ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 22/31 iulie 2002 Colegiul Jurisdicțional Gorj al Curții de Conturi a respins contestația formulată de Petroserv București, Sucursala Stoina privind executarea ordinului nr. 42/27 decembrie 2000 prin care s-a dispus virarea în contul Agenției pentru Ocuparea și Formarea Profesională Gorj a sumelor de 199.716.468 lei și respectiv 77.322.308 lei reprezentând debit restant și majorări de întârziere la fondul de șomaj. Recursul jurisdicțional declarat de General Petroservice Stoina a fost respins de Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi prin decizia nr. 643/19 noiembrie 2002, cu motivarea că debitele constatate nu intră sub incidența O.U.G.
nr. 205/2000, potrivit căreia au fost anulate majorările de întârziere numai pentru obligațiile bugetare restante care se convertesc în acțiuni, ceea ce nu s-a îndeplinit în speță. Împotriva deciziei a declarat recurs Petroserv Stoina, invocând greșita interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 205/2000, act normativ care are aplicabilitate în cauză și în baza căruia majorările de întârziere în valoare de 148.663.324 lei nu mai sunt datorate. Examinând cauza în raport de prevederile art. 301 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat. Astfel, din actele dosarului rezultă că decizia a fost comunicată recurentei la data de 29 ianuarie 2003, recursul fiind declarat la 17 februarie 2003, termenul legal de exercitate a căii de atac expirând la data de 14 februarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de Petromservice Craiova împotriva deciziei nr.643 din 19 noiembrie 2002 a Curții de Conturi a României, Secția Jurisdicțională, ca tardiv. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.