ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.P. și S.A. au chemat în judecată

pe S.M., S.N., M.T., S.D., S.G. și S.Pr. pentru a se stabili calitatea lor de

moștenitori legali ai mamei lor P.S., masa succesorală, cotele ce li se cuvin

precum și pentru a se efectua ieșirea din indiviziune asupra terenului

succesoral, prin atribuire către reclamantul S.P., cu obligarea la plata sultei

corespunzătoare către ceilalți moștenitori.

Prin sentința civilă nr. 4290 din 6

noiembrie 2001 a Judecătoriei Călărași a fost admisă acțiunea astfel cum a fost

formulată, în final terenul în suprafață de 293 mp situat în Călărași, fiind

atribuit reclamantului S.P., cu obligarea acestuia de a plăti celorlalte părți,

contravaloarea cotelor lor succesorale de ⅛ din moștenire.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că suprafața de teren în litigiu, situată în Călărași, face

parte din suprafața totală de 1293 mp cumpărată de autoarea părților, împreună

cu soțul său S.T., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 2415/1122 din 23 decembrie 1957 de Notariatul Raionului Călărași. După

decesul tatălui părților survenit la 21 octombrie 1983 s-a emis certificatul de

moștenitor nr. 199/1984, prin care s-a constatat că terenul în litigiu revine

soției, ca urmare a renunțării la moștenire a descendenților.

La decesul P.S., ce a avut loc la 10

decembrie 1996 s-a constatat calitatea de moștenitori legali a celor 8

descendenți, părți în cauza de față, drepturile egale ale acestora asupra

moștenirii și compunerea masei succesorale din terenul situat în Călărași. Acesta

a fost atribuit reclamantului S.P., astfel fiind soluționată acțiunea de ieșire

din indiviziune.

Apelul declarat de pârâtul S.Pr. împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 57 din 5 martie 2002

a Tribunalului Călărași. Tribunalul a avut în vedere în legătură cu proveniența

bunului în litigiu că este lipsită de relevanță referirea din certificatul de

moștenitor nr. 199 din 5 aprilie 1984 emis la decesul tatălui părților la alt

teren, întrucât includerea în masa succesorală rămasă la decesul mamei părților

a suprafeței de 293 mp, s-a făcut în temeiul actului de vânzare-cumpărare nr.

2415 din 23 decembrie 1957.

Recursul declarat de același pârât S.Pr.

împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1542 din

6 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

În esență, s-a avut în vedere de

asemenea că suprafața în litigiu face parte din terenul de 1293 mp ce a

aparținut părinților părților, și cărora li s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru diferența de 293 mp, cealaltă parcelă de 1000 mp fiind dată

în folosința pârâtului S.Pr. în 1966, care și-a construit casă și anexe pe

acest teren.

Considerând că toate hotărârile au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și netemeinice în sensul

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., prin recursul în anulare de față Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat

casarea lor și pe fond respingerea acțiunii.

Se susține că instanțele au reținut

greșit că terenul în litigiu face parte din masa succesorală rămasă la decesul

mamei părților, în situația în care în certificatul de moștenitor invocat este

cuprins terenul în suprafață de 250 mp, situat la altă adresă, anume în

Călărași.

Pe de altă parte, se arată în

motivarea recursului în anulare că nu au fost verificate susținerile pârâtului S.Pr.,

în sensul cărora suprafața în litigiu se află în continuarea parcelei de 1000

mp, care i-a fost atribuită după colectivizare în folosință și apoi în

proprietate, și se află în rezervă la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a

Legii nr. 18/1991.

Recursul în anulare este întemeiat,

urmând a fi admis, în sensul celor ce urmează:

În adevăr potrivit art. 673

2

C. proc. civ. cuprins în capitolul VII

1

ce reglementează procedura

împărțelii judiciare, reclamantul este obligat să arate în cerere persoanele

între care urmează a avea loc împărțeala, titlul pe baza căruia se cere

împărțeala, toate bunurile supuse împărțelii.

În speță s-a solicitat cuprinderea

în masa succesorală a terenului în suprafață de 293 mp situat în Călărași.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, instanțele au inclus în masa succesorală

acest teren, în raport de considerente diferite.

Soluția

instanței de fond este cu evidență greșită pentru că avându-se în vedere numai

certificatele de moștenitor emise la decesul părinților părților, a omis a se

observa că masa succesorală înscrisă în ambele certificate au în vedere un alt

teren decât cel solicitat de reclamanți, anume terenul situat în Călărași.

Celelalte două instanțe care s-au

pronunțat în cauză, au menținut soluția de fond, având în vedere în principal

includerea terenului în litigiu în masa succesorală în raport de actul primar

de dobândire de către părinții părților a terenului în suprafață de 1293 mp,

conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2415 din 23 decembrie 1957.

Și dacă instanțele de apel și recurs

au apreciat temeinic de principiu asupra puterii doveditoare a certificatului

de moștenitor în legătură cu compunerea masei, în sensul că acesta nu face

deplină dovadă în sensul solicitat, au hotărât greșit că terenul în litigiu,

situat în Călărași, face parte din masa succesorală rămasă la decesul P.S.

Este adevărat că aceasta a dobândit

împreună cu soțul său un teren situat la adresa menționată în suprafață de 1293

mp. Dar, acesta a trecut în întregime în proprietatea statului, fiind

necontestat că în 1966, o parte din acest teren anume suprafața de 1000 mp a

fost atribuită în folosință veșnică, prin decizia nr. 620 din 2 august 1966 a

fostului C.A.P. Călărași pârâtului S.Pr.

Această situație a fost confirmată

și prin decizia civilă nr. 240 din 3 iunie 1996 a Tribunalului Călărași, prin

care se constată că S.Pr. a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei de

1000 mp ca urmare a atribuirii în folosință și nu în calitate de succesor al

părinților săi. În considerentele acestei hotărâri se arată cu claritate că „nu

rezultă că după apariția Legii nr. 18/1991, pârâtei P.S. i s-ar fi reconstituit

dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren și cu atât mai mult

că aceasta ar fi cedat fiului său și diferența de 293 mp, astfel că reclamanții

nu pot revendica decât cei 1000 mp atribuiți prin decizia nr. 620 din 2 august

1966”.

De altfel, din nici o probă a

dosarului nu rezultă că pentru suprafața în litigiu a fost reconstituit dreptul

de proprietate în favoarea fostei proprietare, astfel că este total eronată

motivarea în acest sens cuprinsă în hotărârea dată în recurs.

Dimpotrivă, în legătură cu situația

juridică a terenului în litigiu s-a făcut o singură dovadă, anume cu adresa

emisă de Primăria Călărași la cererea lui S.Pr. din 5 aprilie 2002, potrivit

căreia diferența de 205,4 mp teren, alăturată suprafeței de 1000 mp înscrisă în

rol 23 poz. 3 conform hotărârii la care s-a făcut referire, reprezintă rezervă

de teren la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, în lipsa oricărei

dovezi în sensul că la deschiderea moștenirii P.S., terenul în litigiu, s-a

aflat în patrimoniul acesteia, rezultă că în mod nelegal și netemeinic a fost

admisă acțiunea, ce în esență vizează numai atribuirea acestui teren.

Așa fiind, recursul în anulare de

față, urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge

acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei

Călărași, deciziei civile nr. 57/A din 5 martie 2002 a Tribunalului Călărași și

deciziei nr. 1542 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă.

Casează hotărârile atacate și, pe

fond, respinge acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de S.P. și S.A. împotriva

pârâților S.M., S.N., M.T., S.D., S.G. și S.Pr., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.