Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2004

HOTĂRÂRE
20.01.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

S-a luat în examinare recursul declarat de Y.P. împotriva sentinței civile nr.336 din 17 martie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei al Municipiului București, reprezentat de consilierul juridic C.V., lipsind recurenta-reclamantă Y.P. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recurenta nu a depus la dosar motivele de recurs. Reprezentanta intimatului a solicitat să fie constatat nul recursul. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 decembrie 2001 reclamanta Y.P., de cetățenie chineză, a solicitat anularea vizei de ieșire nr.180/731063/2001 și obligarea Serviciului Independent de Evidență Informatizată a Persoanei să-i prelungească viza de ședere în România.

Prin sentința civilă nr.336 din 17 martie 2003, a Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta, fără să-l motiveze. Potrivit dispozițiilor art.303 alin.1 din Codul de procedură civilă, recursul se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii. Cum de la data de 8 mai 2003, când sentința a fost comunicată reclamantei, aceasta nu a depus motivele de recurs, în baza art.306 alin.1 din Codul de procedură civilă, recursul se va constata nul, în cauză neexistând motive de recurs ce pot fi analizate din oficiu în temeiul art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanta Y.P. împotriva sentinței nr.336 din 17 martie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 ianuarie 2003 reclamanta W.L. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând an
ÎCCJ 2003-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.R.L.H. a chemat în judecată Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei, Serviciul Străini și Migrări, din cadrul Ministerului de Intern
ÎCCJ 2003-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1399/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de D.J. împotriva sentinței civile nr.841 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat Ministerul de Interne – Direcția Gener
ÎCCJ 2004-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1417/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Y.F., cetățean chinez, a formulat la data de 6 iunie 2001, acțiunea ce a înregistrat-o la Tribunalul municipiului București, secția a V-a civil
ÎCCJ 2005-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2005
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1882 din 29 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă