ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 februarie 2004, reclamanta X.L., cetățean chinez, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor să-i acorde regimul tolerării pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni, cu posibilități de prelungire până la încetarea cauzelor care o împiedică să se întoarcă în China. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a refuzat nejustificat să-i acorde regimul tolerării, deși a dovedit că se încadrează în categoriile prevăzute limitativ în art. 99 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, deoarece are în întreținere un copil în vârstă de 3 luni și cu probleme de sănătate, care necesită îngrijiri medicale, iar soțul său se află în procedura de investigare a cererii de acordare a statutului de refugiat în România.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 1279 din 18 mai 2004, cu motivarea că reclamanta nu poate beneficia de regimul tolerării în România, în condițiile în care nu se încadrează în categoriile de străini prevăzute în art. 99 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 și nu a dovedit existența unor motive obiective, în sensul prevăzut de art. 98 alin. (2) din același act normativ și datorită cărora nu poate părăsi România. Instanța de fond a înlăturat apărarea invocată de reclamantă, în baza art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, considerând că refuzul pârâtei nu constituie un amestec nejustificat al autorității în exercitarea dreptului la viața de familie, deoarece de la data de 14 ianuarie 2003, când a expirat valabilitatea vizei, nu s-au depus diligențe pentru obținerea dreptului de ședere în România.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acțiunii și obligarea autorității pârâte să-i acorde regimul tolerării în România pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la încetarea motivelor care o împiedică să părăsească teritoriul României.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fără a se avea în vedere că motivul invocat pentru acordarea tolerării este unul umanitar și se referă la protejarea vieții sale de familie, în condițiile în care soțul său are drept de ședere în România și din căsătoria lor a rezultat un copil, născut la data de 21 octombrie 2003. De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că amestecul autorității publice în exercitarea dreptului la viața de familie nu este justificat potrivit art. 8 alin. (2) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece refuzul cererii sale nu constituie o măsură necesară într-o societate democratică și nu este proporțională cu scopul urmărit.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Recurenta X.L., cetățean chinez, se află în România din 7 octombrie 2002 și a avut drept de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale până la data de 14 ianuarie 2003. Recurenta a continuat să locuiască în România împreună cu soțul său, de asemenea, cetățean chinez și, prin cererea nr. 165763 din 10 decembrie 2003, a solicitat autorității intimate să-i acorde regimul tolerării, întrucât la data de 21 octombrie 2003 a născut un copil care, datorită vârstei și problemelor de sănătate, are nevoie de îngrijirea sa permanentă.

Din actele noi depuse la dosar, conform art. 305 C. proc. civ., rezultă că recurenta a născut un al doilea copil, Z.X., pentru care nu s-a eliberat certificat de naștere și pe rolul Judecătoriei sectorului 2 este în curs de judecată acțiunea pentru înregistrarea tardivă a nașterii copilului, cu termen la data de 17 decembrie 2006. De asemenea, se reține că soțul recurentei are drept de ședere în România, până la data de 4 mai 2007, în scop de afaceri. Prin probele administrate, recurenta a dovedit realitatea vieții sale de familie în România, ca motiv obiectiv care o împiedică să se întoarcă în China și ca temei al cererii de acordare a tolerării, în sensul prevăzut de art. 98 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Situația familială a recurentei justifică acordarea regimului tolerării, întrucât îndepărtarea acesteia de pe teritoriul României i-ar îngrădi dreptul la respectarea vieții de familie, prevăzut în art. 26 din Constituția României, republicată și art. 8 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994. Instanța de fond nu a avut în vedere circumstanțele concrete ale situației recurentei, apreciind neîntemeiat că refuzul intimatei de a acorda regimul tolerării este conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Convenția Europeană, care permit ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la viața de familie dacă este prevăzută de lege și constituie o măsură necesară pentru respectarea ordinii publice într-o societate democratică.

Refuzul autorității intimate, deși este prevăzut în dreptul intern pentru un scop legitim, nu se dovedește a fi și o măsură imperios necesară și aflată într-un just echilibru cu dreptul recurentei la respectarea vieții sale de familie. Îndepărtarea recurentei de pe teritoriul României ar vătăma grav acest drept, având în vedere că soțul are drept de ședere pentru activități comerciale și cei doi copii sunt dependenți de îngrijirea maternă datorită vârstei lor, iar pentru cel de al doilea copil nu se pot obține documente de călătorie, în lipsa certificatului de naștere, pentru care este în curs procedura judiciară. Pentru considerentele expuse, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 98-100 din O.U.G.

nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că recurenta este îndreptățită la acordarea regimului tolerării în România, până la încetarea motivului obiectiv care o împiedică să se întoarcă în China, și anume, până la obținerea certificatului de naștere pentru cel de-al doilea minor, născut la 12 noiembrie 2004. În consecință, prezentul recurs va fi admis, se va casa hotărârea atacată și va fi admisă acțiunea, urmând a fi obligată pârâta Autoritatea pentru Străini să acorde reclamantei X.L., regimul tolerării pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru noi perioade de câte 6 luni, până la dispariția motivului obiectiv - obținerea certificatului de naștere al minorului Z.X., născut la data de 12 noiembrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta X.L. împotriva sentinței civile nr. 1279 din 18 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini. Casează hotărârea atacată și pe fond, admite acțiunea formulată de reclamanta X.L. Obligă pârâta să acorde reclamantei, regimul tolerării pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru noi perioade de câte 6 luni, până la dispariția motivului obiectiv - obținerea certificatului de naștere al minorului X.L., născut la data de 12 noiembrie 2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.