ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25

noiembrie 2004, reclamantul F.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor, obligarea acesteia la acordarea regimului tolerării, pentru o

perioadă de 6 luni cu posibilități de prelungire, până la încetarea motivelor

care îl împiedică să se întoarcă în China.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin respingerea cererii privind acordarea regimului tolerării i-a

fost încălcat dreptul la respectarea vieții de familie, soția sa L.X. având

drept de ședere legal în România.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 514 din

23 martie 2005, a admis acțiunea și a obligat pârâta, să acorde reclamantului,

tolerarea rămânerii pe teritoriul României, pentru o perioadă de 6 luni, cu

posibilități de prelungire, în condițiile normelor în materie, până la

încetarea motivelor care îl împiedică să părăsească teritoriul României.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că dreptul la viața de familie este un drept fundamental ce

trebuie respectat, astfel că motivele invocate de reclamant sunt obiective și

cererea sa este întemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe

a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini din Ministerul Administrației și

Internelor.

Recurenta a susținut că greșit,

instanța de fond a admis acțiunea, luând în considerare actele de stare civilă

depuse de reclamant, prezentate în traducere legalizată, însă fără a fi

supralegalizate, conform art. 162 din Legea nr. 105/1992.

A mai arătat recurenta că

reclamantul nu se afla în imposibilitate obiectivă de a părăsi România și, mai

mult, s-a sustras controlului autorităților, fiind depistat la data de 7 august

2003, cu ședere ilegală.

Pentru a rămâne alături de familia

sa, reclamantul avea posibilitatea de a solicita viza de reîntregire a

familiei, însă nu a uzat de aceasta.

Recursul este nefondat.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, se

rețin următoarele:

Reclamantul F.J., cetățean chinez,

este căsătorit cu L.X., căsătorie din care a rezultat un al doilea copil,

născut în România, la 27 decembrie 2004, astfel cum rezultă din certificatul

medical constatator al născutului viu, nr. 1760, eliberat de Spitalul „Sf.

Pantelimon”, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 fiind cauza privind

înregistrarea tardivă a nașterii minorului.

Corect a apreciat curtea de apel că

reclamantul este în imposibilitate obiectivă de a părăsi România, întrucât

pentru copilul său, neeliberându-se certificat de naștere, în prezent nu se

efectuează diligențe în acest sens.

Nu poate fi primită argumentarea

recurentei, în sensul că reclamantul nu se află în imposibilitate obiectivă de

a părăsi România, ci că acesta în mod voit nu a părăsit teritoriul acestei

țări.

Art. 98 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr.

194/2002, modificat prin Legea nr. 357/2003, ce se referă la condițiile de

acordare a regimului tolerării, are incidență în cauză, chiar dacă nu prevede

ad

literam

, dreptul la respectarea vieții de familie, ca motiv de acordare a

regimului tolerării.

Dispozițiile acestui text de lege

trebuie raportate la reglementarea prevăzută în art. 8 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului care prevede că este neadmis amestecul vreunei autorități

publice în exercitarea acestui drept care privește viața privată și de familie,

decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie

o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru securitatea

națională și apărarea ordinii publice.

Or, în speță, ne aflăm clar sub

incidența dispozițiilor privind activitatea vieții de familie și nu a

excepțiilor prevăzute de textul menționat.

Este adevărat că statul are dreptul

suveran de a stabili prin legislație proprie regimul juridic pentru străinii

aflați pe teritoriul său, dar aceasta nu duce și nu justifică încălcarea

drepturilor fundamentale prevăzute de art. 6 alin. (1) și art. 8 alin. (1) și (2)

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, prin existența pe rolul

Judecătoriei sectorului 1, a cauzei privind înregistrarea tardivă a nașterii

minorului F.B., sunt îndeplinite și condițiile art. 21 din Constituția

României, reclamantul având dreptul la un proces echitabil și care implică

prezența sa efectivă, pentru a fi stabilită definitiv situația legală a

copilului.

Față de cele ce preced, sentința

atacată este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini împotriva

sentinței civile nr. 514 din 23 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2006.