ÎCCJ, decizie (scj.ro #82712)

Despăgubiri solicitate de victima unei erori

judiciare care, deși a plătit amenda contravențională, aplicată în baza Legii

nr.61/1991, a  fost încarcerat pentru executarea închisorii

contravenționale în care se transformase amenda

În

cazul redat, statul are răspundere

pentru eroarea judiciară în discuție, dar nu în temeiul art.504 C.proc.pen., ci

în baza art.5 alin.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și în baza

art.11 alin.2, art.20 alin.2 și art.52 din Constituția României.

Secția

civilă, decizia nr.4951 din 25 noiembrie 2003

Acțiunea

și hotărârile instanțelor

1.1.La data de 15 februarie 2002 reclamantul B.V. a cerut, în baza

art. 504 C. proc. pen., obligarea Statului Român la despăgubiri civile în

valoare de 300 milioane lei pentru eroarea judiciară comisă, constând în

arestarea ilegală timp de 10 zile, care l-a determinat să „stea în

perioada 19 - 28 decembrie 2001 în greva foamei, ceea ce i-a periclitat

sănătatea, atât fizică, precum și psihică”.

1.2. Prin sentința civilă nr. 84 din 27 mai  2002,

Tribunalul Argeș, secția civilă a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât nu

se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen.

care nu vizează cauza, „fiind vorba de executarea unui mandat de închisoare

contravențională emis ca urmare a unei hotărâri judecătorești de transformare a

amenzii în închisoare”.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 69/A/23

octombrie 2002 a respins apelul reclamantului ca nefondat, cu aceeași motivare.

1.3. Contra deciziei a declarat recurs reclamantul, reluând

motivele de apel și invocând același temei legal din art. 504 alin. (1) C.

proc. pen., în sensul că fapta sa nu există, iar condamnarea sa a fost abuzivă.

la accesul la justiție și la privarea de libertate, ambele garantate de Curtea

Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) și de Constituția României.

2.1. Privarea de libertate a reclamantului.

2.1.1. Cronologia actelor judiciare

Judecătoriei Pitești transformarea în închisoare contravențională a amenzii de

500.000 lei aplicată  contravenientului B.V. prin procesul-verbal din 31

iulie 2000, pe temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.

aprilie 2001, definitivă și executorie, a aplicat reclamantului 50 de zile închisoare

contravențională (10.000 lei/zi închisoare),soluție confirmată prin decizia

civilă nr. 1772/2002 din 23 iulie 2001 a Tribunalului Argeș, care a respins

recursul contravenientului.

tribunal a admis contestația în anulare a contravenientului, a desființat cele

două hotărâri judecătorești – sentința nr. 3086/2001 și decizia nr. 1772/R/2001

– și a respins sesizarea poliției pentru transformarea amenzii în închisoare

contravențională, întrucât, anterior, reclamantul achitase amenda, conform

chitanței 204338436/23 iulie 2001.

Ulterior, din oficiu, prin încheierea din 28 decembrie 2001,

aceeași instanță de anulare, conform art. 281 Cod procedură civilă, a introdus

(adăugat) în dispozitivul deciziei civile nr.1905/R/03.09.2001, dată în

contestație în anulare, mențiunea: „Anulează mandatul de închisoare

contravențională nr.17783 din 23 noiembrie 2001 emis de Judecătoria Pitești

privind pe contestatorul B.V.”

„mandatul de executare a închisorii nr. 17787, în baza sentinței civile nr.

3086/6 aprilie 2001, rămasă definitivă prin decizia nr. 1772/R/23 iulie 2001”

pentru 50 de zile închisoare, fiind trimis Inspectoratului de Poliție Argeș pentru

executare.

în libertate după 10 zile, la 28 decembrie 2001, deși prin decizia civilă nr.

1905/R/03.09.2001 a Tribunalului Argeș hotărârea de aplicare a închisorii

contravenționale și mandatul de executare fuseseră anulate.

2.2. Fapta – ca temei al răspunderii contravenționale.

poliției au aplicat reclamantului amenda contravențională de 500.000 lei, pe care,

însă, acesta nu a contestat-o.

