ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1673/2003

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în

judecată în calitate de pârât, Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca

instanța prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr.

1998/2001, precum și anularea procesului-verbal de control nr. 301158/2001.

La această acțiune a fost conexată

și acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 177/2002, prin care aceeași

reclamantă, în contradictoriu cu același pârât, a solicitat anularea deciziei

nr. 1998/2001, și cu privire la pct. 1 și 2 din decizie.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în mod greșit s-a reținut că datorează suma de 172.224.400 lei,

reprezentând impozit pe salarii și majorări de întârziere, deoarece activitatea

desfășurată de ea are un caracter comercial și financiar atipic, cheltuielile

efectuate pentru procurarea de cadouri pentru copiii salariaților, nefiind

supuse impozitării.

Reclamanta a susținut, de asemenea,

că în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă contestația sa, pentru capătul

de cerere privind privatizarea societăților comerciale, deoarece potrivit

dispozițiilor din O.U.G. nr. 13/2001, Ministrul Finanțelor trebuia să

soluționeze pe fond contestația.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 308/2002, a respins ca neîntemeiate acțiunile conexe.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta datorează suma de

172.224.400 lei, deoarece în perioada 1995 - 1996 nu beneficia de facilitățile

prevăzute de art. 38 din Legea nr. 122/1995 și art. 38 din Legea nr. 29/1996 și

că privatizarea societății comerciale nu are caracterul unei contestații

fiscale care să se încadreze în dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 13/2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S.

Motivându-și recursul,

recurenta-reclamantă a susținut că:

- nu datorează suma de 172.224.400

lei, reprezentând impozit pe salarii și majorări de întârziere, deoarece își

desfășoară activitatea pe principii comerciale, fiind asimiliată societăților

comerciale;

- instanța nu a analizat excepția

prescripției invocate de recurentă, în sensul dispozițiilor art. 98 din O.G.

nr. 11/1996, termenul de 5 ani fiind depășit în raport cu data efectuării

controlului;

- capătul 3 din contestație trebuie

soluționat pe fond de Ministerul Finanțelor.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va admite în sensul celor ce se vor arăta:

Prin procesul-verbal de control contestat,

menținut prin decizia Ministerului Finanțelor nr. 1998/2001, s-a reținut că

recurenta-reclamantă datorează suma de 172.224.400 lei, impozit pe salarii și

majorări calculate pe perioada 1995 – 1996 (cheltuielile efectuate pentru

procurarea de cadouri de Crăciun pentru copiii salariaților), deoarece aceasta

nu beneficiază de facilitățile prevăzute în Legea bugetului de stat, pe anii

1995 - 1996, respectiv art. 38 din Legea nr. 22/1995 și art. 38 din Legea nr.

29/1996, F.P.S. nefiind finanțată de la bugetul de stat, având un buget propriu

de venituri și cheltuieli.

Sub acest aspect, instanța de fond în mod corect a

reținut că recurenta, nefiind o societate comercială sau o regie autonomă care

să verse la bugetul de stat veniturile obținute din vânzarea de acțiuni și

dividende, nu beneficiază de facilitățile din Legea bugetului de stat, pe anii

1995 - 1996, cheltuielile efectuate cu procurarea de cadouri de Crăciun nefiind

deductibile.

Ceea ce însă, instanța de fond nu a

analizat și nici nu a motivat, este împrejurarea dacă în raport cu dispozițiile

art. 98 din O.G. nr. 11/1996, executarea creanței bugetare datorate

(172.224.400 lei) era prescrisă sau nu, având în vedere termenul de 5 ani

reglementat în această materie și care începe să curgă de la data nașterii

dreptului, respectiv a obligației la plată.

Cu alte cuvinte, instanța stabilind că suma reținută

este datorată, trebuia să verifice dacă față de perioada supusă controlului și

data întocmirii procesului-verbal de control, excepția prescripției invocate de

recurentă este sau nu întemeiată.

Cât privește motivul de recurs formulat de recurentă

în legătură cu respingerea contestației ca inadmisibilă (pct. 3 din decizia

contestată), referitoare la privatizarea societăților comerciale, Curtea îl va

respinge ca neîntemeiat, deoarece penalizarea privatizării societăților

comerciale nu are caracterul unei contestații fiscale, în sensul că nu se

contestă anumite sume imputate recurentei, situație în care nu sunt incidente

dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 și 313 C. proc. civ., recursul va

fi admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța

urmează a se pronunța numai cu privire la excepția prescripției invocate de

recurenta-reclamantă, în raport cu dispozițiile art. 98 din O.G. nr. 11/1996.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.P.A.P.S., împotriva sentinței civile nr. 308 din 21 martie 2002 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 mai 2003.