ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 914/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 29 octombrie 2002, reclamantul D.T. a chemat în judecată Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând obligarea

pârâtului. la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, ca urmare a O.G. nr.

83/2000, a H.G. nr. 403/2001 și a O.U.G. nr. 187/2001, respectiv la datele de 1

noiembrie 2000, 1 aprilie 2001 și 11 ianuarie 2002, prin includerea în calcul a

adaosului pentru vechimea în magistratură și a sporului de 15% pentru condiții

deosebite, precum și de a comunica Casei Naționale de Pensii, noul cuantum al

pensiei de serviciu, la datele arătate, în vederea plății diferențelor

cuvenite, până la zi.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că pârâtul refuză să se conformeze dispozițiilor legale privind

pensia de serviciu a magistraților.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1112 din 19 noiembrie 2002,

a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, conform art.

155 din Legea nr. 19/2000 și în temeiul art. 158 C. proc. civ., a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția

a VIII-a, reținând, în esență, că art. 103 din Legea nr. 92/1992, nu cuprinde

norme speciale de competență care să deroge de la dreptul comun, respectiv

Legea nr. 19/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul D.T., invocând aplicarea greșită

a legii de către instanța de fond - art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În principal, recurentul-reclamant

susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 103 alin. (1) din Legea

nr. 92/1992, art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990 și art. 3 alin. (1) C. proc.

civ., iar nu cele ale cap. VIII din Legea nr. 19/2000.

Examinând sentința atacată în raport

cu critica formulată, actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Întemeindu-și acțiunea pe

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, recurentul-reclamant a solicitat, a

se constata refuzul nejustificat al intimatului –pârât, de a-i recunoaște

drepturile ce i se cuvin în conformitate cu art. 103 alin. (1) din Legea

nr.92/1992.

Prin urmare, se constată pe de o

parte, că pârât este Ministerul Public, iar nu C.N.P.A.S., nefiind deci

aplicabile prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000, iar, pe de altă parte,

că reclamantul nu a cerut vreun drept de la Casa de Pensii București și nici nu

a contestat vreo decizie de pensionare, nefiind, deci, aplicabile, nici

prevederile art. 155 din Legea nr. 19/2000.

Astfel fiind și având în vedere că

stabilirea și acordarea pensiilor de serviciu a magistraților este reglementată

prin dispoziții speciale, derogatorii de la regimul general al pensiilor

prevăzut de Legea nr. 19/2000, se constată că în mod greșit Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, și-a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Prin urmare, se va admite recursul,

se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre competentă

soluționare, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.T.,

împotriva sentinței civile nr. 1112 din 19 noiembrie 2002, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre soluționare, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 martie 2003.