ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1912/2003

Deliberând asupra contestației în

anulare de față;

La data de 12 aprilie 2000,

reclamanta, Primăria municipiului Onești, a chemat în judecată pârâta SC O. SA

Onești, pentru a fi obligată la plata sumei de 18.306.961.434 lei, reprezentând

chiriile încasate de aceasta pentru spațiile comerciale ce aparțin Consiliului

Local Onești, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 225 din 28 februarie 2001, a

respins excepția invocată de pârâtă, privind lipsa calității procesuale pasive,

a admis excepția ridicată de pârâtă, referitoare la prescrierea dreptului la

acțiune, și, în consecință, a constatat prescris dreptul la acțiune pentru

pretențiile anterioare datei la 12 aprilie 1997. De asemenea, a respins, ca

nefondată, acțiunea reclamantei și a obligat-o să plătească pârâtei 25.000.000 lei,

cu titlu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 390 din 11 iunie

2001, a admis apelul reclamantei, împotriva sentinței nr. 225/2001 a

Tribunalului Bacău și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de

14.354.322.033 lei, reprezentând chirie pentru perioada 12 aprilie 1997 – 29

februarie 2000. De asemenea, a înlăturat obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată.

Totodată, a respins, ca nefondat,

capătul de cerere privind instituirea ipotecii asigurătorii și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9

și 10 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 1931 din 15 martie 2002, a respins, ca nefondat, recursul

pârâtei.

Instanța Supremă a reținut următoarele:

Cu adresa nr. 1981 din 1 iunie 2001,

trimisă pentru termenul din 4 iunie 2001, pârâta a solicitat acordarea altui termen,

pe motiv că nu i s-a comunicat motivele de apel.

Afirmația pârâtei că nu a primit

motivele apelului nu se confirmă, întrucât, pe dovada de îndeplinire a

procedurii de citare, pentru termenul din 4 iunie 2001, se menționează că

aceasta a fost citată „cu copie”.

Faptul că citația a primit-o cu 12

zile înaintea termenului de judecată nu a încălcat dreptul la apărare a

pârâtei, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 114

1

alin.

(3), coroborat cu art. 720

6

alin. (1), procesele, în materie

comercială, judecându-se cu celeritate, termenul de judecată poate fi stabilit,

astfel încât, de la data primirii citației, să aibă la dispoziție, pentru a-și

pregăti apărarea, cel puțin 5 zile.

De altfel, instanța amânând

pronunțarea deciziei de la data de 4 iunie 2001 la data de 11 iunie 2001, a dat

posibilitatea pârâtei să depună concluzii scrise, iar aceasta nu a făcut-o.

Împrejurarea că, prin H.C.J. Bacău

nr. 5/1995 s-a înființat SC O. SA, prin reorganizarea R.A. G.C.L. Onești, și

s-a constituit prin preluarea pe bază de bilanț, la data de 31 decembrie 1994,

a patrimoniului regiei, ce cuprindea și spațiile comerciale la care se referă

reclamanta, nu dă dreptul pârâtei să încaseze chiriile, întrucât acele spații

comerciale nu mai sunt în patrimoniul societății, ca urmare a H.C.L. nr.

12/1996.

Ca atare, instanța de apel nu a

ignorat H.C.J. Bacău nr. 5/1995 și actele de transmitere a acțiunilor către

F.P.S. și F.P.P. II Moldova, ci a ținut seama de H.C.L. Bacău nr. 12/1996.

Hotărârea nr. 12/1996 nefiind

anulată, spațiile comerciale în cauză au trecut din administrarea SC O. SA în

administrarea Consiliului Local Onești și, ca urmare, pârâta nu mai avea temei

legal să rețină chiriile încasate prin închirierea spațiilor respective. De

reținut că, însăși, Prefectura Bacău, care urmărește legalitatea actelor

consiliilor locale, nu a cerut anularea H.C.L. nr. 12/1996.

Sub acest aspect, criticile

formulate de pârâtă, că, în mod eronat, instanța de apel reține că s-a

înființat prin H.C.L. nr. 5/1995 sau că nu este proprietara spațiilor în

litigiu, respectiv, că reclamanta nu putea dispune de patrimoniul societății,

sunt nerelevante.

Afirmația pârâtei, că hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, nu corespunde realității, deoarece s-a

fundamentat pe H.C.L. 12/1996, care face inaplicabile H.C.J. Bacău nr. 5/1995,

raportul Direcției economice a Consiliului județean, prin care se propunea

reorganizarea R.A. G.C.L. Onești și situația bunurilor proprietate a SC O. SA,

cuprinse în capitalul social la data de 24 februarie 1995.

H.C.L. nr. 12/1996 nefiind anulată

este opozabilă pârâtei.

Apărarea pârâtei că se poate exercita

controlul legalității hotărârii nr. 12/1996, și, pe cale de excepție, a ilegalității,

în cauza de față, urmează a se înlătura, deoarece acțiunea în anulare a

hotărârii, exercitată pe calea unei acțiuni directe, a fost respinsă, ca

tardivă, prin sentința nr. 57/1999 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin

decizia nr. 42/2000 a Curții de Apel Bacău.

În contextul celor arătate, se

constată că instanța a avut în vedere apărările formulate de pârâtă, precum și

actele pe care le-a depus la dosar.

Reclamanta, făcând dovada că,

printr-un act ulterior H.C.J. Bacău nr. 5/1995, și anume, prin H.C.L. nr.

