ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1912/2003

Deliberând asupra contestației în anulare de față; La data de 12 aprilie 2000, reclamanta, Primăria municipiului Onești, a chemat în judecată pârâta SC O. SA Onești, pentru a fi obligată la plata sumei de 18.306.961.434 lei, reprezentând chiriile încasate de aceasta pentru spațiile comerciale ce aparțin Consiliului Local Onești, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 225 din 28 februarie 2001, a respins excepția invocată de pârâtă, privind lipsa calității procesuale pasive, a admis excepția ridicată de pârâtă, referitoare la prescrierea dreptului la acțiune, și, în consecință, a constatat prescris dreptul la acțiune pentru pretențiile anterioare datei la 12 aprilie 1997. De asemenea, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei și a obligat-o să plătească pârâtei 25.000.000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 390 din 11 iunie 2001, a admis apelul reclamantei, împotriva sentinței nr. 225/2001 a Tribunalului Bacău și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.354.322.033 lei, reprezentând chirie pentru perioada 12 aprilie 1997 – 29 februarie 2000. De asemenea, a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind instituirea ipotecii asigurătorii și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1931 din 15 martie 2002, a respins, ca nefondat, recursul pârâtei. Instanța Supremă a reținut următoarele: Cu adresa nr. 1981 din 1 iunie 2001, trimisă pentru termenul din 4 iunie 2001, pârâta a solicitat acordarea altui termen, pe motiv că nu i s-a comunicat motivele de apel. Afirmația pârâtei că nu a primit motivele apelului nu se confirmă, întrucât, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, pentru termenul din 4 iunie 2001, se menționează că aceasta a fost citată „cu copie”.

Faptul că citația a primit-o cu 12 zile înaintea termenului de judecată nu a încălcat dreptul la apărare a pârâtei, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 114 1 alin. (3), coroborat cu art. 720 6 alin. (1), procesele, în materie comercială, judecându-se cu celeritate, termenul de judecată poate fi stabilit, astfel încât, de la data primirii citației, să aibă la dispoziție, pentru a-și pregăti apărarea, cel puțin 5 zile. De altfel, instanța amânând pronunțarea deciziei de la data de 4 iunie 2001 la data de 11 iunie 2001, a dat posibilitatea pârâtei să depună concluzii scrise, iar aceasta nu a făcut-o. Împrejurarea că, prin H.C.J. Bacău nr. 5/1995 s-a înființat SC O. SA, prin reorganizarea R.A.

G.C.L. Onești, și s-a constituit prin preluarea pe bază de bilanț, la data de 31 decembrie 1994, a patrimoniului regiei, ce cuprindea și spațiile comerciale la care se referă reclamanta, nu dă dreptul pârâtei să încaseze chiriile, întrucât acele spații comerciale nu mai sunt în patrimoniul societății, ca urmare a H.C.L. nr. 12/1996. Ca atare, instanța de apel nu a ignorat H.C.J. Bacău nr. 5/1995 și actele de transmitere a acțiunilor către F.P.S. și F.P.P. II Moldova, ci a ținut seama de H.C.L. Bacău nr. 12/1996. Hotărârea nr. 12/1996 nefiind anulată, spațiile comerciale în cauză au trecut din administrarea SC O. SA în administrarea Consiliului Local Onești și, ca urmare, pârâta nu mai avea temei legal să rețină chiriile încasate prin închirierea spațiilor respective.

De reținut că, însăși, Prefectura Bacău, care urmărește legalitatea actelor consiliilor locale, nu a cerut anularea H.C.L. nr. 12/1996. Sub acest aspect, criticile formulate de pârâtă, că, în mod eronat, instanța de apel reține că s-a înființat prin H.C.L. nr. 5/1995 sau că nu este proprietara spațiilor în litigiu, respectiv, că reclamanta nu putea dispune de patrimoniul societății, sunt nerelevante. Afirmația pârâtei, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu corespunde realității, deoarece s-a fundamentat pe H.C.L. 12/1996, care face inaplicabile H.C.J. Bacău nr. 5/1995, raportul Direcției economice a Consiliului județean, prin care se propunea reorganizarea R.A. G.C.L. Onești și situația bunurilor proprietate a SC O. SA, cuprinse în capitalul social la data de 24 februarie 1995. H.C.L.

nr. 12/1996 nefiind anulată este opozabilă pârâtei. Apărarea pârâtei că se poate exercita controlul legalității hotărârii nr. 12/1996, și, pe cale de excepție, a ilegalității, în cauza de față, urmează a se înlătura, deoarece acțiunea în anulare a hotărârii, exercitată pe calea unei acțiuni directe, a fost respinsă, ca tardivă, prin sentința nr. 57/1999 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia nr. 42/2000 a Curții de Apel Bacău. În contextul celor arătate, se constată că instanța a avut în vedere apărările formulate de pârâtă, precum și actele pe care le-a depus la dosar. Reclamanta, făcând dovada că, printr-un act ulterior H.C.J. Bacău nr. 5/1995, și anume, prin H.C.L. nr. 12/1996, în ființă, este îndreptățită să pretindă sumele încasate cu titlu de chirie de către pârâtă, în mod corect, instanța de apel a admis acțiunea pentru perioada ce nu era prescris dreptul la acțiune.

