ÎCCJ, Decizia nr. 247/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta M.A. a chemat în judecată

pe pârâții P.C. și P.M. pentru ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile

rămase de la P.V., decedat la data de 11 noiembrie 1970.

În urma admiterii recursului

declarat de pârâții P.C. și P.M. și reținerii cauzei spre rejudecare, Curtea de

Apel Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 449 din 26 aprilie 1995, a

admis acțiunea reclamantei M.A. și a dispus partajarea bunurilor succesorale

rămase de pe urma defunctului P.V. și ieșirea din indiviziune conform variantei

I din expertiza tehnică efectuată în cauză.

Ulterior, aceeași curte de apel,

prin decizia civilă nr. 1188 din 8 noiembrie 1995, a admis contestația în

anulare formulată de pârâții P.C. și P.M. împotriva deciziei civile nr. 449 din

26 aprilie 1995 și, anulând această decizie, a dispus refacerea raportului de

expertiză în sensul reevaluării bunurilor partajabile.

Ca urmare, rejudecând cauza, prin

decizia civilă nr. 9 din 5 ianuarie 1996, Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

a dispus o nouă partajare a bunurilor și ieșirea părților din indiviziune

conform variantei din expertiza efectuată de ing. H.C.

La data de 16 iunie 1999, reclamanta

M.A. a formulat cerere de îndreptare a omisiunii materiale din dispozitivul

deciziei civile nr. 9 din 5 ianuarie 1996 a Curții de Apel, secția civilă,

Bacău, susținând că trebuia să se menționeze, în acest dispozitiv, că suprafața

de 205,60 mp teren rămâne în indiviziune.

Admițând cererea prin încheierea din

camera de consiliu din 30 mai 2000, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a

dispus, în baza art. 281 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale în sensul

că a completat omisiunea referitoare la menționarea suprafeței de 205,60 mp

teren, precizând că această suprafață rămâne în indiviziune.

Împotriva încheierii de îndreptare a

erorii materiale pârâții P.C. și P.M. au formulat contestație în anulare,

arătând că prin aceasta s-a schimbat în tot decizia civilă nr. 9 din 5 ianuarie

1996, precum și că în cauză erau necesare lămuriri suplimentare ce impuneau

citarea părților, iar din expertiză nu rezultă că suprafața de 205,60 mp teren

ar fi intrat în masa partajabilă ci, dimpotrivă, că nu a fost evaluată și că,

pentru ea, nu s-a stabilit nici o sultă.

Admițând contestația în anulare prin

decizia civilă nr. 2252 din 13 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, a anulat încheierea din 30 mai 2000 și a respins cererea de îndreptare

a erorii materiale formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva deciziei menționate,

reclamanta M.A. a declarat recurs, acesta fiind respins, ca inadmisibil, prin

decizia nr. 5035 din 2 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția

civilă.

La data de 8 februarie 2001,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta M.A. a

formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2252 din 13 noiembrie 2000 a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, considerând-o contrară deciziei civile nr.

9 din 5 ianuarie 1996 a aceleiași curți de apel, astfel cum aceasta a fost

completată prin încheierea pronunțată la 30 mai 2000, în camera de consiliu.

Prin decizia nr. 521 din 12

februarie 2003, irevocabilă, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a

respins cererea de revizuire cu motivarea că hotărârile la care se referă

revizuienta nu sunt potrivnice în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Împotriva acestei decizii,

revizuienta M.A. a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În conformitate cu art. 328 alin.

(1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac

prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.

Or, decizia civilă nr. 2252 din 13

noiembrie 2000 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, a cărei revizuire s-a

cerut, fiind definitivă și irevocabilă, nu era supusă nici unei căi de atac.

Dispoziției înscrise în art. 328

alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru

hotărâri potrivnice calea de atac este recursul”, nu i se poate da altă

semnificație decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a

recursului, a fost înlăturată calea de atac a apelului atunci când hotărârea la

care se referă cererea de revizuire ar fi susceptibilă de a fi atacată și pe

această cale.

Așa fiind, din moment ce prin

dispoziția de la alin. (2) al art. 328 C. proc. civ. nu se derogă de la

prevederea din primul alineat al acestui articol, care pretinde ca, pentru

exercitarea recursului împotriva hotărârii date în revizuire, însăși hotărârea

revizuită să fie supusă recursului, întrucât cererea de revizuire, nefiind un

litigiu cu existență proprie, nu este susceptibilă de alte grade de jurisdicție

decât de acelea la care este supusă cererea principală, apare evident că

decizia pronunțată asupra cererii de revizuire formulată de reclamanta M.A. nu

poate fi atacată cu recurs pentru că nici decizia a cărei revizuire a

solicitat-o nu este supusă unei asemenea căi de atac.

În consecință, constatându-se că

recursul declarat de revizuienta M.A. este inadmisibil, urmează să fie respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuienta M.A. împotriva deciziei nr. 521 din 12 februarie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Pronunțată în ședință publică azi,

22 septembrie 2003.