ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2607/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2 din 7

ianuarie 2004, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a condamnat pe inculpatul D.M.

la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. c) C. pen.

A luat act că partea vătămată D.N.

nu se constituie parte civilă în cauză.

A obligat pe inculpat să plătească

2.025.000 lei cheltuieli de transport Serviciului de Ambulanță Vâlcea, 414.309

lei cheltuieli de spitalizare Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea pentru

Spitalul municipal Drăgășani și 9.151.281 lei, cu același titlu, aceleași părți

civile, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Vâlcea, inculpatul D.M. a fost trimis în judecată pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

alin. (1) – art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că în data de 13 martie

2003, după ce a consumat băuturi alcoolice la un vecin, a lovit-o pe mama sa cu

palmele peste față, atunci când aceasta i-a reproșat faptul că anterior luase

un casetofon din bucătărie. Partea vătămată D.N., tatăl făptuitorului D.M., a

intervenit lovindu-l pe acesta cu pumnul peste față, pentru ca inculpatul să nu

o mai lovească pe soția sa. Inculpatul a luat un topor, aflat lângă scară, cu

care a lovit partea vătămată în creștetul capului. Partea vătămată s-a apărat,

instinctiv, cu, mâna stângă, ceea ce a dus la atenuarea loviturii, dar s-a

soldat cu fracturarea ambelor oase ale antebrațului.

Din actul de constatare

medico-legală a rezultat că fractura mediană a oaselor antebrațului stâng s-au

putut produce prin lovire cu muchia unui topor, leziunile provocate necesitând

pentru vindecare 90 zile de îngrijiri medicale.

Această situație de fapt rezultă din

declarațiile părții vătămate și soției acestuia, mama inculpatului.

În faza urmăririi penale inculpatul

a recunoscut că a lovit-o cu palma pe mama sa și că, atunci când tatăl său a

intervenit lovindu-l cu pumnul peste gură, acesta a lovit partea vătămată cu

casetofonul în cap. Când partea vătămată a încercat să îl lovească din nou pe

inculpat, acesta a lovit-o cu un taburet peste mână. Inculpatul nu a recunoscut

că a lovit partea vătămată cu toporul.

În cursul cercetării judecătorești,

partea vătămată a declarat că nu a fost lovită cu toporul de către inculpat ci

cu un casetofon, iar mâna și-a rupt-o când a fugit afară din casă, căzând pe

scări.

Soția părții vătămate a confirmat

declarația acesteia și a arătat că toporul nu se afla acasă ci la vecinul P.C.,

unde inculpatul lucrase în cursul zilei.

Martorii P.C. și S.N. au arătat că

D.N. și soția acestuia au cerut ajutor acestora, spunându-le că partea vătămată

a fost lovită cu toporul în cap de către inculpat.

Instanța de fond a reținut

declarațiile, concordante, date la urmărirea penală.

Totodată, în raport de obiectul

folosit, apt să producă moartea, zona vizată, cât mai ales intensitatea loviturii,

care duc la concluzia că intenția inculpatului a fost de a suprima viața părții

vătămate, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare gravă, așa cum acesta a

pretins.

Împotriva hotărârii primei instanțe

inculpatul a declarat apel, criticile formulate privind starea de fapt și

încadrarea juridică a faptei, considerate ca fiind eronat stabilite. Apelantul

a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei și reținerea circumstanțelor

atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen.

Curtea de Apel Pitești, secția

penală, prin decizia penală nr. 57/ A din 26 februarie 2004, a respins apelul

declarat de către inculpatul D.M., ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpatul a declarat recurs solicitând schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175

lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. În

subsidiar, acesta a solicitat reținerea circumstanței atenuante legale,

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., stabilirea corectă a stării de fapt, în

sensul lovirii părții vătămate cu un casetofon și nu cu toporul, reținerea de

circumstanțe atenuante judiciare și aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut

de norma incriminatoare.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Una din condițiile, ce se cer a fi

îndeplinite cumulativ, pentru existența circumstanței atenuante legale

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., privește cauza stării de puternică emoție

sau tulburare sub imperiul căreia a fost săvârșită fapta prevăzută de legea

penală, care trebuie să constea într-o provocare din partea persoanei vătămate

prin infracțiune.

În cauză este pe deplin stabilită

împrejurarea lovirii inculpatului, cu pumnul de către partea vătămată. Aceasta

din urmă a intervenit, ca urmare a faptului că inculpatul a lovit-o pe mama sa,

soția părții vătămate.

Or, această circumstanță atenuantă

nu poate fi invocată de către inculpat și nu poate fi reținută de instanță, în

raport de împrejurarea că inculpatul, prin lovirea mamei, act material cu

caracter de act provocator propriu, a determinat riposta părții vătămate.

Ca atare, recursul se constată

nefondat sub aspectul acestei critici.

Pe de altă parte, din descrierea

medico-legală a leziunilor rezultă că loviturile au vizat zone vitale și au

fost aplicate cu intensitate mare, cu un instrument vulnerant apt a produce

moartea.

Totodată, datele externe ale

comiterii faptei, așa cum acestea rezultă din materialul probator administrat

în cauză, impun concluzia reprezentării suprimării vieții victimei, în sensul

că inculpatul a prevăzut și acceptat posibilitatea decesului acesteia, ca

urmare a loviturilor aplicate.

Or, infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., se caracterizează pe plan

subiectiv prin praeterintenție.

Ca atare, în mod legal cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei a fost respinsă, așa încât recursul se

constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.

Din actele dosarului se constată că

inculpatul a avut o conduită procesuală sinceră, că regretă fapta comisă, că nu

are antecedente penale.

Totodată, din actele dosarului nu

rezultă elemente care să excludă caracterul accidental al faptei comise de

către inculpat.

Împrejurările arătate relevă

existența unui pericol social concret sub limita minimă a celui generic

prevăzut de norma incriminatoare.

Or, instanțele au reținut aceste

împrejurări ca elemente de circumstanțiere în aplicarea unei pedepse, între

limitele prevăzute de norma incriminatoare, egală cu cea minimă prevăzută de

art. 175 C. pen., raportat la art. 21 alin. (2) din același cod.

Acordându-le semnificația cuvenită,

cu referire la pericolul social concret al faptei și făptuitorului,

împrejurările menționate au caracter de circumstanțe atenuante judiciare, așa

încât recursul se constată a fi întemeiat sub aspectul acestei critici,

hotărârile pronunțate fiind supuse cazului de casare, prevăzut de art. 385

15

pct. 14 teza I C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea

va admite recursul declarat de inculpat, va casa hotărârile pronunțate în cauză

numai cu privire la individualizarea pedepsei, va face aplicația art. 74 – art.

76 C. pen. și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani și 6 luni

închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 357 alin. (2) lit. a)

C. proc. pen., cu referire la art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată se va

deduce la zi timpul arestării preventive.

Totodată, în baza art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului,

conform dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 57/ A din 26 februarie 2004 a

Curții de Apel Pitești.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 2 din 7 ianuarie 2004 a Tribunalului Vâlcea, numai cu privire la

individualizarea pedepsei aplicate.

Face aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani și 6 luni închisoare

la 5 ani și 6 luni închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 noiembrie 2003 la 13 mai

2004.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului,

în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2004.