ÎCCJ, decizie (scj.ro #85374)

Competență

materială. Refuzul nejustificat de a actualiza pensia de serviciu a unui

magistrat.

Legea

nr. 29/1990

, art.1, art.11

Refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de a întocmi actul

de actualizare a pensiei de servicu a unui magistrat este de competența

instanței de contencios administrativ și nu a instanței de drept comun,

deoarece nu este vorba despre un act referitor la asigurările sociale.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr.2417 din

18 iunie 2003

)

Prin acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamanta RF a solicitat

obligarea pârâtului Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție să

procedeze la actualizarea pensiei sale de serviciu, în temeiul art.103 alin.1

și 5 din Legea 92/1992 republicată, H. G. nr.403/2001 și O.U.G. nr.187/2001,

prin includerea în indemnizația lunară de încadrare a adaosului de 20% pentru

vechimea în magistratură, a sporului de 15% pentru condiții deosebite de muncă

și a creșterilor salariale acordate în anul 2002 personalului din sectorul

bugetar. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să întocmească

și să comunice la  Casa Națională de Pensii actul privind cuantumul

actualizat al pensiei de serviciu, pentru a se proceda la plata diferenței de

drepturi bănești cuvenite.

Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a invocat din oficiu

excepția de necompetență materială, excepție care a fost admisă și prin

sentința civilă nr.24/14 ianuarie 2002, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este

supusă jurisdicției speciale a asigurărilor sociale instituită prin art.154-159

din Legea nr.19/2000 și potrivit căreia, tribunalul este competent să judece

litigiul în primă instanță.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta,

solicitând casarea hotărîrii  în baza art.304 pct.3 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, considerând că s-a solicitat acordarea drepturilor de pensie,

deși obiectul acțiunii l-a constituit refuzul nejustificat al unei autorități

publice centrale de a întocmi actul privind cuantumul actualizat al pensiei

sale de serviciu.

Acțiunea recurentei-reclamante are ca obiect recunoașterea dreptului la

actualizarea pensiei sale de serviciu în raport cu nivelul salariilor de bază

ale magistraților în activitate, drept prevăzut de art.103 alin.5 din Legea

nr92/1992 republicată și obligarea intimatului – pârât la întocmirea actului

administrativ privind cuantumul actualizat al pensiei, pentru a fi comunicat

Casei Naționale de Pensii.

Astfel formulată, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.1 și art.11 din

Legea nr.29/1990, în baza cărora, în cazul constatării unui refuz nejustificat

al intimatului-pârât de a rezolva petiția referitoare la un drept recunoscut de

lege recurentei-reclamante, urmează ca instanța de judecată să se pronunțe

asupra obligației de a întocmi actul administrativ solicitat cu privire la indemnizația

lunară de încadrare, sporurile și creșterile salariale ale magistraților în

activitate, ca elemente necesare actualizării pensiei de serviciu.

De altfel, intimatul-pârât nu are atribuții în domeniul stabilirii și plății

pensiilor, cum eronat a reținut instanța de fond ca temei pentru aplicarea

dispozițiilor art.154-159 din Legea nr.19/2000 referitoare la asigurările

sociale.

În consecință, instanța de contencios administrativ a fost legal învestită să

judece pricina și hotărârea de declinare a competenței a fost pronunțată cu

încălcarea normelor de competență materială prevăzute de art.6 din Legea

nr.29/1990 și art.3 pct.1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.