ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2004

HOTĂRÂRE
20.01.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 27 ianuarie 2003 reclamanta W.L. a chemat în judecată

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea

vizei de ieșire din țară nr. 154.7901 emisă de pârâtă la 16 ianuarie 2003 și

suspendarea executării acesteia.

În

motivarea acțiunii reclamanta arată că este asociată la S.C. „L.Q.C.I.” S.R.L.

și îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea nr. 123/2001 pentru

prelungirea vizei de ședere în România.

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.

377 din 24 martie 2003 a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei, pentru

lipsa procedurii administrative pralabile.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs nemotivat reclamanta.

Potrivit

dispozițiilor art. 303 C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea

de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Cu

actul existent la fila 24 a dosarului nr. 269/2003 al Curții de Apel București

s-a făcut cu dovada comunicării prin afișare a sentinței civile nr. 377/2003,

la data de 15 mai 2003.

Așa

fiind și văzând și dispozițiile art. 306 C.proc.civ. se va constata nulitatea

recursului declarat.

Constată

nul recursul declarat de reclamanta W.L. împotriva sentinței civile nr. 377 din

24 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2004
prezentat intimatul-pârât Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei al Municipiului București, reprezentat de consilierul juridic C.V., lipsind recurenta-reclamantă Y.P. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei,
ÎCCJ 2003-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.R.L.H. a chemat în judecată Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei, Serviciul Străini și Migrări, din cadrul Ministerului de Intern
ÎCCJ 2003-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2003
cat în vreun fel legile României, deci numai pe baza unei presupuneri, nu se poate respinge dreptul intimatei-reclamante, de a primi prelungirea vizei de ședere în țară. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât este dovedită activitatea sa în cadr
ÎCCJ 2003-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1769/2003
ntul a depus cerere de prelungire a vizei de ședere, ceea ce echivalează cu un recurs grațios. A mai reținut instanța că rezultatele financiare înregistrate în bilanțurile contabile ale firmei la care este acționar reclamantul nu sunt confo
ÎCCJ 2003-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3179/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: W.Q., cetățean chinez a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând să
Sursă