ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 iunie 2003, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 426 din 31 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea sentinței, pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că reclamanta îndeplinea condițiile cerute de lege privind mijloacele de întreținere, la momentul depunerii cererii de prelungire a vizei de ședere, formulată în baza Legii nr. 123/2001. A mai menționat recurenta că societatea la care este asociată intimata, a avut slabe rezultate financiare, care nu pot asigura mijloace rezonabile de existență și simpla existență a extraselor de cont pentru îndeplinirea condiției prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. b) din H.G.

nr. 476/2001, necoroborată cu elemente care să demonstreze proveniența licită a sumelor, este nerelevantă cauzei. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că la 31 martie 2003, Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 426, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Y.H., cetățean chinez, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei al municipiului București. S-a anulat viza de ieșire nr. 1547642 din 7 noiembrie 2002, privind pe intimata-reclamantă. S-a obligat pârâtul să aprobe cererea reclamantei, de prelungire a vizei de ședere, formulată în baza Legii nr. 123/2001.

Instanța a reținut că prin extrasul de cont, atestând existența unui depozit de 8000 dolari SUA, încă din luna martie 2000 (anterior cererii de viză) și menținut în luna februarie 2003, precum și prin dividendele încasate în sumă de 120.000.000 lei, reclamanta a făcut dovada unor mijloace de întreținer, ce depășesc media de 500 dolari SUA lunar, pe o perioadă de 6 luni. A concluzionat instanța de fond că întrucât recurenta-pârâtă nu a luat în considerare totalitatea surselor de venit prezentate de reclamantă, viza de ieșire nr. 154742 din 7.11.2002, emisă de pârâtă, pentru reclamantă, este un act administrativ abuziv. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, actul administrativ nr. 1547318 din 2 iulie 2002, prin care s-a luat măsura respingerii cererii de prelungire a vizei de ședere în România, fiind de natură a vătăma pe intimata-reclamantă, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990.

S-a făcut în cauză, dovada că intimata îndeplinește condițiile pentru prelungirea vizei de ședere, conform Legii nr. 123/2001. De altfel, nici recurenta nu contestă existența pentru intimata-reclamantă, a contului în dolari, așa cum a reținut instanța de fond, dar a susținut că nu prezintă „elemente care să demonstreze proveniența licită a acestor sume”. Această susținere nu poate fi privită ca un motiv de recurs întemeiat, cât timp nu s-a făcut dovada că intimata-reclamantă ar fi încălcat în vreun fel legile României, deci numai pe baza unei presupuneri, nu se poate respinge dreptul intimatei-reclamante, de a primi prelungirea vizei de ședere în țară. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât este dovedită activitatea sa în cadrul unei firme legal constituită.

Urmează, deci, ca reținându-se netemeinicia recursului declarat, să fie respins conform art. 312 145 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, împotriva sentinței civile nr. 426 din 31 martie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2003.