ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1882 din 29 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul G.X., cetățean chinez, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini, pentru acordarea regimului tolerării pe teritoriul României, până la încetarea motivelor care îl împiedică să se întoarcă în China. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 98 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 357/2003, aspectele invocate de reclamant, neconstituind „motive obiective”, în sensul actului normativ precizat.
În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul, fără indica, însă, în cererea de recurs sau prin cerere separată, și motivele pentru care apreciază, ca netemeinică și nelegală, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București. Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, acest termen fiind prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Cum în speță nu există motive de ordine publică spre a fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va face aplicația sancțiunii prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și va constata nulitatea recursului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul, recursul declarat de G.X. împotriva sentinței civile nr. 1882 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.