ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.P. și S.A. au chemat în judecată pe S.M., S.N., M.T., S.D., S.G. și S.Pr. pentru a se stabili calitatea lor de moștenitori legali ai mamei lor P.S., masa succesorală, cotele ce li se cuvin precum și pentru a se efectua ieșirea din indiviziune asupra terenului succesoral, prin atribuire către reclamantul S.P., cu obligarea la plata sultei corespunzătoare către ceilalți moștenitori. Prin sentința civilă nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Călărași a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată, în final terenul în suprafață de 293 mp situat în Călărași, fiind atribuit reclamantului S.P., cu obligarea acestuia de a plăti celorlalte părți, contravaloarea cotelor lor succesorale de ⅛ din moștenire.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că suprafața de teren în litigiu, situată în Călărași, face parte din suprafața totală de 1293 mp cumpărată de autoarea părților, împreună cu soțul său S.T., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2415/1122 din 23 decembrie 1957 de Notariatul Raionului Călărași. După decesul tatălui părților survenit la 21 octombrie 1983 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 199/1984, prin care s-a constatat că terenul în litigiu revine soției, ca urmare a renunțării la moștenire a descendenților. La decesul P.S., ce a avut loc la 10 decembrie 1996 s-a constatat calitatea de moștenitori legali a celor 8 descendenți, părți în cauza de față, drepturile egale ale acestora asupra moștenirii și compunerea masei succesorale din terenul situat în Călărași.

Acesta a fost atribuit reclamantului S.P., astfel fiind soluționată acțiunea de ieșire din indiviziune. Apelul declarat de pârâtul S.Pr. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 57 din 5 martie 2002 a Tribunalului Călărași. Tribunalul a avut în vedere în legătură cu proveniența bunului în litigiu că este lipsită de relevanță referirea din certificatul de moștenitor nr. 199 din 5 aprilie 1984 emis la decesul tatălui părților la alt teren, întrucât includerea în masa succesorală rămasă la decesul mamei părților a suprafeței de 293 mp, s-a făcut în temeiul actului de vânzare-cumpărare nr. 2415 din 23 decembrie 1957. Recursul declarat de același pârât S.Pr. împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1542 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

În esență, s-a avut în vedere de asemenea că suprafața în litigiu face parte din terenul de 1293 mp ce a aparținut părinților părților, și cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru diferența de 293 mp, cealaltă parcelă de 1000 mp fiind dată în folosința pârâtului S.Pr. în 1966, care și-a construit casă și anexe pe acest teren. Considerând că toate hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și netemeinice în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., prin recursul în anulare de față Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat casarea lor și pe fond respingerea acțiunii.

Se susține că instanțele au reținut greșit că terenul în litigiu face parte din masa succesorală rămasă la decesul mamei părților, în situația în care în certificatul de moștenitor invocat este cuprins terenul în suprafață de 250 mp, situat la altă adresă, anume în Călărași. Pe de altă parte, se arată în motivarea recursului în anulare că nu au fost verificate susținerile pârâtului S.Pr., în sensul cărora suprafața în litigiu se află în continuarea parcelei de 1000 mp, care i-a fost atribuită după colectivizare în folosință și apoi în proprietate, și se află în rezervă la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991. Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis, în sensul celor ce urmează: În adevăr potrivit art. 673 2 C. proc.

civ. cuprins în capitolul VII 1 ce reglementează procedura împărțelii judiciare, reclamantul este obligat să arate în cerere persoanele între care urmează a avea loc împărțeala, titlul pe baza căruia se cere împărțeala, toate bunurile supuse împărțelii. În speță s-a solicitat cuprinderea în masa succesorală a terenului în suprafață de 293 mp situat în Călărași. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanțele au inclus în masa succesorală acest teren, în raport de considerente diferite. Soluția instanței de fond este cu evidență greșită pentru că avându-se în vedere numai certificatele de moștenitor emise la decesul părinților părților, a omis a se observa că masa succesorală înscrisă în ambele certificate au în vedere un alt teren decât cel solicitat de reclamanți, anume terenul situat în Călărași.

Celelalte două instanțe care s-au pronunțat în cauză, au menținut soluția de fond, având în vedere în principal includerea terenului în litigiu în masa succesorală în raport de actul primar de dobândire de către părinții părților a terenului în suprafață de 1293 mp, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2415 din 23 decembrie 1957. Și dacă instanțele de apel și recurs au apreciat temeinic de principiu asupra puterii doveditoare a certificatului de moștenitor în legătură cu compunerea masei, în sensul că acesta nu face deplină dovadă în sensul solicitat, au hotărât greșit că terenul în litigiu, situat în Călărași, face parte din masa succesorală rămasă la decesul P.S. Este adevărat că aceasta a dobândit împreună cu soțul său un teren situat la adresa menționată în suprafață de 1293 mp.

Dar, acesta a trecut în întregime în proprietatea statului, fiind necontestat că în 1966, o parte din acest teren anume suprafața de 1000 mp a fost atribuită în folosință veșnică, prin decizia nr. 620 din 2 august 1966 a fostului C.A.P. Călărași pârâtului S.Pr. Această situație a fost confirmată și prin decizia civilă nr. 240 din 3 iunie 1996 a Tribunalului Călărași, prin care se constată că S.Pr. a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei de 1000 mp ca urmare a atribuirii în folosință și nu în calitate de succesor al părinților săi. În considerentele acestei hotărâri se arată cu claritate că „nu rezultă că după apariția Legii nr. 18/1991, pârâtei P.S. i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren și cu atât mai mult că aceasta ar fi cedat fiului său și diferența de 293 mp, astfel că reclamanții nu pot revendica decât cei 1000 mp atribuiți prin decizia nr. 620 din 2 august 1966”.

De altfel, din nici o probă a dosarului nu rezultă că pentru suprafața în litigiu a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea fostei proprietare, astfel că este total eronată motivarea în acest sens cuprinsă în hotărârea dată în recurs. Dimpotrivă, în legătură cu situația juridică a terenului în litigiu s-a făcut o singură dovadă, anume cu adresa emisă de Primăria Călărași la cererea lui S.Pr. din 5 aprilie 2002, potrivit căreia diferența de 205,4 mp teren, alăturată suprafeței de 1000 mp înscrisă în rol 23 poz. 3 conform hotărârii la care s-a făcut referire, reprezintă rezervă de teren la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991. Prin urmare, în lipsa oricărei dovezi în sensul că la deschiderea moștenirii P.S., terenul în litigiu, s-a aflat în patrimoniul acesteia, rezultă că în mod nelegal și netemeinic a fost admisă acțiunea, ce în esență vizează numai atribuirea acestui teren.

Așa fiind, recursul în anulare de față, urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și pe fond a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Călărași, deciziei civile nr. 57/A din 5 martie 2002 a Tribunalului Călărași și deciziei nr. 1542 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează hotărârile atacate și, pe fond, respinge acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de S.P. și S.A. împotriva pârâților S.M., S.N., M.T., S.D., S.G. și S.Pr., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.