ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3436/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 7 iunie 2002,

reclamantul H.Y, cetățean chinez, a chemat în judecată Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze actul administrativ

intitulat „viza de ieșire” nr. 3553333, emis la data de 29 aprilie 2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este investitor chinez, asociat unic la SC N. SRL, a învățat limba

română și a respectat normele de conviețuire socială.

Motivul pentru care s-a aplicat viza

de ieșire a în anul 2001 nu mai subzistă, întrucât situația financiară a firmei

s-a îmbunătățit simțitor și fiind în continuă creștere.

Examinând probele administrate în

cauză, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a

pronunțat prin sentința civilă nr. 1079 din 12 noiembrie 2002, prin care a

respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că în speță sunt aplicabile prevederile art. 18

alin. (2), raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 123/2001, privind regimul

străinilor în România, potrivit cărora prelungirea duratei de valabilitate a

vizei poate fi refuzată, atunci când străinul nu face dovada că are mijloace de

întreținere pe timpul șederii în România, iar potrivit H.G. nr. 476/2001,

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001,

privind regimul străinilor în România, art. 29 alin. (1), mijloacele de

întreținere trebuie să fie de minim 500 dolari SUA lunar.

Or, a constatat instanța,

reclamantul nu a îndeplinit cerințele legale, iar suma de 3.000 dolari SUA,

depusă la bancă, pe numele reclamantului, nu justifica prelungirea vizei de

ședere pe teritoriul României, reclamantul neputând face dovada unor venituri

suficiente, obținute în urma activității desfășurate, în calitate de asociat,

la o societate comercială.

Instanța de fond a mai reținut, din

concluziile Serviciului Județean de Evidență Informatizată a Persoanei Sibiu,

expuse în adresa nr. 3553450 din 18 aprilie 2002, că reclamantul de la data

venirii sale în municipiul Sibiu, a săvârșit o serie de fapte, pentru care a

fost sancționat contravențional, precum și că este o persoană violentă.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate a declarat recurs reclamantul H. Y.. la data de 13 noiembrie 2002.

Ulterior, la data de 8 mai 2003,

recurentul a formulat cerere scrisă, pentru repunerea în termen legal de

declarare a recursului, motivat de faptul că a fost împiedicat să formuleze

recursul în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., întrucât sentința

recurată i-a fost comunicată la adresa indicată în acțiune, respectiv în Calea

Moșilor, București și nu la adresa prevăzută în cererea completatoare și anume

în Aleea Codrii Neamțului, iar ca motiv de casare a invocat dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat că instanța, în mod

neîntemeiat, a reținut că se face vinovat de o serie de fapte, pentru care a

fost și sancționat contravențional, întrucât faptele nu sunt susținute de

probe, precum și că existența unor investiții efective făcute, pe care instanța

nu le-a avut în vedere, cât și depozitul bancar de 3.000 dolari SUA

demonstrează că a avut posibilitatea efectivă și sigură de a se întreține în

mod legal pentru perioada pentru care urma să îi fie prelungită viza de ședere,

astfel încât soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Curtea, analizând actele și probele

de la dosar în raport cu dispozițiile legale aplicabile, va admite cererea de

repunere în termen și în fond, va respinge recursul pentru cele ce urmează:

Din actele de la dosar rezultă cu

certitudine faptul că recurentul a fost împiedicat să-și motiveze în termen

recursul formulat, hotărârea fiindu-i comunicată la o altă adresă decât cea

indicată, fapt pentru care cererea de repunere în termen va fi admisă.

Cu privire la motivele de recurs,

ele se privesc a fi nefondate.

Din actele dosarului rezultă că

reclamantul a intrat în România la data de 22 martie 1999 și devenind asociat

la SC H.D. SRL, i s-a prelungit viza de ședere în România, de la data de 14

septembrie 1999, până la 19 august 2001, iar apoi la solicitarea acestuia, până

la data de 15 aprilie 2002. După această dată, reclamantului i s-a acordat viza

de ieșire nr. 3553333, valabilă până la 28 mai 2002, în temeiul dispozițiilor

art. 18 alin. (2), raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 123/2001, privind

regimul străinilor în România, deoarece nu a îndeplinit condițiile impuse de

normele legale în vigoare, pentru a rămâne pe teritoriul României și anume, nu

a făcut dovada ca are mijloace de întreținere pe timpul șederii în România, de

minim 500 dolari SUA, potrivit H.G. nr. 476/2001, pentru aprobarea Normelor

metodologice a Legii nr. 123/2001, privind regimul străinilor în România; nu a

făcut dovada unor venituri suficiente obținute din activitatea desfășurată pe

teritoriul României, așa după cum rezultă din Contul de venituri și pierderi la

31 decembrie 2001, întrucât societatea al cărei asociat era reclamantul, a înregistrat

o pierdere de 27.9 milioane lei.

Totodată, corect, instanța a ținut

cont de adresa nr. 3553450 emisă de Serviciul Județean de Evidența

Informatizată a Persoanei Sibiu, din care rezultă că de la data venirii sale

din Sibiu, recurentul-reclamant a săvârșit repetate abateri, pentru care a fost

și sancționat, astfel că sentința pronunțată este temeinică și legală.

Pentru aceste motive și cum în cauză

nu se constată nici motive de casare de ordine publică în sensul art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în

termen.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de H.Y împotriva sentinței civile nr. 1079 din 12 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 octombrie 2003.