Ulterior, la 23 iulie 2001, în ziua judecării recursului contra

sentinței prin care s-a transformat amenda în închisoare contravențională,

reclamantul a achitat amenda, aspect reținut ca temei al desființării sentinței

și deciziei în contestația de anulare.

achitată, deci sancțiunea aplicată s-a executat de către contravenient, motiv

pentru care arestarea acestuia, ulterior (la 19 decembrie 2001) este fără temei

legal, ceea ce s-a constatat și prin decizia civilă nr. 1905/R/03.09.2001, dată

în contestația în anulare. Pe de altă parte, nici o persoană nu poate fi

obligată să execute două sancțiuni diferite pentru aceeași faptă.

2.3. Temeiul juridic al răspunderii statului  pentru

eroarea judiciară comisă cu consecința privării de libertate a reclamantului.

penitenciar, constituie o privare de libertate în sensul art. 5 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și conform art. 23 din

Constituția României.

De altfel, în viitor, conform art. 23 pct. (13) introdus prin

legea de revizuire a Constituției: „Sancțiunea privativă de libertate nu poate

fi decât de natură penală”.

Indicarea, repetată, de către reclamant a textului art. 504 C.

proc. pen., ca temei al răspunderii statului în cauză nu leagă instanța civilă

de despăgubiri cu această calificare juridică, fiind atributul suveran al

acesteia în stabilirea naturii răspunderii civile. Or, în speță, ambele

instanțe s-au limitat la raportarea simplistă a textului art. 504 C. proc.

pen., la cadrul contravențional, deși, în mod vădit privarea de libertate nu

s-a datorat unei hotărâri penale, astfel că, în mod evident, nu a fost cercetat

raportul juridic dedus judecății.

de la această dată ea a devenit, conform art. 11 al. 2 din Constituție, parte a

dreptului intern, având prioritate față de reglementările interne contrare

(art. 504 C. proc. pen.), conferită expres, ca un principiu constituțional,

prin art. 20 alin. (2) din aceeași Constituție.

Potrivit art. 5 alin. (5) din Convenție orice persoană victimă a

unei arestări sau detenții în condiții contrare dispozițiilor art. 5 parag. (1)

și (4) are drept la despăgubiri. Acest drept la despăgubiri se referă la orice

fel de privare ilegală de libertate din care să decurgă în mod direct un

prejudiciu material sau moral.

Așadar, problema esențială de drept privește aplicarea directă a

art. 5 din CEDO în ordinea juridică națională, în strânsă legătură cu art. 23

și art.52 alin. 3 din Constituție. De altfel, noul text constituțional (art. 52

alin. 3) introdus prin legea de revizuire, aprobată prin referendumul din

18  - 19 octombrie 2003, este concordant cu cel din CEDO și constituie un

temei neechivoc al răspunderii obiective a statului pentru eroarea judiciară

comisă în speță.

Edificator este că prin legea de revizuire s-a înlăturat din

Constituție expresia „săvârșite în procesele penale” și, astfel, s-a extins

răspunderea statului pentru alte erori judiciare, inclusiv abuzul administrativ

constând dintr-o gravă neglijență privind punerea în executare a unei hotărâri

de transformare a amenzii în închisoare contravențională care a fost anulată și

în privarea ilegală de libertate a reclamantului.

Relevantă este, totodată, forța obligatorie a jurisprudenței

CEDO în aplicarea art. 5 alin. (1) din Convenție privind calificarea

contravenției ca delict și asimilarea închisorii contravenționale cu privarea de

libertate ca sancțiune penală, ceea ce constituie o violare a dreptului

fundamental la libertate și siguranță, cu consecința despăgubirii morale și

materiale pentru prejudiciul produs.

Întrucât, cum s-a arătat, instanța de apel nu a cercetat

raportul juridic dedus judecății, nu l-a calificat în drept și nu a judecat

fondul cauzei, în limitele dezlegării date în recurs, conform art. 313 și

art.315 C. proc. civ., decizia va fi casată, iar cauza trimisă în apel pentru

rejudecare.