Cuantumul sumei la care a fost obligată pârâta nu s-a stabilit arbitrar, ci s-a acordat la nivelul chiriilor pe care aceasta le-a încasat. În ceea ce privește motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de pârâtă cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, reținând că nu a fost formulat în termenul de recurs, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., urmează a nu se mai cerceta. De altfel, pârâta critică motivarea deciziei și nu dispozitivul hotărârii. Or, ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii și nu considerentele ei, astfel că, în raport cu critica ce se face hotărârii, nu se poate reține că instanța a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

În contra celei din urmă hotărâri a formulat contestație în anulare SC O. SA Onești, criticând decizia instanței supreme, în sensul că nu au fost analizate toate motivele de recurs invocate, invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut, în esență, că: - art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deși contestatoarea susține, în motivarea acestei critici, că motivul de casare, conform pct. 5 a art. 304 C. proc. civ., a fost analizat, continuând să reia susținerile din recurs, situație față de care, Curtea nu îl va lua în examinare.

- nu a fost analizat art. 304 pct. 6 C. proc. civ.; instanța de judecată având obligația de a-l încadra în motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Acest motiv de recurs, datorită greșelii materiale, a fost considerat tardiv, deși era în termen, și, în continuare, contestatoarea arată că instanța a acordat ce nu s-a cerut prin considerentele deciziei, privind acest motiv de casare; - a omis să se pronunțe la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea acestei critici, contestatoarea arată că instanța de recurs a omis să analizeze Hotărârea nr. 5/1995 și anexele acesteia, în care sunt cuprinse spațiile comerciale ce fac parte din patrimoniul și capitalul social și a omis să precizeze că nici unul din aceste litigii nu a vizat corect existența dreptului de proprietate al ei și, în cauză, art. 483 C. civ.

nu este incident; precum și cele referitoare la Hotărârea nr. 12 din 1996 a Consiliului Local Onești, Hotărârii nr. 5/1995 și la nemotivarea cererii de instituire a ipotecii asigurătorii și a sumei de 14.354.322.033 lei chirie datorată. - nu a fost examinat art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ignorând prezumția de proprietate, aplicarea greșită a legii și i s-a contestat dreptul de a exercita controlul legalității Hotărârii nr. 12/1996, pe cale de excepție, a ilegalității; Și, în sfârșit, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunțându-se asupra dreptului de proprietate al cărei beneficiar este.

În consecință, contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată. Mai întâi este de precizat că nu au fost menționate criticile contestatoarei referitoare la apel, deoarece au fost examinate în calea de atac a recursului, cu prilejul soluționării acestuia. Examinând, global, contestația în anulare formulată de pârâtă, Curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, pe această cale, nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.

Sub acest aspect, este necesară sublinierea deosebirii dintre „motivele de casare”, la care se referă art. 318 C. proc. civ., și argumentele de fapt și de drept, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar aceste motive sunt prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Instanța este obligată să răspundă tuturor motivelor de casare și nu afirmațiilor, frazelor, argumentelor de fapt și de drept, care susțin motivul de casare. De asemenea, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Este suficient ca instanța de recurs să arate temeiul și justificarea respingerii motivului de recurs, să dovedească, din punct de vedere juridic, netemeinicia acestuia, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele și afirmațiile recurentului.

Chiar dacă mai multe motive de recurs au fost discutate și respinse în bloc nu este deschisă calea prevăzută de art. 318 C. proc. civ., pentru anularea hotărârii. În speță, instanța de recurs a analizat și examinat toate motivele de recurs invocate de recurentă, Curtea Supremă de Justiție, chiar dacă unele motive de casare le-a analizat global, printr-un raționament juridic de sinteză, nu echivalează cu omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmare recurentului, astfel că, în aceste condiții, nu este deschisă calea contestației în anulare, prevăzută de art. 318 C. proc. civ. Referitor la critica contestatoarei, că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu a fost cercetat, Curtea, constatând că acest motiv de casare nu a fost formulat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., situație față de care, legal și temeinic, instanța de recurs nu l-a mai cercetat. Așa fiind, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anularea deciziei nr. 1931 din 15 martie 2002 a secției comerciale a Curții Supreme de Justiție, formulată de contestatoarea SC O. SA Onești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 martie 2003.