ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Timișoara a fost învestit, ca urmare a declinării

competenței de soluționare a cauzei civile, ce a format obiectul dosarului nr. 3087

din 2000 al Judecătoriei Timișoara, cu judecarea acțiunii formulată de

reclamanta SC L. SRL Timișoara, împotriva pârâtei SC P. SRL Timișoara, prin

care reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i permită desfășurarea

activității în spațiul pe care l-a închiriat de la pârâtă pe perioada 10 iunie

1999 – 1 aprilie 2000.

S-a solicitat, de asemenea, ca

pârâta să fie obligată să nu mai tulbure reclamantei folosirea acestui spațiu

și să fie obligată la plata beneficiului nerealizat și la daune.

Prin sentința nr. 1309/PI din 18

septembrie 2000, Tribunalul Timiș, secția comercială, a respins acțiunea

reclamantei, reținând, în esență, că, deși părțile au încheiat un contract de

închiriere, prin care s-a stabilit plata unei chirii de 300 de mărci germane lunar,

adevărata lor voință este exprimată printr-o minută anterioară, în care

valoarea chiriei este de 65 de mărci germane lunar, obligație pe care

reclamanta nu și-a respectat-o. S-a mai reținut că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 1084 C. civ., care să justifice admiterea capătului de cerere

privind despăgubirile și nici cele prevăzute de art. 969 C. civ., privind

răspunderea contractuală.

Apelul declarat de reclamantă,

împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a fost respins de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.

248/A din 12 martie 2001, reținându-se că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre corectă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, întemeiat, în drept, pe prevederile art. 299 –

316 C. proc. civ., solicitând să se rețină cauza spre rejudecare și să se

admită acțiunea întrucât:

- adevărata voință a părților, cu privire

la contravaloarea chiriei ce urma să fie plătită, este de 300 de mărci germane,

stabilită contractual, iar nu suma din minuta încheiată la 18 mai 1999,

anterioară contractului de închiriere, cum greșit au considerat instanțele

anterioare;

- pârâta, prin abuz, a sechestrat

bunurile reclamantei aflate în magazinul închiriat, aspect de care instanțele

anterioare nu au ținut cont.

Recursul reclamantei este nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, rezultă faptul că reclamanta a invocat criticile de mai sus și în

motivarea apelului său, nemulțumită fiind, la data formulării acestuia, de

soluția respingerii acțiunii de către instanța de fond.

Astfel, primul motiv de recurs,

acela privind contravaloarea chiriei, a fost analizat și corect instanța de

apel a reținut că adevărata voință a părților a fost cea cuprinsă în actul

intitulat „minută” din 18 mai 1999.

Înscrisul de mai sus se coroborează

cu chitanțele de plată a chiriei, acceptate de reclamantă.

Cele de mai sus rezultă din dovada

de la dosarul nr. 3087 din 2000 al Judecătoriei Timișoara.

Așadar, acest motiv de recurs nu

este de natură a conduce la modificarea hotărârii recurate.

Nici motivul de recurs, potrivit cu

care instanțele anterioare nu au ținut seama că, prin abuz, pârâta a sechestrat

bunurile reclamantei aflate în magazinul închiriat, nu este fondat.

În hotărârea recurată, instanța a

analizat acest aspect și a apreciat corect că motivul de apel, referitor la

contravaloarea bunurilor rămase la pârâtă, este neîntemeiat, întrucât pârâta nu

s-a opus la restituirea acestor bunuri, fiind încheiat un proces-verbal cu

ocazia predării lor.

În consecință, criticile din recurs,

care au fost invocate de reclamantă, sunt nefondate și recursul urmează a se

respinge cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamanta, SC L. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 248 A din

12 martie 2001 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 28 februarie 2003.