ÎCCJ, decizie (scj.ro #85338)

24. Pensie de serviciu. Magistrat. Actualizarea pensiei. Refuzul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție de a transmite Casei de pensii datele necesare actualizării.

Competența instanței de contencios administrativ În cazul dat, competența de soluționare revine Curții de apel, iar nu tribunalului (Secția de contencios administrativ, decizia nr. 914 din 6 martie 2003) Reclamantul D. T. a chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând obligarea pârâtului la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, ca urmare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, a Hotărârii Guvernului nr.403/2001 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.187/2001, respectiv la datele de 1 noiembrie 2000, 1 aprilie 2001 și 11 ianuarie 2002, prin includerea în calcul a adaosului pentru vechimea în magistratură și a sporului de 15% pentru condiții deosebite, precum și de a comunica Casei Naționale de Pensii noul cuantum al pensiei de serviciu la datele arătate, în vederea plății diferențelor cuvenite până la zi.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâtul refuză să se conformeze dispozițiilor legale privind pensia de serviciu a magistraților. Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1112 din 19 noiembrie 2002, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu conform art.155 din Legea nr.19/2000 și în temeiul art.158 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând, în esență, că art.103 din Legea nr.92/1992 nu cuprinde norme speciale de competență care să deroge de la dreptul comun, respectiv Legea nr.19/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, invocând aplicarea greșită a legii de către instanța de fond.

În principal, recurentul-reclamant susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992, art.1 și 5 din Legea nr.29/1990 și art.3 alin.1 din Codul de procedură civilă, iar nu cele ale Cap.VIII din Legea nr.19/2000. Recursul este fondat. Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990 recurentul-reclamant a solicitat a se constata refuzul nejustificat al intimatului –pârât de a-i recunoaște drepturile ce i se cuvin în conformitate cu art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992. Prin urmare, se constată, pe de o parte, că pârât este Ministerul Public, iar nu C.N.P.A.S. (nefiind deci, aplicabile prevederile art.156 din Legea nr.19/2000), iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a cerut vreun drept de la Casa de Pensii București și nici nu a contestat vreo decizie de pensionare, nefiind deci aplicabile nici prevederile art.155 din Legea nr.19/2000.

Astfel fiind și având în vedere că stabilirea și acordarea pensiilor de serviciu a magistraților este reglementată prin dispoziții speciale, derogatorii de la regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, se constată că în mod greșit Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin urmare s-a admis recursul, s-a casat sentința atacată și s-q trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ.