ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 229/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3207, pronunțată la data de

26 noiembrie 1999, în dosarul nr. 1951/1999, Tribunalul Neamț, a admis, în

parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. Săvinești, împotriva

pârâtei S.C. V. S.R.L. Săvinești, astfel cum a fost restrânsă, cu consecința obligării

pârâtei să plătească reclamantei suma de 12.533.459 lei, cu titlu de chirie

pentru perioada martie 1995 – septembrie 1999 și a anulat, ca insuficient

timbrată, cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Apelul formulat de pârâta, reclamantă reconvențională,

împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de secția comercială

și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 147,

pronunțată la data de 21 martie 2000, în dosarul nr. 1296/2000.

Spre a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că

apelanta pârâtă datorează chiria pentru spațiul comercial în litigiu și după

expirarea termenului contractului încheiat inițial între părți, întrucât acesta

a fost prelungit prin voința părților; că nu a făcut dovada, prin hotărâre

judecătorească, că reclamanta îi datorează suma, reprezentând valoarea

îmbunătățirilor aduse imobilului, pentru a putea invoca compensarea datoriilor

și că nu pot fi analizate criticile aduse, pe fond, soluționării cererii

reconvenționale, atâta timp cât aceasta a fost anulată, ca insuficient

timbrată.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, a formulat

recurs apelanta pârâtă, reclamantă reconvențională, S.C. V. S.R.L., fără a

indica temeiul de drept al cererii sale.

În mod concret, recurenta a arătat, în esență, în

motivarea recursului, că instanța de apel a ignorat apărarea sa referitoare la

spațiu, că nu mai datorează chirie după data expirării contractului încheiat

între părți, și anume, 31 decembrie 1994 și nu a ținut seama de probele

administrate în susținerea cererii reconvenționale.

Examinând criticile formulate, Curtea apreciază că

acestea pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata a solicitat, prin întâmpinarea formulată,

respingerea recursului, apreciind ca fiind legală și temeinică decizia

instanței de apel.

Recursul este nefondat.

Astfel, spre a putea obține modificarea unei decizii,

în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanța să nu se fi

pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate,

iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, condiții

prevăzute a fi întrunite cumulativ.

Este de observat că instanța de apel a argumentat, cu

susținere în probațiune, motivul pentru care consideră că pârâta datorează

chiria și după expirarea termenului de locațiune, stipulat în contractul de

închiriere nr. 3930 din 29 decembrie 1993, încheiat între părți, și, în mod

corect, nu a analizat dovezile administrate în susținerea cererii

reconvenționale, limitându-și, cu justețe controlul la verificarea temeiniciei

și legalității soluției anulării acestei cereri, ca insuficient timbrată, de

către instanța de fond.

Așa fiind, constatând că nu sunt aplicabile cerințele

sus menționatului text legal criticilor invocate, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza 2, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

S.C. V. S.R.L. Săvinești, împotriva deciziei nr. 147 din 21 martie 1999 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie

2003.