fost spontan și
determinat de conduita părții vătămate;
- inculpatul a folosit o vergea
metalică și a aplicat mai multe lovituri peste mâna stângă și coapsa stângă a
victimei;
- actele de violență au durat foarte
puțin timp;
- martorii care au văzut derularea
incidentului în stradă se aflau fie în curtea casei (V.M.), fie în drum, ceva
mai departe (V.S., care a pus și mâna la ochi și D.B.C. poziționat la 50 m de
locul conflictului);
- inculpatul a fost sincer și nu a
încercat în nici un fel să escamoteze adevărul;
- partea vătămată a avut o evoluție
graduală a declarațiilor, sporind de la un moment la altul pericolul în care
s-ar fi aflat, ca în final să exprime aprecierea sa asupra intenției reale
avute de inculpat în timpul conflictului, aceea de a-i aplica doar o corecție;
- părțile s-au reconciliat și sursa
neînțelegerilor dintre ele a fost înlăturată.
Având în vedere aceste constatări,
Curtea trebuie să interpreteze adevărata intenție a inculpatului în
manifestarea acțiunii sale și să stabilească limitele poziției psihice a
făptuitorului față de rezultatul produs.
Printre elementele de apreciere a
laturii subiective a săvârșirii unei infracțiuni împotriva vieții și
integrității corporale se regăsesc obiectul vulnerant folosit, intensitatea și
numărul leziunilor aplicate, zona vitală a corpului asupra cărora s-au
exercitat.
Curtea constată că aceste elemente
tipice de apreciere a laturii subiective nu pot fi aplicate șablonizat și
scoase din contextul tuturor datelor furnizate de materialul probator al
cauzei.
În speță, derularea incidentului
dintre inculpatul V.V. și partea vătămată S.Șt. stabilită pe baza unei
interpretări logice și firești a declarațiilor părților conduce la concluzia că
inculpatul nu a prevăzut, nu a urmărit și nu a acceptat posibilitatea uciderii
părții vătămate.
Inculpatul a lovit victima peste
mâna stângă de mai multe ori și peste coapsă. Acest fapt demonstrează că
inculpatul nu a urmărit decât vătămarea integrității corporale a victimei
pentru că, dacă ar fi urmărit uciderea sa, nimic nu l-ar fi împiedicat să
continue aplicarea loviturilor în zone vitale ale organismului (cap, torace),
în timp ce el a ales varianta unei zone nepericuloase a corpului.
Ideea intenției de a lovi capul
victimei care s-ar fi apărat cu mâna și de aici concluzia că loviturile primite
sunt lovituri de autoapărare, este o idee indusă în timpul urmăririi penale,
atât victimei, cât și martorilor.
Prin scurtimea în timp a duratei
incidentului și din cauza discuțiilor la care se aflau de locul desfășurării
lui, martorii nu ar fi avut cum să vadă și să înțeleagă exact natura, scopul,
finalitatea gesturilor părții vătămate.
Ridicarea mâinilor pentru protejarea
capului în timpul unui conflict violent nu înseamnă și neapărat că zona vizată
de lovituri este tocmai aceasta, ci poate fi doar un gest reflex de
auto-apărare.
Victima nu a stat pasivă primind
loviturile, ci a reacționat, agitând mâinile și picioarele, dar acest lucru nu
înseamnă că inculpatul și-a direcționat loviturile spre zona capului acesteia.
Dimpotrivă, atât din declarațiile
părții vătămate din care trebuie înlăturate accentele de exagerare și
autocompătimire, cât și din declarațiile inculpatului și ale martorului D.B.C.
rezultă că V.V. a lovit mâna stângă a victimei când aceasta se afla pe lângă
corp și apoi ridicată, după care a lovit coapsa stângă.
Leziunile pe care le-a suferit
victima nu i-au pus viața în primejdie, nici o zonă vitală neintegrând nici o
vătămare.
Faptul că victima a fost îmbrăcată
cu o haină de piele de oaie și că soția inculpatului i-a cerut acestuia să
înceteze violențele nu sunt determinante pentru a se concluziona că în lipsa
lor rezultatele agresiunii ar fi putut fi mai grave.
În realitate, victima se afla în
puterea inculpatului, iar acesta se găsea în situația de a putea dispune de
viața acestuia. Dacă nu a făcut-o este pentru că nu a intenționat-o, iar dacă
nu a intenționat-o, nu este just ca printr-o construcție teoretică să îi
atribuim noi mai mult decât a prevăzut și acceptat, distorsionându-i voința și
manifestările.
Curtea constată că instanța de fond
a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpatul V.V.
atunci când a stabilit că aceasta întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Pentru aceste motive, Curtea va
admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia penală atacată și va
menține dispozițiile sentinței penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a
Tribunalului Dolj.
Onorariul cuvenit apărătorului din
oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pentru argumentele prezentate mai
sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași decizii.
Văzând dispozițiile art. 385
15
pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. și art. 192 alin. (3) din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
inculpatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 488 din 5 noiembrie 2002 a Curții
de Apel Craiova.
Casează decizia atacată și menține
dispozițiile sentinței penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași
decizii.
Pronunțată în ședință publică, azi
19 martie 2003.