ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 229/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3207, pronunțată la data de 26 noiembrie 1999, în dosarul nr. 1951/1999, Tribunalul Neamț, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. Săvinești, împotriva pârâtei S.C. V. S.R.L. Săvinești, astfel cum a fost restrânsă, cu consecința obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 12.533.459 lei, cu titlu de chirie pentru perioada martie 1995 – septembrie 1999 și a anulat, ca insuficient timbrată, cererea reconvențională formulată de pârâtă. Apelul formulat de pârâta, reclamantă reconvențională, împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 147, pronunțată la data de 21 martie 2000, în dosarul nr. 1296/2000.

Spre a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apelanta pârâtă datorează chiria pentru spațiul comercial în litigiu și după expirarea termenului contractului încheiat inițial între părți, întrucât acesta a fost prelungit prin voința părților; că nu a făcut dovada, prin hotărâre judecătorească, că reclamanta îi datorează suma, reprezentând valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului, pentru a putea invoca compensarea datoriilor și că nu pot fi analizate criticile aduse, pe fond, soluționării cererii reconvenționale, atâta timp cât aceasta a fost anulată, ca insuficient timbrată. Împotriva deciziei pronunțată în apel, a formulat recurs apelanta pârâtă, reclamantă reconvențională, S.C. V. S.R.L., fără a indica temeiul de drept al cererii sale.

În mod concret, recurenta a arătat, în esență, în motivarea recursului, că instanța de apel a ignorat apărarea sa referitoare la spațiu, că nu mai datorează chirie după data expirării contractului încheiat între părți, și anume, 31 decembrie 1994 și nu a ținut seama de probele administrate în susținerea cererii reconvenționale. Examinând criticile formulate, Curtea apreciază că acestea pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Intimata a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului, apreciind ca fiind legală și temeinică decizia instanței de apel. Recursul este nefondat. Astfel, spre a putea obține modificarea unei decizii, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, condiții prevăzute a fi întrunite cumulativ. Este de observat că instanța de apel a argumentat, cu susținere în probațiune, motivul pentru care consideră că pârâta datorează chiria și după expirarea termenului de locațiune, stipulat în contractul de închiriere nr. 3930 din 29 decembrie 1993, încheiat între părți, și, în mod corect, nu a analizat dovezile administrate în susținerea cererii reconvenționale, limitându-și, cu justețe controlul la verificarea temeiniciei și legalității soluției anulării acestei cereri, ca insuficient timbrată, de către instanța de fond.

Așa fiind, constatând că nu sunt aplicabile cerințele sus menționatului text legal criticilor invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. V. S.R.L. Săvinești, împotriva deciziei nr. 147 din 21 martie 1999 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.