ÎCCJ, decizie (scj.ro #85338)

24.

Pensie de serviciu. Magistrat. Actualizarea pensiei. Refuzul Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție de a transmite Casei de pensii datele necesare

actualizării. Competența instanței de contencios administrativ

În cazul dat, competența de soluționare revine Curții de

apel, iar nu tribunalului

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr. 914 din 6 martie 2003)

Reclamantul

D. T. a chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, solicitând obligarea pârâtului  la actualizarea

corectă a pensiei de serviciu, ca urmare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, a

Hotărârii Guvernului nr.403/2001 și a Ordonanței de urgență a Guvernului

nr.187/2001, respectiv la datele de 1 noiembrie 2000, 1 aprilie 2001 și 11

ianuarie

2002, prin

includerea în calcul a adaosului pentru vechimea în magistratură și a sporului

de 15% pentru condiții deosebite, precum și de a comunica Casei Naționale de

Pensii noul cuantum al pensiei de serviciu la datele arătate, în vederea plății

diferențelor cuvenite până la zi.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâtul refuză să se

conformeze dispozițiilor legale privind pensia de serviciu a magistraților.

Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr.1112 din 19 noiembrie 2002, a admis excepția de  necompetență

materială invocată din oficiu conform art.155 din Legea nr.19/2000 și în

temeiul art.158 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, reținând, în esență, că art.103 din Legea

nr.92/1992 nu cuprinde norme speciale de competență care să deroge de la

dreptul comun, respectiv Legea nr.19/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, invocând aplicarea greșită

a legii de către instanța de  fond.

În principal, recurentul-reclamant susține că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992, art.1 și 5 din Legea

nr.29/1990 și art.3 alin.1 din Codul de procedură civilă, iar nu cele ale

Cap.VIII din Legea nr.19/2000.

Recursul este fondat.

Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990

recurentul-reclamant a solicitat a se constata refuzul nejustificat al

intimatului –pârât de a-i recunoaște drepturile ce i se cuvin în conformitate

cu art.103 alin.1 din Legea nr.92/1992.

Prin urmare, se constată, pe de o parte, că pârât este Ministerul Public, iar

nu C.N.P.A.S. (nefiind deci, aplicabile prevederile art.156 din Legea

nr.19/2000), iar, pe de altă parte, că  reclamantul nu a cerut  vreun

drept de la Casa de Pensii București și nici nu a contestat vreo decizie de

pensionare, nefiind deci aplicabile nici prevederile art.155 din Legea

nr.19/2000.

Astfel fiind și având în vedere că stabilirea și acordarea pensiilor de

serviciu a magistraților este reglementată prin dispoziții speciale,

derogatorii de la regimul general al pensiilor  prevăzut de Legea

nr.19/2000, se constată că în mod greșit Curtea de Apel București – Secția

contencios administrativ și-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

Prin urmare s-a admis recursul, s-a casat sentința atacată și s-q  trimis

cauza spre competentă soluționare la  Curtea de Apel București, Secția de

contencios administrativ.