12/1996, în ființă, este îndreptățită să pretindă sumele încasate cu titlu de

chirie de către pârâtă, în mod corect, instanța de apel a admis acțiunea pentru

perioada ce nu era prescris dreptul la acțiune. Cuantumul sumei la care a fost obligată

pârâta nu s-a stabilit arbitrar, ci s-a acordat la nivelul chiriilor pe care

aceasta le-a încasat.

În ceea ce privește motivul de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de pârâtă cu ocazia

dezbaterilor în fond a cauzei, reținând că nu a fost formulat în termenul de

recurs, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., urmează a nu se mai cerceta.

De altfel, pârâta critică motivarea

deciziei și nu dispozitivul hotărârii. Or, ceea ce se pune în executare este

dispozitivul hotărârii și nu considerentele ei, astfel că, în raport cu critica

ce se face hotărârii, nu se poate reține că instanța a acordat mai mult decât

ceea ce s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

În contra celei din urmă hotărâri a

formulat contestație în anulare SC O. SA Onești, criticând decizia instanței

supreme, în sensul că nu au fost analizate toate motivele de recurs invocate,

invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației în

anulare, contestatoarea a susținut, în esență, că:

- art. 304 pct. 5 C. proc. civ. –

hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură sancționate cu

nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deși contestatoarea susține,

în motivarea acestei critici, că motivul de casare, conform pct. 5 a art. 304 C.

proc. civ., a fost analizat, continuând să reia susținerile din recurs,

situație față de care, Curtea nu îl va lua în examinare.

- nu a fost analizat art. 304 pct. 6

C. proc. civ.; instanța de judecată având obligația de a-l încadra în motivele de

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Acest motiv de recurs, datorită

greșelii materiale, a fost considerat tardiv, deși era în termen, și, în

continuare, contestatoarea arată că instanța a acordat ce nu s-a cerut prin

considerentele deciziei, privind acest motiv de casare;

- a omis să se pronunțe la motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea acestei critici,

contestatoarea arată că instanța de recurs a omis să analizeze Hotărârea nr.

5/1995 și anexele acesteia, în care sunt cuprinse spațiile comerciale ce fac

parte din patrimoniul și capitalul social și a omis să precizeze că nici unul

din aceste litigii nu a vizat corect existența dreptului de proprietate al ei

și, în cauză, art. 483 C. civ. nu este incident; precum și cele referitoare la

Hotărârea nr. 12 din 1996 a Consiliului Local Onești, Hotărârii nr. 5/1995 și

la nemotivarea cererii de instituire a ipotecii asigurătorii și a sumei de

14.354.322.033 lei chirie datorată.

- nu a fost examinat art. 304 pct. 8

C. proc. civ.; art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ignorând prezumția de proprietate,

aplicarea greșită a legii și i s-a contestat dreptul de a exercita controlul

legalității Hotărârii nr. 12/1996, pe cale de excepție, a ilegalității;

Și, în sfârșit, contestatoarea a

susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., nepronunțându-se asupra dreptului de proprietate al cărei

beneficiar este.

În consecință, contestatoarea a

solicitat admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată.

Mai întâi este de precizat că nu au

fost menționate criticile contestatoarei referitoare la apel, deoarece au fost examinate

în calea de atac a recursului, cu prilejul soluționării acestuia.

Examinând, global, contestația în

anulare formulată de pârâtă, Curtea constată că este nefondată pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin urmare, greșelile instanței de

recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu

greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor

legale, pe această cale, nu este admisibil să se examineze justețea soluției

pronunțate.

Sub acest aspect, este necesară sublinierea

deosebirii dintre „motivele de casare”, la care se referă art. 318 C. proc.

civ., și argumentele de fapt și de drept, care, oricât de larg ar fi dezvoltate,

sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar aceste

motive sunt prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Instanța este obligată să răspundă tuturor motivelor de casare și nu

afirmațiilor, frazelor, argumentelor de fapt și de drept, care susțin motivul

de casare.

De asemenea, instanța de recurs este

în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv

de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Este suficient ca

instanța de recurs să arate temeiul și justificarea respingerii motivului de

recurs, să dovedească, din punct de vedere juridic, netemeinicia acestuia,

chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele și afirmațiile recurentului. Chiar

dacă mai multe motive de recurs au fost discutate și respinse în bloc nu este

deschisă calea prevăzută de art. 318 C. proc. civ., pentru anularea hotărârii.

În speță, instanța de recurs a analizat

și examinat toate motivele de recurs invocate de recurentă, Curtea Supremă de

Justiție, chiar dacă unele motive de casare le-a analizat global, printr-un

raționament juridic de sinteză, nu echivalează cu omisiunea de a cerceta un

anumit argument sau o afirmare recurentului, astfel că, în aceste condiții, nu

este deschisă calea contestației în anulare, prevăzută de art. 318 C. proc.

civ.

Referitor la critica contestatoarei,

că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu a fost

cercetat, Curtea, constatând că acest motiv de casare nu a fost formulat în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., situație față de care, legal și

temeinic, instanța de recurs nu l-a mai cercetat.

Așa fiind, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anularea deciziei nr. 1931 din 15 martie 2002 a secției comerciale a Curții

Supreme de Justiție, formulată de contestatoarea SC O. SA Onești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 27 martie 2003.