ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3225/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 6 decembrie 2004, reclamantul M.C., cetățean chinez, a solicitat obligarea Autorității pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, la acordarea regimului tolerării pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii, până la încetarea motivelor care îl împiedică să se întoarcă în China. În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod nelegal i-a fost refuzată acordarea tolerării, deoarece situația reclamantului corespunde cerințelor prevăzute de art. 99 - 100 din O.U.G. nr. 194/2002, duce o viață de familie în România împreună cu soția, cetățean chinez, care are drept legal de ședere.

Prin sentința civilă nr. 324/2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamantul. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că reclamantul duce o viață de familie în România, împreună cu soția, care are drept legal de ședere, se află în proceduri de obținere a unei forme de protecție conform O.U.G. nr. 102/2000 și în cazul returnării s-ar aduce o vătămare interzisă de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, conform art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele.

Recursul a avut drept de ședere pe teritoriul României, în scop de afaceri, până la data de 24 februarie 2003, iar la data de 14 martie 2003 i s-a acordat dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. 868457; apoi s-a dispus măsura returnării și interdicția de intrare în România pe o perioadă de un an și, de asemenea, s-a dispus luarea în custodie publică. Conform O.U.G. nr. 102/2000, reclamantul a solicitat acordarea statutului de refugiat, cerere care i-a fost respinsă la data de 14 octombrie 2004, prin hotărâre definitivă și irevocabilă. De asemenea, acesta a solicitat acordarea tolerării, cerere respinsă de Autoritatea pentru Străini, care a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 98-99 din O.U.G.

nr. 194/2002, republicată. Din probele administrate în cauză rezultă că recurentul a locuit și locuiește în București, duce o viață de familie cu numita H.W., cetățean chinez, care are drept legal de ședere în România și la data de 21 ianuarie 2006, i s-a născut minorul H.J. Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, străinul poate beneficia de tolerare, atunci când i s-a respins prin hotărâre irevocabilă, cererea de acordare a unei forme de protecție și din motive obiective nu a părăsit teritoriul României în termenul stabilit de lege. Se constată că recurentului i se poate acorda tolerarea în condițiile mai sus precizate, având în vedere că i s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat prin hotărâre irevocabilă, astfel cum a precizat și intimata în întâmpinarea depusă la dosar.

Petentul nu a părăsit teritoriul țării, având în vedere că duce viață de familie, astfel cum s-a reținut mai sus și i s-a născut minorul H.J., la data de 21 ianuarie 2006, pe care nu l-a putut înregistra pe numele său, deoarece nu are drept de ședere legală în România. Acesta este al doilea copil al recurentului cu numita H.W., primul copil fiind M.Y. Îndatoririle paternale l-au determinat pe reclamant să rămână în România în cadrul familiei pe care și-a întemeiat-o. De altfel, al doilea minor nu ar putea fi dus în China, întrucât atât acesta, cât și părinții ar fi expuși la sancțiuni pentru nerespectarea Legii privind Populația și Planning-ul Familial din Republica Populară Chineză, copilul fiind născut fără acordul autorităților chineze.

Curtea apreciază că în cauză își au aplicabilitate dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, amestecul unei autorități publice nefiind permis în exercitarea acestui drept, decât în măsura în care este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică este necesară pentru securitatea națională, siguranță publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertății altora. În cauza de față nu este întrunită condiția cumulativă și condițională prevăzută de textul sus citat și evidențiată prin sintagma „și dacă constituie”, deoarece neacordarea tolerării recurentului nu este impusă de situațiile enumerate de textul Convenției.

Neacordarea tolerării pentru reclamant ar aduce dreptului său menționat de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale o vătămare disproporționată în raport cu scopul pentru care tolerarea nu a fost acordată de către intimată și ar compromite relațiile sale familiale, inclusiv cele paternale, astfel cum s-a reținut mai sus. Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentința se va modifica și acțiunea reclamantului va fi admisă. Pârâta va fi obligată să acorde reclamantului, regimul tolerării pentru o perioadă de 6 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, cu posibilitatea prelungirii tolerării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.C. împotriva sentinței civile nr. 324 din 24 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul M.C. Obligă pe pârâta Autoritatea pentru Străini să acorde reclamantului, regimul tolerării pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii tolerării. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.