ÎCCJ, decizie (scj.ro #85374)

Competență materială. Refuzul nejustificat de a actualiza pensia de serviciu a unui magistrat. Legea nr. 29/1990 , art.1, art.11 Refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de a întocmi actul de actualizare a pensiei de servicu a unui magistrat este de competența instanței de contencios administrativ și nu a instanței de drept comun, deoarece nu este vorba despre un act referitor la asigurările sociale. (Secția de contencios administrativ, decizia nr.2417 din 18 iunie 2003 ) Prin acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamanta RF a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție să procedeze la actualizarea pensiei sale de serviciu, în temeiul art.103 alin.1 și 5 din Legea 92/1992 republicată, H. G. nr.403/2001 și O.U.G.

nr.187/2001, prin includerea în indemnizația lunară de încadrare a adaosului de 20% pentru vechimea în magistratură, a sporului de 15% pentru condiții deosebite de muncă și a creșterilor salariale acordate în anul 2002 personalului din sectorul bugetar. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să întocmească și să comunice la Casa Națională de Pensii actul privind cuantumul actualizat al pensiei de serviciu, pentru a se proceda la plata diferenței de drepturi bănești cuvenite. Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a invocat din oficiu excepția de necompetență materială, excepție care a fost admisă și prin sentința civilă nr.24/14 ianuarie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este supusă jurisdicției speciale a asigurărilor sociale instituită prin art.154-159 din Legea nr.19/2000 și potrivit căreia, tribunalul este competent să judece litigiul în primă instanță. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărîrii în baza art.304 pct.3 și 8 C. proc. civ. Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, considerând că s-a solicitat acordarea drepturilor de pensie, deși obiectul acțiunii l-a constituit refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de a întocmi actul privind cuantumul actualizat al pensiei sale de serviciu.

Acțiunea recurentei-reclamante are ca obiect recunoașterea dreptului la actualizarea pensiei sale de serviciu în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraților în activitate, drept prevăzut de art.103 alin.5 din Legea nr92/1992 republicată și obligarea intimatului – pârât la întocmirea actului administrativ privind cuantumul actualizat al pensiei, pentru a fi comunicat Casei Naționale de Pensii. Astfel formulată, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.1 și art.11 din Legea nr.29/1990, în baza cărora, în cazul constatării unui refuz nejustificat al intimatului-pârât de a rezolva petiția referitoare la un drept recunoscut de lege recurentei-reclamante, urmează ca instanța de judecată să se pronunțe asupra obligației de a întocmi actul administrativ solicitat cu privire la indemnizația lunară de încadrare, sporurile și creșterile salariale ale magistraților în activitate, ca elemente necesare actualizării pensiei de serviciu.

De altfel, intimatul-pârât nu are atribuții în domeniul stabilirii și plății pensiilor, cum eronat a reținut instanța de fond ca temei pentru aplicarea dispozițiilor art.154-159 din Legea nr.19/2000 referitoare la asigurările sociale. În consecință, instanța de contencios administrativ a fost legal învestită să judece pricina și hotărârea de declinare a competenței a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute de art.6 din Legea nr.29/1990 și art.3 pct.1 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.